Viata portocalie (1)

Cu fiecare zi care se apropie si mai mult de ziua Z ma apuca si mai tare nostalgia.
Ani de zile, lucrand intr-o gradinita internationala, m-am intrebat cum e sa fii expart, sa fii nevoit sa te muti precum tiganul cu cortul, sau indianul cu cortul, ca sa nu sune rasist, dintr-o tara in alta, sa fii nevoit sa te adaptezi rapid la un stil diferit de viata,la noi obiceiuri si la o limba noua, de cele mai multe ori.
Cred ca si dupa ce voi pleca de aici, voi continua sa vorbesc despre locuri si oameni, precum Mikka despre Peru.
Imi amintesc cand am parasit Romania, acum un an, eram un pic stresata, un pic curioasa, dar nu pot spune ca imi venea sa plang, ma aruncam in necunoscut cu capul inainte. Acum, cand trebuie sa ma rup inca o data de un loc, simt o tristete fara margini, ma simt mai acasa aici decat acolo unde am petrecut toti anii mei de pana in 2008.
Exista in lume locuri care pot sa atinga o coarda a sufletului pentru totdeauna si sa ramana vibrand asa mereu, toata viata, ori de cate ori ceva care are legatura cu acele locuri rasare in cale. Cred ca asa ma simt eu in raport cu tara aceasta, atat de minunat de verde, atat de plina de canale incat ti-ai putea imagina ca se poate face turul ei cu un mic vaporas, unde oamenii zambesc des. ( Sotul meu glumeste spunanad ca li se da paracetamol de catre medicii de familie pentru orice chestie si ca acest medicament ar avea nu stiu ce substanta care iti da o stare de liniste, de calm :-) )
Pentru mica mea comoara, aici a fost primul "acasa" constient, de fiecare data cand ne apropiam de zidurile casei striga tare "atata, atata!!!". Hei, wait a minute, inca mai striga asa, doar suntem INCA aici!!! :)
Calatoria familiei mele departe de tara, a fost si este un proces continuu de cunoastere si autocunoastere, de intrare in contact cu propriile noastre limite, cu lucruri pe care nu le stiam despre noi, bune si mai putin bune, cu fricile, cu increderea, cu speranta, cu rabdarea, cu linistea sufleteasca, cu disperarea, cu fericirea si cu multe altele.
Sunt multe lucruri de spus despre acest colt de lume unde este casa multor nationalitati, unde, desi exista foarte cunoscutul Tribunal de la Haga, nu poti sa spui ca nu exista deloc rasism, pentru ca diversitatea culturala care exista aici nu este intotdeauna usor de dus. Daca noi, romanii, avem tiganii despre care vorbim adesea cu lipsa de respect, desi nu toti ar trebui bagati in aceeasi oala, sincer, aici locul lor e luat de marocani si de turci. Am auzit o tanara olandeza spunand ca n-are nici un sens sa mergi sa-ti faci vacanta in Maroc deoarece sunt aici suficienti marocani, ca si cum o tara si oamenii ei ar trebui judecati dupa cei cativa, chiar si sute de-ar fi ,care au venit in cautarea unui Eldorado pe meleaguri straine. Nu ma mai mir ca noi, romanii, ca si popr, suntem bagati in aceeasi oala cu rromii sau cu acei cativa romani care fac fapte urate pe alte meleaguri.
Nu poti sa vorbesti despre un popor decat din perspectiva imediata, subiectiva, totul raportat la propriile conceptii si filtre. Chiar daca sunt o idealista din fire, nu pot sa nu observ si lucrurile mai ciudate,mai putin placute, dar, per ansamblu, ceea ce defineste aceasta tara si acest popor, din punctul meu de vedere, este in mare parte pozitiv. Imi place cum isi marcheaza evenimetele din vietile lor, cum isi pun la usi sau ferestre baloane, desene sau doar ghirlande cu felicitari atunci cand e ziua cuiva, cand se naste un copil sau ceva aparte se intampla. Imi place cum toti, de la cel mai mic la cel mai mare, stiu sa mearga pe bicicleta, cum se bucura de natura si cum o respecta. Oare cand o sa vad asta si in Romania?