Craciun

Cand eram copil, imi placea atmosfera de sarbatoare care se simteam la zilele importante precum Craciunul, Pastele sau zilele de nastere. Crescand , nevoia de sarbatoare s-a mai estompat ca apoi , dupa ce am nascut-o pe M, sa revina.
Anul acesta mi-am dorit ca eu si cele doua surori mai mici, impreuna cu fetitele noastre, fiecare dintre noi avand cate una, sa ne strangem la mama acasa si sa cantam colinde in ziua de Craciun. Din pacate nu a fost sa fie dar dorinta a ramas si am s-o ferec in suflet pana la anu' cand sper sa devina realitate.
Simt nevoia de intoarcere la esenta, simt ca ne pierdem in lucruri, zi de zi, si ca uitam de fapt ce ne trebuie cu adevarat. As vrea sa-i arat fetitei mele un Craciun adevarat, cu traditii autentice, cu aroma de cozonac facut in casa asa cum facea si mamaia mea, cu piosenie si liniste, cu adevaratul inteles al acestei sarbatori, si nu doar o reducere la un mercantil Mos Craciun.
Chiar daca nu am reusit sa fac aceasta sarbatoare sa fie cam cum mi-am dorit, se pare ca totusi, eu si sotul meu, am reusit sa fim niste Craciunei care au pus parca cu mainile lor ceea ce Dumnezeu propusese sa daruiasca celor alesi. Iar bucuria facuta acelor oameni, mici si mari, a fost grozava si pentru asta multumesc cerului ca mi-a daruit lumina sa vad dorintele celor dragi si sa pot sa le implinesc.

La multi ani tuturor!


Cor de copii - Domn,Domn sa-naltam
Asculta mai multe audio Muzica

Educatie

De ce simt unii oameni atat de puternic nevoia sa spuna Da cand tu spui Nu, sa se bage peste treaba ta, doar asa, parca pentru a demonstra ca EI AU DREPTATE? De unde nevoia asta de a contrazice pe altul? Cred ca nu realizeaza, cu siguranta, ca pentru un copil, mai ales, este greu de inteles de ce acum ceva e alb, cand zice mama, si negru, cand zice altcineva ( mai ales daca e o persoana apropiata)? Regulile facute de tine nu-s bune intotdeauna, se poate, dar de ce trebuie altul, oricine ar fi, sa incerce sa-si impuna propria lui regula contra regulii tale, just like that? Nu vreau sa par incapatanata, strong head, inflexibila, dar daca vreau sa incerc sa-mi invat copilul sa astepte sau sa faca ceva intr-un anume fel, prefer ca asa sa se faca, chiar daca gresesc, pentru ca e COPILUL MEU si pentru ca eu, ca mama, am 24 de ore din 24 datoria de a o indruma. Restul lumii e azi, maine, din cand in cand cu ea si atat. Eu raman.
Si mai ales, as prefera sa nu se faca toate astea cu copilul auzind discutia...
Poate-s exagerata, se poate....:D
Dar mai bine o las balta, ca doar e Craciunul.....

Workshop psihoterapie

Sambata si duminica pline, dupa o saptamana foarte incarcata la munca, incheiata vineri cu serbarea de Craciun a celor mici, foarte frumoasa si apreciata.
Sambata si duminica alaturi de o persoana foarte draga inimii mele, o fosta profesoara din facultate, tanara, desteapta, frumoasa si fizic si sufleteste, care a sustinut un workshop despre psihoterapia traumei.
Daca ar fi sa ne uitam in profunzime la fiecare dintre noi, am putea sa descoperim urmele unei mai mici sau mai mari traume de-a lungul vietii. E uimitor cum, fara sa vrem, prin lucruri relativ marunte, ranim oameni din jurul nostru, mai profund sau superficial. Rana se formeaza ca o mica zgarietura, poate sa coexiste impreuna cu noi mult timp, pana intr-o zi cand, din cauza unori situatii similare celor in care a aparut, la un timp mare sau mai mic fata de momentul initial, rana se reactiveaza, si ca in filme cu deja-vu, se naste sentimentul ca parca am mai trait durerea si suferinta actuala si ca nu am mai dori sa se repete si atunci actionam intr-un mod dificil de inteles chiar si pentru noi. Apar mecanisme de autoaparare pentru a ne distanta cumva de trauma care s-a produs candva. Iar de aici ...posibile probleme. Mai multe amanunte despre toate acestea, poate, alta data.

Traiasca verticalitatea!

Imi plac inaltimile chiar daca imi creaza ameteala, poate fiindca sunt atat de marete, atat de aproape de Dumnezeu.

Imi plac oamenii cu coloana vertebrala pentru ca imi par ducandu-se direct cu capul catre El, in ceruri, ca sa primeasca invatatura Iubirii si a Inteleciunii direct de acolo.

Imi plac campurile verzi, molcome, calme, dar inaltimile ma atrag mai tare, ele imi aduc zborul pasarilor aproape de inima.

Oare de ce sunt atatia oameni INCA iubitori de orizontala, fara verticalitate? Oare e mai bine sa fii cartita, sa sapi prin transeele intunecoase proprii decat sa lasi inima sa zboare pe verticala, sa inveti prin exemplul tau si pe altii despre frumusetea acestei lumi?

Ma gandesc la ceea ce se intampla acum in Romania, ma infior cum unii prefera sa se taraie precum serpii veninosi si sa muste orice misca, fara nici un discernamant, doar pentru propria lor distractie. Nu mai exista frica de nimic pentru aceste taratoare, la umbra copacilor asteapta prada sa-i suga sangele. Dar uita ca sus, in cer, pasarile, soimii, au ochi ageri si nu se stie cand se vor repezi catre ele ca sa faca "curatenie".

Eu una aleg verticalitatea! Traiasca soimii, pescarusii si alte pasari iubitoare de inaltimi!

Sistem de educatie

Unul din lucrurile bune care mi s-au intamplat in aceasta viata a fost acela de a avea sansa sa invat sa lucrez cu copii prescolari dupa sistemul britanic si cu profesori britanici pe la inceputul anilor '90.

De ce sistemul britanic pentru prescolari e bun? Pentru ca da sansa unor copii mici, care nu cunosc regulile acestei vieti in care s-au "angajat" in momentul in care s-au nascut, sa invete sa faca alegeri si sa le si faca efectiv, sa se dezvolte holistic, fiecare componenta a fiintei sale fiind importanta, si dezvoltarea fizica si cea emotionala ( f importanta) si cea spirituala si cea morala si cea intelectuala.

Aud de prea multe ori despre gradinite cu cate 30 si chiar mai multi copii in grupa si ma intreb la modul cel mai serios cum poate o educatoare sa faca fata in asa fel incat sa-i invete pe acei copii ceva, far ca sa se uzeze precoce, pentru ca cei mici iti "fura" energie, iar copiii sa fie fericiti si sa se dezvolte armonios.Si asta timp de cel putin 6 ore pe zi!

In sistemul britanic, sala de clasa e impartita pe asa zise arii de interes, mai exact, activitati permanente diverse cum ar fi, coltul de decupat si lipit unde se pot face colaje si nu numai, coltul pentru pictura, coltul pentru jocuri de matematica, coltul jocului imaginativ care se poate transforma, functie de tema abordata la clasa, in coltul casei sau o gradina zoologica sau spital sau o gara cu un tren , etc ,coltul pentru constructii ( cuburi, lego, etc), coltul pentru joaca cu nisip, pentru joaca cu apa, joaca cu coca colorata cu colorant alimentar, ca o platilina, si altele. Zilnic, copiii isi pot alege activitatile, alternand functie de propriile alegeri. Pot sa se joace 15 minute cu un puzzle, apoi 10 minunte sa deseneze sau sa picteze si apoi sa petreaca alte 15 minute construind cu cuburi de lemn.

Ce-am invatat in acest sistem e ca poti sa folosesti orice pentru a deveni obiect de joaca si de studiu. Niste sticle goale de plastic, de 500 ml, impreuna cu niste palnii ieftine din plastic si cateva borcane goale de iaurt, puse intr-o copaita cu apa pot sa devina un minunat mod de a invata cum sa torni apa fara sa o versi in sticla, despre a umple si a goli, despre volum si multe altele.

Daca vine vorba despre jocul de constructii, niste cutii de carton de marime mica si medie pot sa fie transformate in caramizi pentru o casa sau cazemata. Iar cutiile mici, se pot transforma in rachete, masini si alte minuni, pictate cu vopsea si lipite cu lipici. Nasturii pot sa devina ochi pentru colaj, fulgii din nuca de cocos, pot sa fie zapada din care e facut omul de zapada...din hartie si carton.

Un proiect drag mie a fost cel cu cartea despre animale de ferma, cand peste desenele animalelor s-au lipit diverse materiale, de texturi diferite: pene maro si rosii pentru gainusa, hartie creponata galbena pentru rata, cu apa din folie de culoare albastra, cu bucati de material textil de culoare maro pentru cal, cu vata alba pentru lana oilor etc.

A lasa liberatea de alegere, in niste limite usor impuse, pentru ca educatorul ii ofera practic copilului activitatile din care alege intr-o zi, a-i lasa libertatea de gresi si de a invata din asta, posibiltatea de a-si folosi creativitatea, a-i lauda efortul cand creaza ceva si nu produsul finit, pot sa duca la o dezvoltare mult mai armonioasa si mai rapida a unui copil in ziua de azi. Eu una asa cred!

Despre vremuri, trauma si suflet

Vremurile s-au schimbat, timpul se masoara altfel, ne-am rupt de Sacru si nu mai intelegem ciclurile Vietii si alegerile pe care Soarta le face pentru noi sau prin noi.
Sambata si duminica viitoare am sa particip la un workshop despre psihoterapia traumei. M-a interesat de mult timp sa inteleg cum poate fi explicata o pierdere, cum poti ajuta un om sa inteleaga ca nu este intotdeauna vina lui pentru ceea ce se intampla, poate mai mult acum pentru ca am un copil extrem de atasat de mine si care nu cred ca ar putea trece usor peste a nu ma mai avea, a nu ma mai vedea, daca mi s-ar intampla ceva.
Cum sa explici in cuvinte simple ceea ce simte un adult, dar mai ales un copil, ce simte cand cineva foarte important pentru el il paraseste? Cum sa inteleaga propriul lui rost cand se simte pedepsit, abandonat, neiubit pentru ca a fost lasat in urma, singur?
Am auzit si vazut adulti care au pierdut pe cineva drag si care incearca sa treaca peste propria lor trauma, uneori mai usor, alteori deloc, dar un copil, cum ar putea sa inteleaga?
Sufletul omului este cel mai delicat lucru, are fragilitatea unui vas de cristal lasat pe marginea mesei, cu riscul de a se frange in mii de particule sau de a fi salvat daca cineva il ia de acolo. Daca maini neindemanatice il ating?
Vad copii trecand prin viata mea, mai mult sau mai putin direct, ca educatoare intrand in contact nu numai cu un sufletel mic, plapand, ci si, indirect, cu cele ale parintilor si altor rude sau oameni din vietile acelor copii, unele suflete adulte fiind ok, dar altele nu. Cum sa calauzesti un copil cand nu are niste baze sanatoase, vorbind la modul generic, in propria lui familie, unde sa-si poata crea un model din care sa-si traga seva, sa devina un adult frumos? Pangarirea sufletelor imi pare un pacat mai grav decat multe altele pentru ca ranile provocate lui se vindeca mai greu decat cele fizice.
Si pentru ca in noaptea asta vine Mos Nicolae iar azi e Sf Nicolae, ma rog sa faca minunea de a aduce in sufletul acestui neam Lumina, Pace, Iubire si Iertare si sansa de a ne pastra frumosi in interior si de a ne gasi drumul drept.
Doamne ajuta!

Poezie de vineri (12)... scrisa cu intarziere

Am căutat
de Nicolae Labis

Am căutat şi caut. Căutând

M-am pomenit greşind. Din când în când

M-am pomenit din vina mea flămând

Şi m-am însîngerat în spinii

De pe cărările spre zările luminii.

Dar dacă cineva gigantic va veni

Şi mi-ar rosti: Eu îţi dau viaţa toată

Neîncepută, nepătată,

Dar să mi-o dai apoi în seamă mie

S-o duc înspre visata zare purpurie

Pe drum neocolit, de netezime,

Pe drumul neştiut decît de mine...

Deci astfel de mi-ar spune

Eu aş simţi că tot ce-mi spune-i putred,

Cu hotărîre i-aş răspunde: - Nu cred!

De poţi schimba secara-n trandafir,

De-mi poţi schimba viaţa, nu mă mir:

Chiar de-ai schimba bătrânii în copii,

Drum drept şi neted tu nu poţi să ştii -

Şi chiar de-ai ştii, păşind în urma ta

Nimic n-aş mai simţi şi n-aş vedea.

Eu sînt aici, cu fraţii mei în jur,

Cu ei mărşăluiesc şi rîd şi-njur,

E-un soare faţa-n raze să ne scalde,

Păşind spre el străbatem ţinuturi tot mai calde

Iar de priveşti atent la cercetare

Şi nouă de pe frunte prind raze să ne zboare.

E drumul greu. Străbatem prăpăstii şi cascade

Şi suferim, dar ştim c-aşa se cade.

Ţinuturile-acestui veac lung, clocotitor

Vreau doar cu paşii mei să le măsor.