Pisica

Pisica noastra in calduri, miauna jalnic si-si ridica coada. Mandruta mea o vede, ma aude spunand ca pisica este in calduri si repeta si ea. Eu o intreb: "Dar cum adica este in calduri? Ce inseamna asta?", Mandruta mea raspunde: "Pai a stat prea mult pe calorifer, i s-a facut cald si a facut viermisori la fund." Dupa 24 de ore, in urma tratamentului hormonal, pisica se linisteste si da sa se urce pe calorifer, de data asta fiind ok. Mandruta o vede si striga disperata sa n-o las. "De ce?", o intreb eu. "Pai daca intra iar in calduri?", spune mandruta foarte serioasa.

De vorba cu mine insami

Cum poti sa ierti cand te simti ranit, cum poti sa fii calm cand totul clocoteste-n tine, cum poti sa fii bun cand doare facerea de bine, cum sa fii tu, fara sa te pierzi in micimea unei lumi care nu se mai doreste frumoasa?
Ma renasc, ma redefinesc prin mii de culori, lumini si umbre jucand in suflet zi de zi, acum sunt buna, apoi uit si redevin rea, vorbind si judecand pe cei ce nu mi-e dat dreptul s-o fac. E greu sa fii un spirit inalt cand esti legat de pamantul din care te-ai nascut si in care te vei intoarce.
Uneori am impresia ca am uitat ce inseamna sa te bucuri, zambetul copilului meu si vorbele ei ma fac sa uit de monotonia ori tristetea unor zile.
Am fost binecuvantata sa fiu ceea ce sunt, sa devin ceea ce voi deveni cu ajutorul Vietii, Mamei Pamant, a lui Dumnezeu sau orice alt spirit de lumina. Lumina orbeste si poate de aceea inca preferam noi, oamenii, intunericul si umbra, unde ne putem lasa in voia iluziilor ca stim ce se ascunde acolo unde doar sufletul poate ajunge.
Cunoasterea e putere dar si raspundere, lumina trebuie intretinuta precum focul in vatra. Cine are putere, cine are curaj, cine are judecata dreapta si inima curata s-o faca?

New life

Timp, care trece, care vine si dispare rapid, ancorat in multitudinea de lucruri de rezolvat.
Nu mai am timp, astept oferte de la altii, astept oferte chiar de la mine, pentru o noua impartire a ceea ce vreau sa fac intr-o zi.Vreau sa fac multe si incep sa cred ca m-am considerat omnipotenta iar acum realizez ca, incercand sa fiu la un anumit standard pe care mi l-am impus, se pare ca uit de fapt ce este mai important, ori las acest lucru pe un plan secund si cred ca nu prea e bine, asa simt...
Anyway, ma bucur cel putin ca, in mare parte, fac ceva ce-mi doream, ceva ce-mi place.Explorez inconstientul prin lectura, cursuri si in curand, chiar si labirinturile din propria mea existenta primara, printr-o analiza personala.
Ne-am si mutat de vreo luna intr-un apartament pe aceeasi scara cu cel al mamei, cu chirie, dar e coltul nostru, ni l-am aranjat si ne bucuram de clipele petrecute aici. Aveam nevoie de un colt al meu si de o distanta intre mine si mama, ca si cum as fi avut nevoie sa fac o demarcatie clara intre Eu si Ea, Cealalta. De cand suntem separate parca apreciez mai mult existenta ei.
As vrea macar din cand in cand sa zic "aceste 30 minute imi apartin in totalitate si nu le cedez nimanui si pentru nimic!" insa nu pot momentan, le mai fur cumva in drumul meu spre munca sau inapoi, spre casa, in tramvai, citind ceea ce trebuie sa citesc ba pentru curs, ba pentru masterat si mult prea putin pentru propria mea placere.
Mi-e dor de dans, as vrea sa am timp sa merg la cursuri, sa-mi reamintesc pasii si sa dansez, sa-mi las si sufletul sa se miste in ritmul muzicii si sa viseze frumos.
Asta-i inca o dorinta neindeplinita...sa dansez din nou...

Liniste

Imi fac o ceasca de ceai adus din Olanda, cu arome olandeze pentru mine. Ma asez in fata laptopului si ma gandesc cat de mult imi doresc un moment de liniste, ca acolo, departe, cand aveam timp sa ma gandesc la sufletul meu, la trairile mele, sa cobor in mine si sa deschid usi inchise, sau cel putin sa incerc sa trag cu ochiul pe gaura cheii la lucruri nevazute, nestiute de partea mea constienta.

