Amesterdam, amestec de rase, culori, moravuri, limbi, arhitectura veche si noua.
Am fost azi acolo si am incercat sa adulmec orasul, sa-l filtrez prin fiinta mea pentru a incerca sa-l inteleg. Timpul a fost prea scurt pentru un verdict final, am sa mai revin intr-o zi, poate mai catre vara cand zilele vor fi mai lungi, mai calde si mult mai permisive vizitatorilor care doresc sa vada mult in putin timp.
Am tot citit cum ca la olandezi casele sunt mici si ca sunt zgarciti cu spatiul lor, ca arata precum niste case de papusi, inghesuite pe o latura sau alta si cam asa e. Multe case din Amsterdam pareau a fi ca un sandwich care se intinde dinspre usa principala spre curtea interioara (daca exista), cu scari in zig zag si trepte inguste care sa salveze spatiul. Si pentru ca oamenii au nevoie de mobila, olandezii si-au pus cate un scripete deasupra fiecarei intrari tocmai pentru a cara in casele lor ceea ce nu intra pe usile ca de lift de bloc vechi din Romania. Am vazut exteriorul muzeului Rijks si mi-a placut...apoi vaporasele care te duc sa vezi orasul pe firul apei, atat de romantic si de "venetian", ca sa zic asa, iar casele pe apa mi s-au parut f pitoresti desi nu stiu cat sunt de confortabile la minus 7 grade.
Am ajuns chair si in cartierul rosu in drumul nostru spre nicaieri anume si am vazut femei de toate formele, culorile si marimile care ademenesc barbatii rataciti pe strazi in cautare de placeri.
Am vazut cafenele unde poti fuma marihuana, pline ochi, acadele cu canabis, tricouri cu mesaje fel de fel, "home fucking kills prostitution", tineri veniti intr-o mica aventura in orasul care arata ca un turn Babel.
Am vazut magazine fel de fel, unul in care se vindeau sute de sortimente de bere, daca nu chiar mii, si un mini-market haios...
Si ,mai ales, nu am vazut fff multe lucruri care meritau vazute...dar e un timp pentru toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu