Galopand la inceput de an

Sunt mereu ca un cal de curse, in goana catre ceva, ba pentru munca, ba pentru copil, ba pentru casa, ba pentru familie sau prieteni, dar muuuuuult prea putin pentru mine, pentru sufletul meu, pentru relatia cu omul de langa mine.
Am incercat de cateva ori sa o las mai moale, dar nu stiu cum se face ca inca si inca si INCAAAAA sunt prinsa in hatisul acestui galop zilnic.
Prima incercare de a iesi din acest ritm a fost sa spun NU, atunci cand am simtit ca nu mai pot, oamenilor, situatiilor. Dar nu am spus-o atat de des cat ar fi fost necesar si inca este. Insa stiu ca nu-i timpul pierdut. E ca o batalie pe care vreau s-o castig pentru ca e importanta pentru linistea mea, pentru a ma regasi.
Imi amintesc ca atunci cand locuiam departe de aceasta lume dezlantuita aveam timp si pentru preocuparile mele, atunci stateam si scriam pe blog, imi impartaseam gandurile, amintirile. Poate era o metoda de a vorbi despre viata mea si atat, pentru ca foarte adesea ramaneau doar pentru mine ori pentru inca vreo 2-3 perechi de urechi trairile si gandurile mele profunde.
La inceput de an mai toata lumea-si propune cate ceva.Si eu, normal, dar vor ramane ferecate in mintea mea, in sufletul meu, sunt visele mele care doresc sa iasa la lumina si pentru care ma voi lasa increzatoare in mana Universului,  a Mamei -Pamant, a lui Dumnezeu-Tatal, si pentru care-mi voi lasa inima sa zboare.
Fie ca pace si iubirea sa fie in sufletele tuturor in acest an! 



imagine luata de aici