Citesc mult in ultimul timp, in special pentru curs, e necesar ca sa inteleg cum omul poate sa fie si inger si demon, cu voie sau fara voie, si uneori as vrea sa scriu despre acele lucruri dar am nevoie de liniste, sa le rumeg, sa le absorb in mine.

Mi-e dor de linistea pe care o traiam departe, departe de zbuciumul acestui oras otravit de putere. Realitatea exista fie ca vrem sau nu, ce facem cu ea, cum o percem fiecare in parte, personalizata, tine de noi. Ce sa fac eu cu realitatea mea, cu prezentul meu, cand ceea ce-mi doresc e ceea ce am avut, liniste, liniste, liniste?

Ooo, stiu, avem nevoie de tot ceea ce Viata ne da pentru ca acestea toate sunt trepte ce ne duc in sus, spre ceea ce trebuie sa devenim in aceasta viata. Ma revolt si apoi ma temperez, cand realizez ca apa e mai inteleapta decat mine, ea se lasa sa se curga, isi face loc chiar si unde nu era matca inainte, iar urma ei ramane, incapatanata.

Ca sa pot sa traiesc un azi am nevoie de un ieri plin de liniste in care, cu capul dat pe spate, cu ochii larg deschisi, ma inecam in linistea ce domnea pe terasa casei din Bergen op Zoom, privind cerul pe inserat.

Ca sa pot sa traiesc un azi am nevoie de un maine in care sa pot visa in liniste, undeva, la o margine de camp ori padure, la o margine a zbuciumului acestui cotidian.

Ca sa pot sa traiesc un azi am nevoie sa invat ca nu pot schimba nimic din ceea ce nu-mi este dat sa schimb, sa accept inca o data si inca o data ca totul isi are un rost in lume, fie ca-mi place acest lucru sau nu.

In mintea omului

De vreo luna de zile, m-am inscris la un curs de 4 ani de formare in psihoterapia si psihanaliza copilului si adolescentului.

Azi, pentru prima data in viata mea, am reusit sa vad niste pacienti de la psihiatrie, impreuna cu colegii mei si cu una dintre profesoare. Experienta a fost cu totul aparte, cu multe trairi, si bune si mai putin bune, care m-au facut pentru prima data sa ma intreb daca pot sa fac fata unor astfel de intalniri, cu oameni cu probleme.

Primul pacient, posibil bolnav psiho-somatic, cu un mod plat de a vedea propria lui viata, totul e ok, merge, dupa propria lui exprimare, dar fara putinta de a-si exprima trairile, ca un robotel, ca si cum usa care dadea spre Sine ar fi inchisa iar el nu ar fi in posesia cheii, cu o puternica scindare pe cele trei laturi, fizica, mentala si sufleteasca.

Al doilea caz, o femeie puternic despresiva, cu manifestari psihotice si ruperi la nivel afectiv, cu posibile probleme cognitive, definitive, care te obosea prin discursul ei foarte dezorganizat si care-ti starnea si mila spunandu-ti ca-si cere scuze pentru ceea ce zice.

E fascinant si dureros in acelasi timp cat de intinsa si de intortocheata poate sa fie mintea umana...uneori ma intreb daca exista vreo frontiera reala si cred ca nu.

Oare am sa fiu in stare sa merg in acest labirint, al fiintei, fara sa ma pierd pe mine, ba din contra, sa regasesc ceea ce, poate, am pierdut candva?

Vest? Est? Bucharest?

Astazi ma gandeam ca nu mi-a facut bine sa traiesc intr-o tara civilizata din vest un an de zile pentru ca am vazut ca SE POATE SI ALTFEL si cand vad micimile, nesimtirile si rautatile gratuite si voite din orasul asta care, cica, e capitala unui stat asa zis democratic, mi se face o sila de nedescris.
Nu pot sa inteleg cat de nesimtiti pot sa fie unii, cum isi permit sa-si bata joc nu de unul sau doi oameni, ci de o groaza de oameni, cu "legile" si "ordonante" de 2 lei, fara cap si fara coada. Urla ceva in mine si, oricat as vrea sa-mi pastrez calmul si sa invalui intr-un glob de iubire si pace toata mizeria asta de aici ca pe o incercare de a contracara porcaria asta de guvernare la care suntem martori, nu mai am putere si rabdare s-o fac, ma simt vlaguita de negura care se lasa peste tara asta, de ceata de pe ochii unora...Incotro, Doamne, incotro ne duci sau, mai bine zis, ne duc niste neoameni?
Sotul meu incerca azi sa ma ajute sa vad partea buna a lucrurilor, a devenit el idealist, hahahaa, mi-a luat locul, si incerca sa ma convinga ca ceea ce am vazut noi bun si frumos intr-o tara civilizata din batrana Europa va exista la un moment dat si la noi si prin intermediul nostru, urmand sa fim, eu si el, o parte din acei care vor schimba tara aceasta... Oare?!? Cand? Cum?
Poate in alta viata, dragul meu!!! Acum sunt muuuuuult prea pesimista in privinta vitorului acestei tari!

