A oferi sau nu ajutor

Unii oameni, printre care si eu, de multe ori, au tendinta sa considere ca TREBUIE sa faca ceva pentru altii ca sa le fie mai bine, sa ii ajute sa se inteleaga pe ei si pe ceilalti mai usor.
Dupa ce o perioada destul de lunga de timp am incercat sa fiu intermediar intre doi sau mai multi oameni, am realizat, ca atunci cand omul nu este pregatit sa primeasca ajutorul venit de la altii, e mai bine sa stai in banca ta si sa nu te consumi. Poate ca Tu, cel care vrei sa fii pe post de "vindecator" nu esti persoana potrivita pentru acel caz sau poate ca nu sunt persoanele implicate gata sa primeasca ceea ce le oferit tu. In plus, o doamna foarte citita la capitolul spiritualitate, mi-a spus ca eu, ca si entitate, nu trebuie sa demonstrez nimic, nimanui, ca am tendinta de actiona emotional la primul impuls, de unde si graba mea de a media conflicte,deh...
Concluzia: unora le convine starea in care se afla, ori o considera normala, iar intermediarii nu au nimic de oferit celor care nu cer ajutor, ba din contra, se pot trezi ca sunt chiar prost intelesi.
Ar mai fi ceva de spus: se poate cumva ca cel care incearca sa ajute sa perceapa realitatea persoanelor implicate in conflict cu totul diferit de ceilalti?

Paste fericit!

Nu pot spune ca sunt un om extrem de religios, cred in felul meu si merg din cand in cand la biserica, nefiind un practicant f activ, dar sarbatorile de Craciun si Paste le-am considerant intotdeauna importante, de petrecut cu familia, si am incercat sa le pastrez macar partial incarcatura care o aveau pe vremea cand eram copil.
Aseara, tarziu, in noaptea de Inviere, am plecat cu una dintre surori, sotul meu, al ei, si bebelul lor care dormea in carucior, sa luam lumina si sa ne umplem sufletele de semnificatia evenimentului. Dezamagire totala: parca ne adunasem la un meeting oarecare, apatic, desacralizat, unde oameni de toate varstele, parcticau un ritual a carui semnificatie nu stiu cati o cunosteau, macar partial, si cati simteau cu adevarat nevoia de a o face din proprie initiatva si nu pentru ca "asa se face"!
Am senzatia ca asistam din ce in ce mai des la un individualism accentuat, pe de-o parte, cu un iz de mers in turma catre ceva fara claritate...
Pana una, alta, sa avem lumina in suflete, mai multa intelepciune si curajul de a fi autentici, fara insa a nu uita ca si cei de langa noi sunt doar o parte, asemeni noua, dintr-un mare Tot!
Hristos a inviat!

