Teatru

Am primit de ziua mea 2 bilete la teatru, "Caramitru-Malaele, cate-n luna si in stele".
Si am fost, eu si sotul meu.
Spectacol de improvizatie, poezie si muzica, 2 actori de facturi diferite, unul mai sobru, dupa mine, celalalt mai pus pe sotii, amandoi minunati. Iar violoncelistul, Adrian Naidin, exceptional, o voce si o interpretare nemaipomenite.
Daca initial mi-a parut ca totul incepe greu, ca nu am starea necesara, calm, rabdare, treptat am iesit din agitatia mea curenta si m-am lasat prinsa in jocul celor trei de pe scena. Am ras, ne-am emotionat, am glumit cu perdea si fara perdea, glume fatise ori ziceri cu sensibilitati aparte, am cantat cu sala la initiativa violoncelistului, am trait frumosul.
Finalul? O seara minunata pe care doresc s-o repet cat mai curand!

http://www.youtube.com/watch?v=FrfnlHFOgM4

Simbioza

Ca o picatura de roua
cazuta din ceruri pe frunza frageda,
Ca un spin de pe tulpina
Unui trandafir frumos si mandru,
Ca o pata de verdeata
Intr-o padure umbrita de cetina,
Ca un zambet ratacit
Pe chipul obosit al mamei,
Ca un ocean
Care ascunde lacrimile miilor de corabieri rataciti peste zari,
Ca un munte
Care strange in imbratisarea lui piatra pretioasa si pe cea nepretioasa,
Ca o corola de floarea-soarelui
Care aduna in ea semintele viitorului,
Ca o parte dintr-un intreg,
Ca un intreg dintr-o parte,
Om si Univers,
laolalta, inauntru, inafara.

Tie, de la mine

Saruta-ma pe tampla stanga
Si-alinta dreapta cu o mangaiere
S-apoi tristetea o alunga
Si-odat’cu ea si-a mea durere

De-a nu te-avea alaturi, langa mine,
Mereu ca azi, de-a pururi pe vecie,
Caci sa te tin alaturi, eu te-as tine
Scaldat in dragostea-mi, cu stangacie.

O, drag imi esti si eu ti-s draga
Si doi suntem si una-n toate cele
Si dorurile noastre ni se leaga
Ca firele din vechi dantele.

Dar las’pe pieptu-mi capul tau
Si scalda-mi trupul in privirea-ti bruna
Si greul tau sa fie si al meu
Iar binele sa se adune in cununa.

Sa te iubesc mereu si in nestire,
Sa-ti sorb iubire de pe buze,
Si constienti sa fim c-asa e-n fire
Ca omul rau de dragoste sa se amuze.

Dar noua nici sa nu ne pese
Caci unul pentru altul suntem ajutor
Si-mbratisari si vorbe-alese
Mai tare sa sporeasca-al nostru-amor.

Si daca azi nu este ca si ieri
Iar maine fi-va altfel decat azi
Tu peste ani si ierni si veri
Tot in iubire-o sa ma scalzi

Chiar si atunci cand va parea ca n-o mai sta
Iubirea ta, tot fi-va sa se dea ea toata
Si tu vei fi al meu si eu voi fi a ta
Umar la umar, toarta langa toarta
Ca doua cesti si farfuriute pe-o tejghea.

Poezie de vineri (12)... scrisa cu intarziere

Am căutat
de Nicolae Labis

Am căutat şi caut. Căutând

M-am pomenit greşind. Din când în când

M-am pomenit din vina mea flămând

Şi m-am însîngerat în spinii

De pe cărările spre zările luminii.

Dar dacă cineva gigantic va veni

Şi mi-ar rosti: Eu îţi dau viaţa toată

Neîncepută, nepătată,

Dar să mi-o dai apoi în seamă mie

S-o duc înspre visata zare purpurie

Pe drum neocolit, de netezime,

Pe drumul neştiut decît de mine...