Perceptie

Este adevarat ca fiecare om are propria lui perceptie despre sine si lumea din jur. Dovada clara este tocmai ceea ce se intampla in prezent in lume, si in mod special in tara noastra.
Mi s-a intamplat ceva neplacut, ca tocmai o persoana care am crezut ca este cu scaun la cap si ca ii pasa de cei din jur, sa-mi dovedeasca contrariul. Aici perceptia mea a fost alterata dar nici a ei nu e ok , ba chiar deloc. Asta ca sa nu schimb cuvantul perceptie cu unul mai dur, nesimtire, nepasara, prostie, etc.
Sfarsit de luna, zi de salariu. Ma astept ca dreptul meu stabilit printr-o negociere si un contract sa fie respectat. Mi se spune in schimb ca sunt niste probleme cu incasarea banilor de la beneficiarii serviciilor noastre si ca se va intarzia plata salariilor cu cateva zile sau o saptamana. Ma cam enervez, normal, fara sa manifest, dar cel mai mult ma simt inselata, dezamagita.
Trece week end-ul si colega mea imi spune cum ca,acea persoana care trebuia sa ne plateasca, s-a laudata ca si-a cumparat nu stiu ce, ceva scump, si inca cineva imi spune despre aceeasi persoana, patroana, ca le-a povestit catorva colega cum doreste ea sa-si serbeze ziua de nastere... Nervi, dezamagire, amar,dezamagire, dezamagire....Cum e posibil ca un om pentru care lucrezi si care traieste tocmai din banii pe care TU ii faci pentru el, prin munca ta, sa nu te plateasca iar el, in schimb, sa se laude cu ceea ce face, chestii care implica bani, bani pe care tu nu-i ai nici pentru paine, un lapte, intretinere, etc? Nu-i asa ca am perceput gresit omul acesta in care am crezut?
Cat despre perceptia ei despre lume si sine, nu ma mai intereseaza...eu stiu ce am de facut cu viata mea: sa scap de patroni. Mai ales in Romania!

Cine mai crede in valori?

Vizita la o prietena, noaptea vine incetisor, trebuie sa ajung repede acasa, e relativ tarziu si renunt la ideea de a mai merge cu tramvaiul si optez pentru un taxi.

Gasesc un taxi ieftin si ma urc in el. Inauntru, un barbat ceva mai in etate, fumanad o tigara si care, auzindu-ma tusind, ma intreaba daca ma deranjeaza fumul si isi cere scuze. Ii spun ca nu chiar, sotul fumeaza, eu nu, iar el renunta la tigare spunand ca nu trebuie sa-i suport eu viciile.

La radio, un talk-show pe teme biblice. Surprinsa, intru in vorba cu el, spunandu-i ca sunt mirata sa vad ca cineva asculta in ziua de azi asa ceva, iar el incepe sa-mi povesteasa, despre Biblie, spunandu-mi ca pentru el e si carte de istorie, si de geografie, de religie, de intelepciune, de povesti. Ma simt mica, imi vorbeste despre Solomon, regina din Saba, eu n-am reusit niciodata sa citesc Biblia de la cap la coada, despre rugaciune si efectele ei, despre faptul ca lectura Bibliei i-a adus un calm interior si capacitatea de a vedea viata actuala, ritmul nebun in care traim, cu mai multa detasare, ca astfel si-a gasit linistea.

Recunosc ca nu sunt o practicanta ferventa, ma rog, cred intr-o forta, pot sa-i spun Mama Natura, Dumnezeu, Iubire, oricum, care e izvorul vietii, punctul central al Universului, dar in evolutia mea spirituala consider ca mai am atat de multe de facut, atat de multe de invatat!

