Lalele

In fiecare an, de ziua mea, primeam o multime de lalele. Tata, in mod special, imi daruia lalele dar eu ma cam saturasem de ele, mi se pareau niste flori cam insipide, doar culoarea era de ele, singurul mod de a se face remarcate, fara mirosul altor flori de primavara parca pareau aidoma unor papapdii ceva mai ...stilate.

Acum doua zile, am trecut pe langa o florarie din oras. Si ce sa vezi? Din multimea colorata de flori puse in vanzare, mi-au zambit niste lalele, de culoarea visinei putrede, rozalii ca un zambet inocent de copil, albe cum sunt ghioceii si unele galbene ca o raza de soare. M-am oprit sa le admir, eu , aia care nu mai suportam lalelele, si mi-au furat un zambet, si-am dorit ca o parte din ele sa fie ale mele mai ales ca erau si foarte ieftine.

Am plecat mai departe pentru ca aveam ceva de cumparat dar mi-am promis ca ma voi intoarce dupa ele. Numai ca atunci cand am revenit, nu mai erau decat cele albe si cele ca visina putreda.

Mi-as fi dorit unele galbene dar chiar si asa m-am bucurat pentru ca am putut sa iau cu mine o parte din ele, un buchet numai pentru mine, un buchet de lalele pe care inainte le cam dispretuiam.

M-am intrebat daca e de vina tara asta care ma face sa iubesc lucruri pe care nu puneam asa de mult pret sau poate doar faptul ca acele frumuseti existau in mine, recunoscute de mine, undeva, in adanc, dar care aveau nevoie de un Ceva care sa le scoata la suprafata iar acum era momentul pentru asa ceva.

Ramane de vazut care-i raspunsul corect...

Iar data viitoare, cand am sa mai trec pe langa ceva care-mi pare banal, care nu-mi face cu ochiul, am sa ma gandesc mai intai inainte sa judec acel ceva dupa aparente!