vineri, 6 februarie 2009

Azi

Una peste alta,azi a fost o zi frumoasa!!
Cam nepotrivit sa incep cu un fel de..incheiere, dar imi doresc sa subliniez ca, desi am si zile in care , cum spuneam intr-un alt post, imi vine sa-mi iau campii, slava Domnului ca exista si zile ca cea de azi.
In primul rand, incerc sa ma temperez, sa nu mai vreau luna de pe cer pentru ca mai degraba ajung eu la ea in 2000 de ani decat ea la mine de pe o zi pe alta,nu?Asa ca, am lasat motoarele o idee mai incet si am incercat sa ma bucur mai mult de cum vin toate, asa cum vin, si in primul rand de "mancatoarea mea mica de energie, nervi si supt sange "(glumesc, desigur!!).
Dupa amiaza am iesit toti trei la plimbare, mama, tata si motata, am cascat ochii prin vitrine si i-am cumparat motatei ceva , un trenulet de plastic, cu sine care se imbina, cu podulet, de toate, si , bineinteles, si ceva abtibilduri dupa care e disperata si pe care le lipeste in nestire pe hartie colorata.
Mi-am facut si eu o mica placere, mi-am luat de la floraria mea preferata un ghiveci cu lalele rosii pe care le-am pus langa zambilele albastre si cele roz - care au inflorit si miros de te innebunesc- si langa narcisele galbene. In ghiveci nu-s decat 5 bulbi cu frunze si care urmeaza sa dea flori cat de curand. Ma minunez cata grija am aici, in Tarile de Jos, de flori de tot soiul si cum le mai neglijam pe cele pe care le aveam in Romania! Adevarul e ca aici ele sunt primul lucru care-mi sare in ochi cand intru in living, postate fiind la ferestre, pe toata lungimea camerei.
In drum spre casa, in Grote Markt, era un grup de oameni si se auzea muzica.Ne-am apropiat si noi stiind ca cea mica e o mare melomana! :) Era un grup de copii insotiti de parinti si probabil si de profesorii lor de muzica, cu tobe si trompete, si cantau de zor foarte entuziasmati. Langa ei, intr-o latura a pietei, o masina mov si un double-decker, tot mov. :). Toate acestea pentru Carnavalul care e acum in oras si care, se pare, numai in Bergen op Zoom va fi in fiecare week end din februarie, plus inca vreo 4-5 zile, in a row, de pe 20 si ceva ale lunii. Imi pare rau ca nu am avut aparatul foto la mine, nu l-am mai carat pentru ca nu credeam ca vineri seara voi gasi ceva interesant de imortalizat dar uite ca m-am inselat.

Ajunsi acasa, dupa ce am dezbracat copilul, eu si I. ne-am apucat sa facem trenuletul!!! Fata, pe langa noi, freca locomotiva si vagoanele din plastic pe sinele deja montate in timp ce noi doi, the others, incercam sa punem cap la cap, inginereste, restul de piese, pentru a face un traseu cat mai lung si mai variat. Chiar s-a sugerat la un moment dat de catre partea masculina din familie sa se faca o poza proiectului nostru maret cand a fost gata ,ca nu cumva sa se piarda "schema", "ca maine cum o vom scoate la capat?", de parca tot farmecul nu ar conta tocmai in crearea de noi modele feroviare! :)
Cam asa a fost ziua de azi.Mai ramane sa ma apuc de impodobirea cu flori din hartie creponata si alte alea, a unei palarii pentru cea mica pentru maine ca doar e carnaval,nu? Si doar suntem si noi cetateni ai acestui oras asa ca trebuie sa dam un bun exemplu!! :)
Noapte buna!

Un comentariu:

canard spunea...

inc-o zi, inz-o provocare! cateodata ma gandesc ca da-ar fi sa scrii despre tot ce se intampla in jurul tau, nu ai mai avea timp de nimic altceva. vad si eu lucrurile astea impreuna cu tine(atunci cand iti iesi si aparatul de fotografiat la plimbare:-), le aud uneori impreuna cu tine, imi doresc uneori sa fiu mai consecventa in a posta comentarii la ceea ce scrii...iti admir fluenta si talentul de naratoare, si astept cu nerabdare primele impresii in limba olandeza ;-)


s-aveti parte de un sfarsit de saptamana insorit, afara si in suflet!