Oare cati oameni, si mai ales romani, ca doar aici traiesc, in tara asta atat de ciudata in prezent, atat de greu de inteles in involutia ei, as putea spune, cati mai cred intr-un Dumnezeu, in religie, ca intr-un Ceva care poate aduce linistea sufleteasca de care avem atata nevoie, acel Ceva care poate sa ne intoarca catre drumul drept? Oare cati sunt constieniti de faptul ca ne bagam in maracinii invidiei, ai lacomiei, ai neiubirii, ai neomeniei, pentru cateva clipe in care sa simtim ca detinem puterea asupra cuiva sau ceva?

Acum doua zile am trecut pe langa un lung sir de masini asteptand la semafor, cu fundal muzical de sa-ti zgarie urechile in ritm de manea, intrebandu-ma cum de rezista soferul la tot zgomotul din interiorul propriei masini si cam ce valori se promoveaza in prezent in Romania. Pai cum as putea eu sa-i spun unuia,de pe drum, despre respectul fata de ceilalti, despre intoarcerea celuilalt obraz, despre iubirea fata de aproapele cand acum nu ne mai pasa decat de fundul nostru si atat? Religie? Ce-i aia? Aaa, mers de Paste la biserica, sa luam lumina, si asteptand mancand seminte si scuipand cojile in mijlocul drumul, vorbit tare si golaneste si spunand preotului sa se grabeasca ca deja e miezul noptii...

Sa mai comentam? Mi-e cam greu. Sper doar ca Dumnezeu sa nu-si intoarca fata de la noi, sa-i scuture de unii ca sa inceapa sa gandeasca, in sfarsit, normal, iar romanii , macar o parte, sa se trezeasca, in respect fata de altul, fata de valorile adevarate, fata de religie.

Doamne ajuta!

Craciun

Cand eram copil, imi placea atmosfera de sarbatoare care se simteam la zilele importante precum Craciunul, Pastele sau zilele de nastere. Crescand , nevoia de sarbatoare s-a mai estompat ca apoi , dupa ce am nascut-o pe M, sa revina.
Anul acesta mi-am dorit ca eu si cele doua surori mai mici, impreuna cu fetitele noastre, fiecare dintre noi avand cate una, sa ne strangem la mama acasa si sa cantam colinde in ziua de Craciun. Din pacate nu a fost sa fie dar dorinta a ramas si am s-o ferec in suflet pana la anu' cand sper sa devina realitate.
Simt nevoia de intoarcere la esenta, simt ca ne pierdem in lucruri, zi de zi, si ca uitam de fapt ce ne trebuie cu adevarat. As vrea sa-i arat fetitei mele un Craciun adevarat, cu traditii autentice, cu aroma de cozonac facut in casa asa cum facea si mamaia mea, cu piosenie si liniste, cu adevaratul inteles al acestei sarbatori, si nu doar o reducere la un mercantil Mos Craciun.
Chiar daca nu am reusit sa fac aceasta sarbatoare sa fie cam cum mi-am dorit, se pare ca totusi, eu si sotul meu, am reusit sa fim niste Craciunei care au pus parca cu mainile lor ceea ce Dumnezeu propusese sa daruiasca celor alesi. Iar bucuria facuta acelor oameni, mici si mari, a fost grozava si pentru asta multumesc cerului ca mi-a daruit lumina sa vad dorintele celor dragi si sa pot sa le implinesc.

La multi ani tuturor!


Cor de copii - Domn,Domn sa-naltam
Asculta mai multe audio Muzica

Workshop psihoterapie

Sambata si duminica pline, dupa o saptamana foarte incarcata la munca, incheiata vineri cu serbarea de Craciun a celor mici, foarte frumoasa si apreciata.
Sambata si duminica alaturi de o persoana foarte draga inimii mele, o fosta profesoara din facultate, tanara, desteapta, frumoasa si fizic si sufleteste, care a sustinut un workshop despre psihoterapia traumei.
Daca ar fi sa ne uitam in profunzime la fiecare dintre noi, am putea sa descoperim urmele unei mai mici sau mai mari traume de-a lungul vietii. E uimitor cum, fara sa vrem, prin lucruri relativ marunte, ranim oameni din jurul nostru, mai profund sau superficial. Rana se formeaza ca o mica zgarietura, poate sa coexiste impreuna cu noi mult timp, pana intr-o zi cand, din cauza unori situatii similare celor in care a aparut, la un timp mare sau mai mic fata de momentul initial, rana se reactiveaza, si ca in filme cu deja-vu, se naste sentimentul ca parca am mai trait durerea si suferinta actuala si ca nu am mai dori sa se repete si atunci actionam intr-un mod dificil de inteles chiar si pentru noi. Apar mecanisme de autoaparare pentru a ne distanta cumva de trauma care s-a produs candva. Iar de aici ...posibile probleme. Mai multe amanunte despre toate acestea, poate, alta data.

