My life: poze

Se afișează postările cu eticheta poze. Afișați toate postările

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Ieri dimineata, stapanii celor doi fratiori ai pisicutei noastre, Bella, au plecat intr-o minivacanta si si-au lasat progeniturile la noi. Nu-i usor sa ai trei pisicute deodata in casa, mai ales ca sunt la varsta cand fac muuuuulte nebunii dar e distractiv, in special pentru Maia.

Astazi, de exemplu, au avut cursuri de alpinism in grup, Bella fiind cea care s-a urcat cel mai sus pe una dintre draperii iar fratiorii ei, pe cealalta, in tandem.

miercuri, 9 septembrie 2009

Haga in septembrie

Am regasit Haga altfel, sau ,mai exact, am vazut-o azi cu alti ochi.
Prima intalnire, pe fuga, acum vreo luna, mi-a lasat o impresie nu prea placuta si banuiesc ca era si normal, nu vazusem mai nimic din ea. Azi insa, scaldata in razele unui soare de inceput de septembrie, s-a deschis in fata mea cu bucurie, vrand parca sa-mi spuna ca am gresit, ca am judecat-o doar dupa degetul mic de la piciorul ei drept, pentru ca eu doar atat vazusem din ea prima data. Si a avut dreptatea,draga de ea!
Cladiri frumoase, cochete chiar, impartind strazile cu unele noi, moderne, canale si parcuri, verdeata multa, si un centru comercial mareeeeeeee, ca un furnicar, muzee si vaporase pe post de case temporare sau de terase pentru barurile care sunt ancorate de ele, sa-si poarte impreuna visele de betie si nu numai, scaldate in bere si vin, sunt doar cateva ipostaze ale unui oras cu un mare amestec cultural si etnic. Aici gasesti cartierul chinezesc unde strazile isi au scrise numele pe tablite atat in olandeza cat si in chineza si un cartier care pare a apartine celor de etnie musulmana, cu macelarii si aprozare in care patronii si vanzatorii vorbesc si limba araba sau turca.
Mai mult chiar, azi am zarit o umbra neagra, asa parea, o femeie cu burka, venita ca din alta lume. Ma intreb ce ascundeau acele vesminte, ce poveste de viata, fericita sau trista.
Azi am fost aici la un interviu, intr-o scoala publica dar care are un departament international unde se preda in engleza. Conform legii educatiei din Tarile de Jos, fiind scoala apartinand statului de fapt, toti copiii urmeaza si cursuri de limba olandeza.
Scoala are o curte generoasa, cu porti mari care se deschid din interior, prin interfon, pentru a proteja micutii care se joaca afara.
Am gasit aici niste copii draguti, bine adaptati la viata lor, multi fiind departe de tara lor de origine si cu care am facut o activitatea educativa ( cu 3 dintre ei) ca parte din evaluarea mea pentru interviu. Apoi, ca in fata unei comisii disciplinare, am fost bombardata cu fel de fel de intrebari din partea celor trei doamne de origine britanica, responsabile cu bunul mers al scolii. Sincer, pentru mine nu au valuare interviurile,mai mult ma streseaza, mult mai eficienta ar fi o perioadat de proba de cateva zile pentru a vedea efectiv daca sunt sau nu capabila sa fiu persoana de care au nevoie.
Am plecat apoi sa bat la picior orasul, cu micuta mea si cu sotul meu, lasand in urma o alta experienta legata de o scoala internationala. Cand s-au inchis portile cetatii celor mici, invataceii de varsta scolara, mi-a zis ca ce va fi, va fi, am facut-o si pe-asta, gata!

Una dintre garile din Haga (Hollands Spoor)

Muzeul Escher ( artist al realitatii virtuale)

Binnenhof, sediul Parlamentului din Tarile de Jos

Un tramvai numit dorinta

Centrul comercial

Aici am mancat si baut cate ceva

Oameni de toate felurile

luni, 17 august 2009

Amsterdam

Am reusit sa vad Amsterdamul in trei anotimpuri diferite. Prima data in iarna, cand frigul scotea aburi pe nari si noaptea cadea iute peste canale lasand luminile din Red Light District sa arate calea celor dornici de poftele trupului.

Apoi, in primavara, pe fuga, cand frunzele tinere din copacii de pe maluri colorau cu siluetele lor umbrele barcilor care-si dezmorteau oasele pe firul argintiu al apei.

Recent, l-am reintalnit vara, de doua ori chiar, pe zi invaluita de nori de ploaie si intr-o zi cu soare razator.

In orice anotimp, Amsterdamul e ca un furnicar in care se aud toate limbile pamantului si unde se vad toate culorile pielii. Biciclete simple, fistichii, taxiuri pe doua roti, mici, mari, cu tineri si batrani, curg precum sangele prin venele orasului, concurand cu tramvaiele care-si vad cu calm de drumul lor pe firul metalic al sinelor.

Vara, vaporase impanzesc la maxim canalele, oferind privirilor celor care umbla pe umerii lor precum beduinul pe cocoasa camilei, sclipirea apei si oglindirea cladirilor care-si duc povestile mai departe, prin ani, intre zidurile lor.

Multi spun ca e un oras frumos asa cum multi spun ca e un oras corupt, cu oameni care vin aici doar pentru placeri usoare. Dincolo de ceea ce se spune, orasul are frumusetea lui incontestabila, parfumul lui propriu, muzee si parcuri, si vise de lasat sa pluteasca pe firul apei...