Deci astfel de mi-ar spune

Eu aş simţi că tot ce-mi spune-i putred,

Cu hotărîre i-aş răspunde: - Nu cred!

De poţi schimba secara-n trandafir,

De-mi poţi schimba viaţa, nu mă mir:

Chiar de-ai schimba bătrânii în copii,

Drum drept şi neted tu nu poţi să ştii -

Şi chiar de-ai ştii, păşind în urma ta

Nimic n-aş mai simţi şi n-aş vedea.

Eu sînt aici, cu fraţii mei în jur,

Cu ei mărşăluiesc şi rîd şi-njur,

E-un soare faţa-n raze să ne scalde,

Păşind spre el străbatem ţinuturi tot mai calde

Iar de priveşti atent la cercetare

Şi nouă de pe frunte prind raze să ne zboare.

E drumul greu. Străbatem prăpăstii şi cascade

Şi suferim, dar ştim c-aşa se cade.

Ţinuturile-acestui veac lung, clocotitor

Vreau doar cu paşii mei să le măsor.

Poezie de vineri (11)

Aşteptare

de Marin Sorescu

Cică lucrurile mai trec odată

Pe unde-au mai fost

Ca nişte sentimente comete.

Trebuie numai să ştii să le-aştepţi,

Trebuie numai să rupi,

Stând pe loc

Infinite perechi de ghete.

Asta înseamnă că salcâmul

Tăiat astă-toamnă

Se va mai înălţa pentru o clipă

Pe vechea lui rădăcină.

Că tu mă vei mai iubi cu adevărat

Peste câteva miliarde de ani lumină

O, poate nu mai e mult până-atunci,

Cine ştie!

Iată, eu am şi-nceput să te-aştept

Măsurând timpul cu barba,

Veşnicie cu veşnicie.

Dragoste

Pentru Tine, Dragostea Mea
Jacques Prevert

Am fost la targul de pasari
Si-am cumparat pasari
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de flori
Si-am cumparat flori
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de fiare vechi
Si-am cumparat lanturi
Lanturi grele
Pentru tine
dragostea mea
Apoi m-am dus la targul de sclave
Te-am cautat
Dar nu te-am gasit
dragostea mea.

Poezia de vineri (10)

Dumnezeu
de Magda Isanos

Oamenii bogati au facut icoane,
catapitezme-aurite si strane,
insa Dumnezeu n-a venit
in locul astfel ingradit.

Bogatii stateau grosi, impovarati
si se uitau la sfintii frumos imbracati.

In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,
cerindu-le mamaliga si ceapa.
Era cind cimpie verde, cind apa.
Alteori se facea mic
si s-ascundea in floarea de finic,
ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,
s-ajute furnicile la musuroaie,
sa dea pamintului mana si ploaie.

Avea atitea de facut Dumnezeu,
si oamenii il plictiseau mereu,
cerind unul pentru altul rau.
Ii auzea strigind: "Pamintul meu..."
Ii vedea punind semn de hotar,
ciopirtind, impartind minunatul dar.

Atunci se supara. Pornea furtuna.
Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare
si-nfricosat,
ca muntele cu paduri imbracat.
Pina venea o pasare la el.
Codobatura, sau un porumbel,
si spunea: "Doamne, mi-a cazut puiul jos
.Zi sa se faca iara frumos,
sa rasara soarele si sa-l gasesc..."

"Faca-se voia ta, sol pasaresc..."
Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca
si s-apuca alte lucruri sa faca.

Poezie de vineri (9)

DEFINITIE
de Ana Blandiana

Sa fii frunza

Si obligata

Sa te porti

Asemenea tuturor frunzelor,

Desi intelegi

Si chiar poti

Cu totul si cu totul

Altceva:

Fapt din care

Uluitor

Sa nu tragi concluzia

Ca esti altfel decat frunzele,

Ci ca ele, frunzele,

Sunt altfel decat ele insele.

Iata o definitie.