Traiasca verticalitatea!

Imi plac inaltimile chiar daca imi creaza ameteala, poate fiindca sunt atat de marete, atat de aproape de Dumnezeu.

Imi plac oamenii cu coloana vertebrala pentru ca imi par ducandu-se direct cu capul catre El, in ceruri, ca sa primeasca invatatura Iubirii si a Inteleciunii direct de acolo.

Imi plac campurile verzi, molcome, calme, dar inaltimile ma atrag mai tare, ele imi aduc zborul pasarilor aproape de inima.

Oare de ce sunt atatia oameni INCA iubitori de orizontala, fara verticalitate? Oare e mai bine sa fii cartita, sa sapi prin transeele intunecoase proprii decat sa lasi inima sa zboare pe verticala, sa inveti prin exemplul tau si pe altii despre frumusetea acestei lumi?

Ma gandesc la ceea ce se intampla acum in Romania, ma infior cum unii prefera sa se taraie precum serpii veninosi si sa muste orice misca, fara nici un discernamant, doar pentru propria lor distractie. Nu mai exista frica de nimic pentru aceste taratoare, la umbra copacilor asteapta prada sa-i suga sangele. Dar uita ca sus, in cer, pasarile, soimii, au ochi ageri si nu se stie cand se vor repezi catre ele ca sa faca "curatenie".

Eu una aleg verticalitatea! Traiasca soimii, pescarusii si alte pasari iubitoare de inaltimi!

Despre vremuri, trauma si suflet

Vremurile s-au schimbat, timpul se masoara altfel, ne-am rupt de Sacru si nu mai intelegem ciclurile Vietii si alegerile pe care Soarta le face pentru noi sau prin noi.
Sambata si duminica viitoare am sa particip la un workshop despre psihoterapia traumei. M-a interesat de mult timp sa inteleg cum poate fi explicata o pierdere, cum poti ajuta un om sa inteleaga ca nu este intotdeauna vina lui pentru ceea ce se intampla, poate mai mult acum pentru ca am un copil extrem de atasat de mine si care nu cred ca ar putea trece usor peste a nu ma mai avea, a nu ma mai vedea, daca mi s-ar intampla ceva.
Cum sa explici in cuvinte simple ceea ce simte un adult, dar mai ales un copil, ce simte cand cineva foarte important pentru el il paraseste? Cum sa inteleaga propriul lui rost cand se simte pedepsit, abandonat, neiubit pentru ca a fost lasat in urma, singur?
Am auzit si vazut adulti care au pierdut pe cineva drag si care incearca sa treaca peste propria lor trauma, uneori mai usor, alteori deloc, dar un copil, cum ar putea sa inteleaga?
Sufletul omului este cel mai delicat lucru, are fragilitatea unui vas de cristal lasat pe marginea mesei, cu riscul de a se frange in mii de particule sau de a fi salvat daca cineva il ia de acolo. Daca maini neindemanatice il ating?
Vad copii trecand prin viata mea, mai mult sau mai putin direct, ca educatoare intrand in contact nu numai cu un sufletel mic, plapand, ci si, indirect, cu cele ale parintilor si altor rude sau oameni din vietile acelor copii, unele suflete adulte fiind ok, dar altele nu. Cum sa calauzesti un copil cand nu are niste baze sanatoase, vorbind la modul generic, in propria lui familie, unde sa-si poata crea un model din care sa-si traga seva, sa devina un adult frumos? Pangarirea sufletelor imi pare un pacat mai grav decat multe altele pentru ca ranile provocate lui se vindeca mai greu decat cele fizice.
Si pentru ca in noaptea asta vine Mos Nicolae iar azi e Sf Nicolae, ma rog sa faca minunea de a aduce in sufletul acestui neam Lumina, Pace, Iubire si Iertare si sansa de a ne pastra frumosi in interior si de a ne gasi drumul drept.
Doamne ajuta!

