O lume nebuna, nebuna, nebuna

Traim intr-o lume nebuna, nebuna, nebuna...Te si intrebi unde naiba s-au ascuns inteligenta si bunul simt din poporul asta.Aaa, ma scuzati, e folosita in smecherii, mismasuri si alte treburi aducatoare de profit cat mai rapid, chiar si cu lezarea drepturilor scrise sau nescrise ale celorlalti.
Ma confrunt de cateva luni cu niste probleme cu anumiti oameni despre care, orbita cum am fost din pacate, cu voie sau fara voie, am crezut ca sunt altfel. De fapt cred ca AM VRUT SA CRED ca sunt oameni si am descoperit ca ...
Oare ce am descoperit? Ca animalele pot sa fie muuuult mai umane, sa zicem, decat ei, ca minciuna e la rang inalt, ca fatarnicia e parte din programul zilnic si multe altele.
Ma intreb cum ar trebui sa te porti cu astfel de persoane pentru ca eu nu stiu si nu vreau sa joc jocul minciunii si a pupincurismului, e ceva ce nu mi-a fost inoculat in educatia data mie de catre parintii mei, buni sau rai, cum au fost. Daca cineva are vreo idee, daca s-a lovit de astfel de probleme, astept sugestii, am nevoie sa invat cum sa ma port cu hienele ca sa nu ma pape. :)

Despre neoameni si reactia noastra fata de ei

A vorbi despre intelepciune si a o manifesta in viata de zi cu zi sunt doua lucruri diferite.
Viata iti aduce in cale tot felul de lectii, despre tine, despre altii, despre ea , in general. Dar cum sa le rezolvi daca nu ai indicatiile necesare, daca nu ti s-a predat nimic de genul respectiv? Si mai rau, ce faci daca ai o tema asemanatoare cu una din trecut? Oare ecuatia de trei simpla e solutia? Impartirea ideilor in bune si rele? Dar care e diferenta dintre bine si rau in termeni personali? Pentru ca regulile sunt ale tale, tin de ceea ce ai acumulat deja in plan mental, emotional si fizic, iar reactia ta va da, sau nu, solutia viabila.
Am avut cateva zile urate la munca, in care m-am lovit de un neom pe care am incercat sa-l tratez ca pe un om. Ce pacat! M-am inselat si asta mi-a adus foarte mult stres, pana cand am realizat ca unora trebuie sa le raspunzi in modul pe care-l cunosc deja, cel care se potriveste puterii lor de intelegere a vietii la momentul respectiv. In momentul in care am facut-o, m-am simtit usurata, lucrurile s-au schimbat si am putut sa imi vad mai departe de viata.
Si aici revin la intelepciune: cum e mai bine sa reactionezi in fata unor neoameni dovedind ca esti intelept, pentru tine, nu pentru altii? : Sa nu incerci sa ii schimbi in bine pentru ca nu vor aprecia nimic din vorbele si faptele tale, cu adevarat.
Si inca ceva: am inteles ca nimeni in lumea asta nu are dreptul sa ma trateze altfel decat imi doresc eu iar daca eu accept obrazniciile altora e vina mea si numai a mea pentru ca nu iau atitudine.
Complicata-i viata uneori!

A oferi sau nu ajutor

Unii oameni, printre care si eu, de multe ori, au tendinta sa considere ca TREBUIE sa faca ceva pentru altii ca sa le fie mai bine, sa ii ajute sa se inteleaga pe ei si pe ceilalti mai usor.
Dupa ce o perioada destul de lunga de timp am incercat sa fiu intermediar intre doi sau mai multi oameni, am realizat, ca atunci cand omul nu este pregatit sa primeasca ajutorul venit de la altii, e mai bine sa stai in banca ta si sa nu te consumi. Poate ca Tu, cel care vrei sa fii pe post de "vindecator" nu esti persoana potrivita pentru acel caz sau poate ca nu sunt persoanele implicate gata sa primeasca ceea ce le oferit tu. In plus, o doamna foarte citita la capitolul spiritualitate, mi-a spus ca eu, ca si entitate, nu trebuie sa demonstrez nimic, nimanui, ca am tendinta de actiona emotional la primul impuls, de unde si graba mea de a media conflicte,deh...
Concluzia: unora le convine starea in care se afla, ori o considera normala, iar intermediarii nu au nimic de oferit celor care nu cer ajutor, ba din contra, se pot trezi ca sunt chiar prost intelesi.
Ar mai fi ceva de spus: se poate cumva ca cel care incearca sa ajute sa perceapa realitatea persoanelor implicate in conflict cu totul diferit de ceilalti?

Lectii de viata

Viata ne poarta uneori catre evenimente si oameni intr-un mod pe care nu ni-l putem imagina. Ni se intampla lucruri care dor sau nu, lucruri pe care le acceptam si lucruri carora incercam sa le gasim o semnificatie pentru a le putea accepta.
Uitam uneori sa traim toate cele care ne vin ca pe un dar , un mod de a invata despre noi, despre mintea noastra, despre sufletul nostru, despre taria de A FI, un a fi frumos, fara improscari cu cuvinte urate, fara lamentari si lacrimi.
De ceva vreme ma simt dusa de Viata catre un Undeva mereu in schimbare, ca pe un ocean fara sfarsit si pe care nu zaresc nici macar o insula sigura unde sa ma opresc pentru o vreme. Poate ca daca as vizualiza ca acea insula EXISTA as si gasi-o, nu? Motivatie s-o gasesc am, dar in acelasi timp, desi ma simt tensionata ca orice om aflat intr-o zona de penumbra unde totul din jur poate sa ia forme nebanuite ori neclare, simt ca ceva, Dumnezeu sa-i zic, ma duce de mana catre un loc, oricare ar fi el, unde o sa gasesc ceea ce-mi trebuie mie si, implicit, familiei mele.
A-mi fi frica de necunoscut imi paralizeaza mintea si nu mi-o doresc.Accept provocarile vietii si ma rog doar ca Dumnezeu sa-mi dea intelepciune si putere sa separ graul de neghina, ceea ce e bun si necesar mie si familiei mele, de ceea ce nu e pentru noi, in acest moment, in viata.
Pana acum, de multe ori, am vazut cum pasii mi-au fost calauziti catre noi lectii de viata de care aveam nevoie la un moment dat. Poate ca lectia mea de acum e credinta in faptul ca mereu exista o solutie, daca nu chiar mai multe, la orice problema, credinta ca daca ai rabdare ceea ce e pus de-o parte pentru tine iti va bate la usa intr-o zi iar tu ii vei deschide si vei multumi pentru ca ai avut puterea sa inveti...
Pana la urma esti ceea ce gandesti ca esti!