Pe drum,tot pe drum - ep2 - In Romania

Vacanta de iarna petrecuta in tara a fost un amestec de treburi de rezolvat, intalniri cu cativa prieteni, mai mult pe fuga si, mai ales, petrecerea timpului cu familia mea si cu cea a sotului.
Nu pot spune ca am inteles mare lucru din aceste trei saptamani, chestia care chiar m-a bucurat cel mai tare a fost una bucata nepotica nascuta cu exact o zi inainte de sosirea noastra in Bucuresti.
O saptamana in Constanta cu mama si fratii lui I., sotul meu, a fost un pic obositoare ca, de altfel, si celelalte zile petrecute cu mama mea si cu sora cu bebel si sotul ei.
Obisnuita deja de o luna de zile cu casa cea noua din Olanda, cu camere mari, a fost greu sa ne limitam eu , fetita si sotul la o camera micuta in care sa dormim si sa ne tinem si bagajele. Oamenii mi s-au parut mult prea grabiti, stresati, nepasatori cu ceilalti, chiar un pic agresivi uneori, mult praf si un aer inecacios de la tevile de esapament ale masinilor. Bucurestiul era incarcat cu luminite de sarbatori dar eu nu am reusit sa intru prea bine in atmosfera care se vroia festiva. Poate pentru ca deja nu ma mai simteam acasa, pentru ca nu mai aveam un loc al meu care sa-mi apartina de drept in orasul in care m-am nascut.
Apartamentul in care am locuit vreme de 14 ani s-a vandut la o zi dupa sosirea in tara...fetita mea trecea pe langa bloc, se uita in sus la geamuri si zicea "mama, mama" stiind ea ca acolo am stat candva...sau poate chiar stam si urma sa urce scarile pana la mine..
A fost un amestec de sentimente tot acest timp, bune si mai putin bune...
Ma bucur mult ca am vorbit si chiar mi-am vazut unii prieteni si-mi pare rau ca nu am putut sa-i iau cu mine.
I-as fi luat si pe ai mei, sa-i descopar asa cum sunt, fara platosa de zi cu zi, cu sensibilitatile lor, fiecare in parte...In aceste zile petrecute in tara, am putut sa descopar lucruri nebanuite, bine ascunse, dar frumoase, sensibile, si ma gandeam cum nu reusim noi, oamenii, sa-i cunoastem pe cei cu care traim o viata!