Despre vremuri

Oameni fel de fel in masina, in tramvai, mai toti vorbind despre situatia de acum, despre politica, despre lasitate, frici, persoane cu tupeu si putere, despre cine cu cine voteaza si de ce, agitati, nervosi, fara rabdare, dorind sa-si spuna parerea si altora. In autobuz, o doamna care discutase despre cat de nesimtiti sunt oamenii acum, despre cat de mult s-au schimbat, se ridica de pe scaun sa-si faca loc catre usa.Cineva, care credea ca acea doamna incerca sa ajunga la usa sa coboare, se ia de ea, spune ca uite-asa stau unii pana in ultima clipa pe scaun iar doamna, care doar ce vorbise despre cat de mult s-au schimbat cei din jur, deschide gura si, prin replica ei , demostreaza propriile-i spuse "vai, nesimtita, se ia de mine,dar eu nici nu cobor aici, ci la cealalta statie ,dar imi fac loc din timp!". Ma intorc sa cobor pe la usa din mijloc, gandindu-ma si eu ca, intr-adevar, NE-AM SCHIMBAT, dar nu in bine!!!! Nu mai avem toleranta, rabdare, de mult simt ca mergem ca niste rotite dintr-un mare angrenaj, inainte, cu ochelari de cal, uitand sa traim, da, SA TRAIM!
De dimineata, citeam in ultimul numar din revista Q Magazine, un articol despre parerile etologului Konrad Lorenz in legatura cu pacatele omenirii transpuse la vremurile noastre si zau daca nu incepi sa te intrebi incotro se indreapta viitorul acestei planete si al locuitorilor ei dupa ce termini lectura. Bine, Lise Bourbeau spune ca fiecare om in parte este un mic Dumnezeu-Creator, dar de la asta si pana la a vrea sa subjugi prin puterea ta existenta altor fiinte vii, a altor oameni, e cale lunga. Se pare ca progresul omenirii, in loc sa aduca mai mult bine, aduce mai mult rau, pentru prea multi oameni NU SUNT INCA pregatiti sa accepte faptul ca suntem iubire si deci, a folosi in scopuri egoiste, negative, descoperirile pe care le facem, contravine Vietii si Iubirii. Zau daca nu-mi vine sa plec in creierul muntilor, sa ma rup de micimile existentei intr-un oras mare, dar poate ca aici e una din lectiile noastre, a multora, sa invatam sa fim NOI, oriunde si oricand, indiferent de ceea ce Viata ne scoate in cale.
Doamne ajuta sa ne gasim si sa ne pastram drumul in Iubire!

Impresii dupa vot

Mi-e sila. Suna dur dar...nu stiu cum sa spun altfel in 2 cuvinte ce sentimente ma incearca dupa ziua de ieri, a votului, cand am vazut ce mizerii s-au facut, cum unii oameni au cumparat sufletele altor semeni pentru un vot, cum se demonstreaza iar si iar ca ne vindem pentru nimic, pentru un kg de carne, un litru de ulei si un kg de faina...jalnic! Zau ca-mi vine sa plec, zau ca incep sa ma indoiesc cum ca am mai avea o sansa ca popor. Cum sa-mi invat copilul sa fie cinstit si drept, sa nu minta si sa-si apere opiniile cand tocmai aceste lucruri sunt negate acum, aici, intr-o tara care se da drept democrata? Unde sa-mi cresc copilul cu o minima garantie macar ca pot sa-i ofer o lume in care valoarea adevarata, aurul pur din oameni conteaza si nu cel fals?
Doamne, ai grija de noi si da-ne intelepciune pe 6 decembrie!

Gheoghe Dinica

Se duc, unul cate unul, actori din vechea garda, niste adevarati povestasi prin rolurile diverse pe care le-au jucat pe scena si in filme. Se duc si lasa dorul de ei sa bantuie inimile celor care i-au indragit si ii indragesc.
Ma gandesc uneori ca a muri, a nu mai fiinta, nu pare atat de greu cat a duce dorul de cei care, cum spunea tatal meu, au plecat in cosmos, cei care sunt parti ca si noi, fiecare in parte, din Tot.
Unii oameni au har, harul de a-i face pe altii fericiti, de a-i face pe altii sa se descopere prin ceea ce sunt ei, ca o oglinda. Si asa era si este si "Lascarica".
Ramas bun, maestre! Drum bun spre Iubire, spre Tot, spre stele!