Amsterdam again

Marti,14 aprilie, ne urnim cu bagaje, eu, I si cea mica, catre gara, spre Amsterdam.Maine, miercuri, avem avion spre tara dis de dimineata asa ca, preferam sa dormim o noapte in capitala, doar ca sa ne trezim la o ora mai rezonabila si sa nu fim cu sufletul la gura in drumul nostru catre aeroport....
Initial ne propusesem sa plecam devreme, sa avem timp sa umblam prin oras, numai ca planurile au fost schimbate din motive obiective si, prin urmare, am plecat din Boz abia la ora 14, ajungand in A'dam pe la 16,00.
Desi hotelul la care aveam deja facuta rezervarea era la o aruncatura de bat de gara centrala, neatenti cum suntem, am luat-o in directia gresita, cu una din valize in stare aproape de colaps( se rupsese manerul de la troley), iar cand am realizat ca ne indreptam catre o tinta care nu ne apartinea(sac!), I l-a sunat pe proprietarul hotelului si i-a mai cerut inca o data adresa. Si uite asa, in loc sa facem 5 min, am facut vreo 15, inconjurand ca bezmeticii piata cea mare din fata garii centrale.
Am lasat "greutatile" in camera si am plecat in goana catre libraria englezeasca din Joordan, care se afla la o distanta apreciabila de locul in care ne cazasem. Nu de alta dar era deja 17,00 iar la 17, 30 se inchidea, iar eu vorbisem deja cu proprietareasa sa-mi opreasca pentru M. cartea "Goodnight, Moon" pe care doream de mult sa i-o citesc.
Cumparat cartea, scurta conversatie cu vanzatoarea si fuga catre o alta librarie, spre Spuistraat, de unde doream sa-mi cumpar alte carti.Canale, poduri, stanga ,dreapta si , in final, la librarie unde, din pacate , nu am gasit ce cautam.
Ne-am intors cativa metrii spre piata din coltul strazii, la American Book Centre unde, din fericire, aveau niste carti interesante de astrologie. In genunchi, cu mintea ocupata sa aleaga macar 2- 3 dintre cartile care ma interesau, cu M. scotand alte carti de pe rafturi, am petrecut vreo 10 minute bune, intrebandu-ma CE si CAT pot sa cumpar...as fi luat atat de multe!!!
Multumita ca am putut sa-mi fac si mie o bucurie, cat de mica, am rasuflat usurata si am putut sa ma bucur, cu sotul meu si fetita, de dupa-amiaza si seara aceea in oras. Ne-am plimbat pe canale, am ajuns la Bloemenmarkt, piata de flori de pe Singel, pe malul canalului, am cumparat niste bulbi de flori pentru mama mea, am facut cateva poze si am mancat intr-un restaurant argentinian fara sa reusim sa ne terminam integral portiile, prea mult chiar si pentru doi gurmanzi, + inca unul, ca noi!
Catre ora 21,00, orasul zumzaia de parca ar fi fost o zi de week end.Auzeai oameni vorbind in toate limbile pamantului, am cunoscut chiar si 2 romani veniti in Olanda pentru a cumpara un autoturism! Abia spre ora 21,30 am intrat in hotel, am facut baie celei mici dupa inca vreo ora , si am adormit tarziu in noapte, urmand ca a doua zi sa zburam catre Romania.
Regretul meu? Faptul ca nu am avut mai mult timp de petrecut in A'dam, sa ma bucur pe indelete de frumusetile sale, sa pot vizita muzee si locuri cu incarcatura istorica si nu numai... exact ca prima data, cand am venit in ianuarie in oras...
Sper ca a treia oara sa fie cu noroc si cu mult mai mult timp! :)

Lectii de viata

Viata ne poarta uneori catre evenimente si oameni intr-un mod pe care nu ni-l putem imagina. Ni se intampla lucruri care dor sau nu, lucruri pe care le acceptam si lucruri carora incercam sa le gasim o semnificatie pentru a le putea accepta.
Uitam uneori sa traim toate cele care ne vin ca pe un dar , un mod de a invata despre noi, despre mintea noastra, despre sufletul nostru, despre taria de A FI, un a fi frumos, fara improscari cu cuvinte urate, fara lamentari si lacrimi.
De ceva vreme ma simt dusa de Viata catre un Undeva mereu in schimbare, ca pe un ocean fara sfarsit si pe care nu zaresc nici macar o insula sigura unde sa ma opresc pentru o vreme. Poate ca daca as vizualiza ca acea insula EXISTA as si gasi-o, nu? Motivatie s-o gasesc am, dar in acelasi timp, desi ma simt tensionata ca orice om aflat intr-o zona de penumbra unde totul din jur poate sa ia forme nebanuite ori neclare, simt ca ceva, Dumnezeu sa-i zic, ma duce de mana catre un loc, oricare ar fi el, unde o sa gasesc ceea ce-mi trebuie mie si, implicit, familiei mele.
A-mi fi frica de necunoscut imi paralizeaza mintea si nu mi-o doresc.Accept provocarile vietii si ma rog doar ca Dumnezeu sa-mi dea intelepciune si putere sa separ graul de neghina, ceea ce e bun si necesar mie si familiei mele, de ceea ce nu e pentru noi, in acest moment, in viata.
Pana acum, de multe ori, am vazut cum pasii mi-au fost calauziti catre noi lectii de viata de care aveam nevoie la un moment dat. Poate ca lectia mea de acum e credinta in faptul ca mereu exista o solutie, daca nu chiar mai multe, la orice problema, credinta ca daca ai rabdare ceea ce e pus de-o parte pentru tine iti va bate la usa intr-o zi iar tu ii vei deschide si vei multumi pentru ca ai avut puterea sa inveti...
Pana la urma esti ceea ce gandesti ca esti!

Am postat cu intarziere imagini si informatii despre Den Bosch dar pot fi gasite in postarile din luna martie, in josul paginii acesteia.