Poezie de vineri (8)

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

de Lucian Blaga

Eu

nu mă căiesc,

c-am adunat în suflet şi noroi-

dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină

o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,

că sufletul mi-aşa curat,

cum gândul tău il vrea,

cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi

de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Poezie de vineri (7)

sursa foto

Calatorul

de Rabindranath Tagore

Timpul calatoriei mele este lung;
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.

Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.

Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului

Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.

Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici.

Aceasta intrebare , aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.

Poezie de vineri (6)

Sonetul CLXXXIII
de Vasile Voiculescu

Mereu cersim vietii ani mai multi, asa-s nestire,
Ne rãzvrãtim, ne plângem de pierderea noastrã,
Si încã nu-ntelegem cã fãrã de iubire
Se vestejeste Timpul în noi ca floarea-n glastrã;
Rupt din eternitate, el vrea tãrâm asemeni
Din care-altoiul subred sã-si tragã seva nouã;
Noi îl primim cu gheatã si-l rãsãdim îcremeni
Când Dragostea-i unica vecie datã nouã.
Ci-n van acum te mânii pe mine si m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazãr la auzul duioaselor porunci,
Oricând si ori de unde mã vei striga pe nume,
Chiar de-as zãcea în groapã cu lespedea pe mine,
Tot m-as scula din moarte ca sã alerg la tine.

Poezie de vineri (5)

Una dintre poeziile mele preferate, ascultata prima data cantata de Anda Calugareanu

Micul Print

Nina Cassian

Elogiul candorii

Stiu sa intreb

Despre miei, despre flori.

Odata-ntr-o padure

Am sarutat un izvor.

Stiu ce uimita-i

Culoarea albastra.

Am o gradina

Si o fereastra.

Mai am si o carte

Foarte subtire

In care nu-ncape

Decat o iubire.

Pot sa-mi iau locul

Langa tine, pe stea ?

- Da, spuse printul

Esti prietena mea.

Anda Calugareanu- Micul Print
Asculta mai multe audio Muzica

Poezie de vineri (4)

Nu alunga de Elsa Grave

Nu alunga ceea ce intelegi doar cu inima,

gandul poate cuprinde atat de putin,

atat de putin,

cat poate purta in cioc o singura pasare

in zbor catre cuib.

Numai inima ta e un spatiu

desfasurat peste bolte aprinse

intre uimire si singuratate.

In ea pot scanteia stele

si zbura pasari dedesubt.

Si-ti urez doar

ca stelele cazatoare

sa nu-ti alunge pasarile.

Poezii pentru fetita mea

Acestea sunt poezii pentru 2 ani, inspirate de fetita mea si scrise de catre mine cu dedicatie pentru ea.

Soricelul

Un soricel manca branzica,
Pe banca, langa el,
Statea o pisica.
Soricelul tremura:
"Vai de codita mea!
Acum sare pisica
Si-mi musca burtica
Si nu mai ramane nimic
Din soricelul cel mic!"

Gargarita

Gargarita Rita
Si-a rupt rochita
Si vrea una noua,
Pe soare si cand ploua.
O roaga pe lalea
Sa-i dea de la ea
O petala, doua,
Sa-si faca rochie noua.

Poezie de vineri (2)

Remco Wouter Campert
(poet olandez)

A te împotrivi nu-nseamna a începe cu vorbe mari
ci cu fapte marunte

ca furtuna cu un freamat dulce prin gradina
sau ca pisoiul lovit de-un dram de nebunie

ca râurile mari
cu izvorul lor firav
ascuns prin codru

ca o mare de foc
cu acelasi chibrit
care aprinde tigara

ca dragostea cu o privire
un fosnet ceva care te face sa tresari într-un glas

sa-ti pui o întrebare
iata cu ce începe împotrivirea

si pe urma sa-i pui întrebarea aceasta si altcuiva

Si mi se face dor cateodata

Si mi se face dor cateodata, de casa si de ceea ce stiu, de locul caruia ii apartin prin nastere, prin nume si prin definirea mea ca persoana.
Si mi se face dor cateodata de colbul de pe drumurile de tara, de cai tragand carute pline de fan, de oi manate la pascut de copii.
Si mi se face dor cateodata de muntii tacuti, umbriti de verdele brazilor, de pescarusi managaind cu zborul lor racoarea marii.
Si mi se face dor cateodata si-mi las apa sarata sa-si faca albie pe obraji-mi cand nu mai pot sa-i spun inimii sa inteleaga departarea de casa.

Du-ma acasa vis, arata-mi un drum,
Da-i inimii mele un aici si acum,
Spune-i s-astepte si sa-nvete-a iubi
Orice-ar putea in cale-a gasi.
Caci stie ea doar ca-ntr-o zi se va-ntoarce
La locul stiut de unde se trage.
Dar pana atunci totul fi-va un drum
Din care sa-nvete, mai tarziu si acum.
Rabdare, rabdare, aceasta ii cer,
Speranta, incredere si-un strop de mister,
Caci viata-i tesuta in umbra de vise
Nascute-n iubire si doruri nestinse.

Poezia de vineri

Doamne, n-ajung pân’la tine?
de Magda Isanos

Doamne, n-ajung pân’la tine
vârfurile-acestei păduri de suspine?
Cum eşti tu atotştiutor,
să fi dat pâne de-ajuns tuturor,
culcuş pentru copiii îngheţaţi,
câte puţin din lumina celor bogaţi,
câte puţin din cerul lor senin,
de care îngeri întraripaţi se ţin.

Să fi dat, Doamne, fiecărui om,
câte-o bucată verde de pământ şi câte-un pom
al tuturor speranţelor pământeşti,
şi nu te-am fi-ntrebat unde eşti.
Am fi spus că te-ai răspândit
în noi, ca un fluviu liniştit,
că te-am băut fără să ştim…
N-ai fi rămas în biserică şi-n ţintirim,

ci ai fi mers împreună cu noi
şi te-am fi pus între coarne la boi,
ca pe-un ciucure frumos de mătasă
să ne-ajuţi la plug şi la coasă.

În loc să pleci pe celălalt tărâm,
ai fi avut la masa noastră un tacâm
şi seara, obosit şi făr’ de-alai,
în loc să te-ntorci înapoi în rai,
adormeai undeva pe-aici,
printre copii şi pisici,
într-un colţ de vatră luminat.

Doamne, de ce ţi-au crescut aripi
şi-ai zburat ?

Daca e marti, e Belgia...asa se numea filmul?

Ei bine, rasfoind filele blogurilor altora, am descoperit ca pe la unii vinerea e zi de poezie, cam un fel de Cenaclul Flacara (eee, asa glumesc eu, cenaclu literar). Sincer, mie-mi place, si poate, daca nu uit sau cine stie ce intervine in viata mea, o sa incerc sa pastrez si eu traditia asta, sa pun cate-o poezie pe blogul meu in fiecare vineri. Mai ales ca le duc dorul, le iubesc si parca am cam uitat de ele, asa cum mai uit uneori de sufletul meu, prinsa in ritmul rotund al vietii mele.

Pentru azi am optat pentru Robert Frost, o poezie pe care o simt ca fiind parte din mine in prezentul meu ffff...prezent. :)















The Road Not Taken


Two roads diverged in a yellow wood,
And sorry I could not travel both
And be one traveler, long I stood
And looked down one as far as I could
To where it bent in the undergrowth;


Then took the other, as just as fair,
And having perhaps the better claim
Because it was grassy and wanted wear,
Though as for that the passing there
Had worn them really about the same,

And both that morning equally lay
In leaves no step had trodden black.
Oh, I marked the first for another day
Yet knowing how way leads on to way
I doubted if I should ever come back.

I shall be telling this with a sigh
Somewhere ages and ages hence:
Two roads diverged in a wood, and I
I took the one less traveled by,
And that has made all the difference.