Despre neoameni si reactia noastra fata de ei

A vorbi despre intelepciune si a o manifesta in viata de zi cu zi sunt doua lucruri diferite.
Viata iti aduce in cale tot felul de lectii, despre tine, despre altii, despre ea , in general. Dar cum sa le rezolvi daca nu ai indicatiile necesare, daca nu ti s-a predat nimic de genul respectiv? Si mai rau, ce faci daca ai o tema asemanatoare cu una din trecut? Oare ecuatia de trei simpla e solutia? Impartirea ideilor in bune si rele? Dar care e diferenta dintre bine si rau in termeni personali? Pentru ca regulile sunt ale tale, tin de ceea ce ai acumulat deja in plan mental, emotional si fizic, iar reactia ta va da, sau nu, solutia viabila.
Am avut cateva zile urate la munca, in care m-am lovit de un neom pe care am incercat sa-l tratez ca pe un om. Ce pacat! M-am inselat si asta mi-a adus foarte mult stres, pana cand am realizat ca unora trebuie sa le raspunzi in modul pe care-l cunosc deja, cel care se potriveste puterii lor de intelegere a vietii la momentul respectiv. In momentul in care am facut-o, m-am simtit usurata, lucrurile s-au schimbat si am putut sa imi vad mai departe de viata.
Si aici revin la intelepciune: cum e mai bine sa reactionezi in fata unor neoameni dovedind ca esti intelept, pentru tine, nu pentru altii? : Sa nu incerci sa ii schimbi in bine pentru ca nu vor aprecia nimic din vorbele si faptele tale, cu adevarat.
Si inca ceva: am inteles ca nimeni in lumea asta nu are dreptul sa ma trateze altfel decat imi doresc eu iar daca eu accept obrazniciile altora e vina mea si numai a mea pentru ca nu iau atitudine.
Complicata-i viata uneori!

De ce-uri

Am o problema, de fapt mai multe.
M-am intrebat de ce, DE CE, de ce a trebuit sa ma intorc. Dar cand vad oameni cu care intru in contact si care incep sa se deschida ca o floare catre altceva, care-si lasa sufletul si inima sa primeasca o infuzie de iubire, o deschidere catre spiritual, atunci imi spun ca , poate, si pentru ca am pus eu o caramida sau doua acolo, poate ca pentru asta m-am intors si atunci ma mai impac cu gandul ca Viata are propriile ei scopuri cu mine.
Ma bucur cand ii pot ajuta pe altii, cu un sfat, o vorba buna, o mangaiere, si imi dau seama ca ceilalti apreciaza acestea. Numai ca , parca exista ceva in mine, ca un mic orgoliu gadilat de vorbele altora, un fel de mandrie pe care eu nu o consider tocmai buna cand altii imi spun ca am dreptate, ca le zic bine si altele asemenea. Si nu stiu cum sa reactionez si azi ma gandeam ca ar trebui doar atat: sa multumesc Domnului pentru ca m-a facut instrumentul prin care altii pot sa ia contact cu Viata. Eu una am fost si sunt o norocoasa, care a avut si are parte de timp si spatiu, de cunoastere si experiente ce-mi imbogatesc clipa de clipa existenta.
Multumesc!

Mici ciudatenii ale vietii sau cum vine muntele la Mahomed

In bar, Lipscani colt cu Selari, trei blonde, nu reuseau sa se inteleaga cu barmanita. I. le vede si le ajuta cu traducerea. Apoi intra in vorba:
-De unde sunteti?
-Din Olanda.
-Da? Si eu am locuit acolo cu familia un an!
-In ce oras?
- In sud, in Bergen op Zoom.
- Pe bune? Pai noi suntem de acolo!!!
- Da? Si cu ce treaba pe aici?
- Suntem profesoare si am venit la un schimb de experienta la scoala americana.
-La ce scoala din BoZ predati?
-La Montessori.
-Serios? Fetita mea a fost acolo.
-La cine?
-La juf Ninke si la juf Nicole.
-Aaa, pai le stim.
-Uite, ea e fetita mea, M., a spus I. aratandu-le poza celei mici de pe mobilul lui.
-Aaa, pai o stim, venea in playgroundul scolii cand ieseau afara sa se joace....
....si uite asa, Olanda a venit la noi daca noi am plecat de la ea....

