Casa copilariei

Casa copilariei sa fie oare casa de care te leaga cele mai multe amintiri sau cele mai puternice?

Am crescut in mai multe locuri, dar cel mai adanc in amintiri e casa in care stateau bunicii dinspre mama.

Era un apartament la bloc, cu trei camere, destul de spatios, intr-un cartier bucurestean linistit, cu spatiu mare de joaca in fata blocului.

Bunicii se mutasera acolo cand mama mea avea 15 ani si au locuit acolo pana au murit. Umblasera si ei din casa in casa pana sa-si gaseasca locul asta al lor unde se simteau linistiti si in siguranta, unde isi creasera o lume frumoasa, inconjurati de lucruri pe care le iubeau.

Primele mele amintiri sunt legate de aceasta casa, primele prietenii si chiar si primele iubiri.

Oriunde ma mutam cu parintii si cu cele 2 surori ale mele, casa bunicilor ramanea locul unde aveam cei mai buni prieteni si unde ma simteam in largul meu.

Duminicile le petreceam mai mereu la bunici, facea mamaia pui la capac cu mujdei de usturoi de ne lasa gura apa....Doamne, ce bun mai era!!Parca-i simt si acum gustul....

Uneori se apuca mamaia sa faca placinta cu cartofi ca-n Ardeal de pe unde era ea si care era o nebunie cu o cana de lapte alaturi....

In dormitorul mare care fusese al mamei pe vremea cand era inca la mama fata, eu si surorile mele ne jucam adeseori cu diverse cuburi si alte jocuri de construit, cu masinute pe strazi imaginare....

Bradul de Craciun se facea intotdeauna tot aici poate pentru ca era mai mult spatiu si tot aici exista in sifonierul bunicii o coada de vulpe impaiata cu care ma speria uneori unchiul meu ca sa nu mai fac tot felul de nebunii.

Afara, in fata blocului, puneam in scena cele mai frumoase spectacole, cu cantece si dansuri pentru tot cartierul...

Uneori ne scoteam cate un presulet, papusile, tigaile, canutele si ce mai aveam important pentru noi si ne faceam o gospodarie in toata regula cu celelalte doua bune prietene...ne improvizasem chiar un pat adevarat din niste arcuri de somiera gasite aruncate de cineva in spatele ghenei de gunoi!

Intr-o toamna am muncit ca disperatele sa ne facem un labirint printre frunzele cazute din copacii din parculet...

In noptile de vara ne jucam de-a v-ati ascunselea si ne intindeam in iarba deasa ferite de intuneri ca sa nu fim gasite...

......................................................................................................................................................................

Acum acea casa nu mai e...e a altcuiva...dar amintirile mi-au ramas in suflet si mereu or sa fie acolo , ca un refugiu la care sa ma intorc oridecateori mi se face dor de copilarie!