joi, 17 martie 2011

Ganduri despre Japonia

Am fost mult timp fascinata de Japonia, de cultura lor atat de diferita de a noastra, de obiceiurile care par pentru un vestic uneori greu de digerat apoi, vazand de prin documentare si nu numai gradul de modernitate prezent si, mai ales, modul de viata al japonezului modern, am inceput sa fiu mai putin interesata. Nu pentru ca nu apreciam ce pot sa faca, sa nu fiu gresit inteleasa, ci pentru ca mi se pareau mult prea absorbiti de lucruri mercantile, placeri, la cheremul propriilor pulsiuni. Mie tocmai modul lor de a fi din epoca samurailor mi se parea deosebit si acesta era acel ceva care ma atrasese la ei.
Am avut norocul la un moment dat sa intru in contact direct cu ei prin intermediul copiilor japonezi cu care am lucrat si inca lucrez si am descoperit o bogatie de lucruri minunate in ei iar ceea ce se intampla in prezent, dupa cutremurul din Japonia, mi-a reamintit cumva pentru ce imi sunt dragi acesti oameni cu ochii mici si par negru ca abanosul. Atata disciplina, respect fata de altii si acceptare peste masca de durere si lacrimi din sufletele lor nu cred ca am sa mai gasesc prea usor in alte natii.

Ma rog sa le fie bine acelor oameni care au suferit, sa treaca peste necazuri si sa ramana la fel de oameni ca si in prezent.

Si poate intr-o zi am sa reusesc sa vad floarea de cires din vreun oras japonez!


luni, 21 februarie 2011

De vorba cu mine insami

Cum poti sa ierti cand te simti ranit, cum poti sa fii calm cand totul clocoteste-n tine, cum poti sa fii bun cand doare facerea de bine, cum sa fii tu, fara sa te pierzi in micimea unei lumi care nu se mai doreste frumoasa?
Ma renasc, ma redefinesc prin mii de culori, lumini si umbre jucand in suflet zi de zi, acum sunt buna, apoi uit si redevin rea, vorbind si judecand pe cei ce nu mi-e dat dreptul s-o fac. E greu sa fii un spirit inalt cand esti legat de pamantul din care te-ai nascut si in care te vei intoarce.
Uneori am impresia ca am uitat ce inseamna sa te bucuri, zambetul copilului meu si vorbele ei ma fac sa uit de monotonia ori tristetea unor zile.
Am fost binecuvantata sa fiu ceea ce sunt, sa devin ceea ce voi deveni cu ajutorul Vietii, Mamei Pamant, a lui Dumnezeu sau orice alt spirit de lumina. Lumina orbeste si poate de aceea inca preferam noi, oamenii, intunericul si umbra, unde ne putem lasa in voia iluziilor ca stim ce se ascunde acolo unde doar sufletul poate ajunge.
Cunoasterea e putere dar si raspundere, lumina trebuie intretinuta precum focul in vatra. Cine are putere, cine are curaj, cine are judecata dreapta si inima curata s-o faca?