Viata portocalie (2)

E uimitor cum, insasi Viata, poate sa faca cea mai buna terapie cu noi.
Casa e toata intoarsa cu susul in jos, sunt cutii cu lucruri, lucruri pe langa cutii, lucruri nepuse inca in cutii, peste tot, iar pe mine ma apuca uneori o tristete iremediabila, sau asa credeam eu, pana azi, cand parca am inceput sa vad si altfel lucrurile.
Imi place oraselul asta, imi plac imprejurimile, imi place linistea din jur, imi place aerul curat, tare, ca de munte, imi plac oamenii care merg pe bicicleta, oamenii veseli, draguti, zambitori si binevoitori, dar sunt si lucruri care nu-mi plac, lucruri pe care le descopar pas cu pas, pe ultima suta de metri, aici, departe de tara, intr-o alta tara care mi-a fost casa pentru un an de zile.
Multi spun ca in Vest oamenii sunt altfel, dar ce constat cu o oarecare surprindere este faptul ca, indiferent in ce colt de lume ai merge, oamenii sunt oameni, adica au trairi subiective, conceptii comune cu ale celor de pe alte meleaguri, idei despre viata si nu numai cam la fel, peste tot, oarecum. Ai zice ca intr-o tara civilizata precum Tarile de Jos, unde exista vestitul Tribunal de la Haga pentru drepturile omului, oamenii au alta mentalitate despre viata, in general, ca sunt mai deschisi, mai open minded, cum ar zice englezul. Poate ca si sunt, in anumite chestii, au legiferat folosirea "ierbii", dar asta doar pentru a controla mai bine, de fapt, si a evita anumite riscuri legate de folosirea drogurilor, au acceptat homosexualii dar exista o rata mare a divorturilor, copiii traiesc in familii refacute cu tati si mame vitregi/e, dar fiind de multe ori ca o minge de ping pong intre parintii lor divortati, iar mai grav, rasism la greu, fata de marocani, turci si poate si fata de altii dar nu stiu eu.
Spunem ca noi, romanii, ne luam de tigani, si asa spun si altii, din Vest, sarind ca ulii pe noi, apoi ne amesteca pe toti, ca popor, in treburile murdare ale unor conationali de-ai nostri plecati in lumea larga sa faca bani usor, pacalind, furand. Dar ei, ei unde sunt? Daca au avut norocul, sa zicem, sa se nasca intr-o tara cu mai multe posibilitati, cu o asa zisa democratie bine inchegata, fata de "bebelusul" nostru din Romania, asta nu le da dreptul sa judece un popor, un om, fara sa-i cunoasca istoria. Prea des emitem judecati, indiferent unde traim, ce facem, cu cine suntem!
Si uite asa, dupa ce am facut cunostinta, partial, cu Vestul, asa, cumva mai profund, sa zicem, ma voi intoarce in tara mea, la aceiasi romani care judeca si ei, ca si altii, care se cearta si ei ca si altii, care emit judecati si ei, ca si altii...macar lor le inteleg limba! :)))
Voi reveni cu alte impresii.

Kahlil Gibran (1)

Acum cativa ani, in facultate, o profesoara ne-a sugerat sa-l citim pe Kahlil Gibran. Am cautat, am gasit, am cumparat, dar de-abia acum am gasit timp sa rumeg mai pe indelete frumusetile acestei minti. Si am descoperit lucruri deosebite pe care as vrea sa le impartasesc si altora.

Regele intelept

Domnea odata in indepartata cetate Wirani un rege care era pe cat de puternic pe-atat de intelept.Si era temut pentru puterea sa si iubit pentru intelepciune.

Pe vremea aceea, in inima cetatii se afla o fantana cu apa rece si cristalina, din care beau pana si regele si curtenii sai , caci nu mai era alta la fel.

Intr-o noapte, pe cand dormeau cu totii, veni o vrajitoare si turna in fantana cateva picaturi dintr-o licoare fermecata, zicand: "De-acum inainte, cine va bea din apa aceasta va innebuni."

In dimineata urmatoare, toti locuitorii cetatii, mai putin regele si ministrul sau, baura din fantana si isi pierdura mintile, intocmai cum spusese vrajitoarea. In ziua aceea, oamenii adunati pe strazile inguste si prin piete susoteau: "Regele e nebun.Regele si ministrul sau au innebunit. Nu ne putem lasa carmuiti de un rege care si-a pierdut mintile.Trebuie sa-l dam jos de pe tron."

Spre seara, regele ceru sa i se aduca apa din fantana intr-o cupa de aur. Si cand i se aduse, bau cu insetare si ii dadu si ministrului sa bea din ea.

Si mare fu bucuria norodului, in indepartata cetate Wirani, caci regele si ministrul sau isi recapatasera judecata.

Acum, fiecare sa aplice povestea in ce context doreste. Sunt atat de multe! :)