De ce-uri

Am o problema, de fapt mai multe.
M-am intrebat de ce, DE CE, de ce a trebuit sa ma intorc. Dar cand vad oameni cu care intru in contact si care incep sa se deschida ca o floare catre altceva, care-si lasa sufletul si inima sa primeasca o infuzie de iubire, o deschidere catre spiritual, atunci imi spun ca , poate, si pentru ca am pus eu o caramida sau doua acolo, poate ca pentru asta m-am intors si atunci ma mai impac cu gandul ca Viata are propriile ei scopuri cu mine.
Ma bucur cand ii pot ajuta pe altii, cu un sfat, o vorba buna, o mangaiere, si imi dau seama ca ceilalti apreciaza acestea. Numai ca , parca exista ceva in mine, ca un mic orgoliu gadilat de vorbele altora, un fel de mandrie pe care eu nu o consider tocmai buna cand altii imi spun ca am dreptate, ca le zic bine si altele asemenea. Si nu stiu cum sa reactionez si azi ma gandeam ca ar trebui doar atat: sa multumesc Domnului pentru ca m-a facut instrumentul prin care altii pot sa ia contact cu Viata. Eu una am fost si sunt o norocoasa, care a avut si are parte de timp si spatiu, de cunoastere si experiente ce-mi imbogatesc clipa de clipa existenta.
Multumesc!