"Te accept şi sînt dispus să-mi aduc inteligenţa şi inima să lucreze la toate muchiile noastre necizelate; şi vreau ca tu să faci acelaşi lucru pentru mine. Hai să cooperăm şi să ne ajutăm unul pe altul să realizăm întregul spectru al puterilor şi posibilităţilor noastre." Cînd un bărbat şi o femeie îşi unesc forţele în felul acesta, toate suişurile şi coborîşurile, toate certurile şi bucuriile lor se desfăşoară într-un context sacru. Căsătoria le permite să realizeze cum "doi devin unul", cum, în ciuda tuturor diferenţelor şi separării dintre ele, şinele şi altul, bărbatul şi femeia sînt din acelaşi spirit.

Călătoria inimii, calea iubirii constiente - John Welwood



Adevărata intimitate este, în primul rînd, o călătorie în necunoscut. Relaţionarea cu cineva de sex opus ne face să ne confruntăm cu acel mare altcineva din noi înşine - o întreagă gamă de calităţi şi dimensiuni neexplorate ale fiinţei noastre, dincolo de "eul" familiar pe care îl cunoaştem prea bine. Confruntîndu-ne cu marele necunoscut din noi înşine, iubirea ne intensifică simţurile şi ne îndeamnă să creştem şi să ne dezvoltăm în moduri neprevăzute. Astfel, ca să gustăm adevărata profunzime şi bogăţie a potenţialului iubirii, trebuie să explorăm teritoriul necartografiat pe cont propriu, nu să urmăm indicaţiile de pe hărţile turistice. Dacă încercăm să facem o relaţie să se potrivească cu o imagine fixă din mintea noastră, vom împiedica manifestarea celor mai profunde resurse ale noastre, care se dezvoltă în confruntarea cu provocările reale de pe parcursul drumului. Lucrul de care avem cel mai mult nevoie în prezent nu e un scop idealist pe care să-1 atingem, ci un simţ al aventurii autentice în care ne angajăm. Visul iubirii ne distrage de la adevărata cale a iubirii, ce duce mereu către posibilităţi vaste şi neprevăzute. Calea e un termen care sugerează marea provocare a existenţei umane: nevoie de a ne trezi, fiecare în felul său, la posibilităţile mai vaste pe care ni le oferă viaţa. Natura căii e de a ne conduce într-o călătorie, iar cel mai profund impuls al vieţii e să înaintăm astfel. Cînd viaţa noastră are avînt, simţim un inconfundabil influx de vitalitate, care ne spune că ne îndreptăm către ceva real. Din păcate însă, de multe ori nu sîntem ancoraţi în această forţă care se mişcă adînc în interiorul nostru. Cum descria poetul sufit Rumi situaţia noastră, "Noi, cei orbi, credem că ne-am pierdut calul, în timp ce el ne poartă înainte ca vîntul". Deşi armăsarul vitalităţii noastre ne duce înainte, indiferent dacă ne place sau nu, noi adormim adesea în şa. Astfel, relaţiile pot merge în două direcţii - către somn sau trezire - şi toţi avem de făcut o alegere individuală în privinţa direcţiei. Putem încerca să le folosim ca să ne sprijine, să ne vindece nesiguranţele sau să ne demonstreze că sîntem merituoşi, acceptabili, demni de a fi iubiţi. Îndoindu-ne că sîntem în mod fundamental buni de la început, putem căuta sprijin şi consolare în ele. Putem chiar să le transformăm într-o fortăreaţă împotriva efemerităţii, ca să ne apărăm de natura perpetuu schimbătoare a vieţii. Dar atunci cînd folosim relaţiile în primul rînd pentru sprijin şi siguranţă, ele nu fac decît să stagneze, adormindu-ne şi mai profund, întărind tiparele obişnuite de frică şi neîncredere în sine. Cealaltă opţiune e să privim intimitatea ca pe o modalitate de a deveni vii mai deplin, ca pe ceva care să ne ajute să scoatem la lumină bunătatea şi puterea mereu prezente în interiorul nostru. În loc să căutăm adăpost într-o relaţie, ne-am putea bucura de puterea ei de a ne trezi acele zone în care sîntem adormiţi şi în care evităm contactul gol, direct cu viaţa. Această abordare ne deschide în faţă o cale. Ne angajează în mişcare şi schimbare, ne oferă o direcţie înainte, arătîndu-ne unde avem cel mai mult nevoie să creştem. Îmbrăţişarea relaţiei ca pe o cale de evoluţie ne oferă şi o practică: să învăţăm să folosim fiecare dificultate de pe parcurs ca o oportunitate de a merge mai departe, de a intra într-un contact mai profund, nu numai cu partenerul nostru, ci şi cu propria noastră vitalitate. Prin contrast cu atitudinea aceasta, dacă visăm că iubirea ne va salva, că ne va rezolva toate problemele, că ne va oferi o stare constantă de fericire sau siguranţă, vom rămîne blocaţi în fantezii, fără să cunoaştem adevărata putere a iubirii - aceea de a ne transforma. Dacă vrem ca relaţiile noastre să fie înfloritoare, trebuie să le privim într-un fel nou - ca pe o serie de oportunităţi de a ne dezvolta o conştientizare mai vastă, de a descoperi un adevăr mai profund şi de a deveni oameni mai deplini.