Trebuie sa invat sa accept un lucru: nimic nu-mi da dreptul, nici chiar cea mai grozava tranta pe care o pot primii de la Viata, sa renunt la lupta, la a exista, nimic nu-mi permite sa ma blazez si sa bag aidoma strutului capul in nisip in speranta ca totul trece, la urma urmei.
NU! Suntem aici sa ne invatam lectiile si in functie de cat de bine o facem, primim note sau premii sub diverse forme.
Niciodata nu poti sa stii la ce distanta de momentul actual te va arunca un sut in fund dat de catre Soarta, nu stii ce usi se pot deschide si unde vor duce. Sa fim un fel de Alice in Tara Minunilor si sa indraznim sa ne servim din paharul Vietii si din prajiturica ei chiar daca asta inseamna transformarea noastra, de fapt, cu atat mai mult si mai bine, pentru ca schimbarile ne aduc in contact cu propriul Eu, acela care sta ascuns uneori de teama, din cauza educatiei sau cine mai stie de ce.
Ma bucur ca sunt aici, cat oi fi, am stiu de la inceput ca este o aventura si ca orice aventura nu stii cand se termina si cat va dura. Ma bucur ca am facut ceea ce am facut plecand din tara pentru ca am putut intra in contact cu un Altceva care mi-a adus schimbare la nivel fizic dar nu numai, pentru ca am vazut ca se poate si altfel daca vrei.
Oriunde voi fi peste un an, doi, zece, amintirile acestor clipe vor fi in inima mea, si tot in inima mea vor fi si aceste ferestre cu flori de primavara si cu pozele celor dragi, ca in Olanda!
Show must go on wherever I am!
sau, cum zicea David Lloyd George, "Nu-ti fie frica sa faci un pas mare. Nu poti trece o prapastie din doua sarituri mici."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu