Vlissingen, in Zeeland

De ceva vreme imi doream sa merg in Zeeland, o peninsula destul de ingusta indreptata catre Marea Nordului si cu spatele infipt in Brabantul de Nord, in dreptul orasului meu adoptiv.

Asa ca, marti, scularea la 8, 15 pentru a pleca spre Vlissingen.

Drumul cu trenul a fost scurt, doar vreo 50 minute, distantele aici nu-mi par asa de mari, dac-ar fi sa le compar cu cele din Romania. Iar daca mai pun la socoteala si faptul ca, atunci cand lucram in cartierul Baneasa, din Bucuresti, faceam o ora si ceva pe drum, dimineata, si inca

pe atat, daca nu mai mult, cand ma intorceam acasa, chiar nu am de ce sa ma plang. Cand strabati aceasta tara micuta, nici nu ai timp sa termini o carte ceva mai... stufoasa!

Atata verde in jur, o casa deosebit de frumoasa, cu gardul imbracat tot in iedera sau ce alta planta o fi fost, parca era din povesti, intr-una din localitatile pe langa care treceam, un cer tipic olandez, cu nori care dispar si apar, cam asa a fost drumul pana in acest oras, al treiela port ca marime din Olanda, dupa Rotterdam si Amsterdam.

Din dreptul orasului Middleburg, centru universitar de cativa ani, ne-a insotit in paralel un canal pe care se plimbau alene barci cu vele, mici yahturi si rate salbatice.

Gara din Vlissingen pare aruncata intre oras si port, divizand cele doua parti componenete ale localitatii.

Din gara, cativa metrii in fata, traversand ecluzele, se ajunge pe malul marii, pe un drum pentru amatori de plimbari pe bicicleta ori la pas, care duce catre oras, una dintre variante, pentru ca exista si un drum mai lung, pentru autobuz, catre centru.

Ne propusesem, de fapt eu am fost cu ideea, dupa un "studiu"despre puncte de atractie google-ite cu o zi inante pe internet, sa mergem la un muzeu, Het Arsenaal, un fel de lume aviatica ingemanata cu lumea piratilor de odinioara si cu un turn pentru panorama orasului.

Dar mai intai, dupa cum spuneam, am traversat ecluzele si am ajuns la mare in fata careia ne-am oprit la o portie de admirat natura inconjuratoare si de hamburger de peste, pe o terasa aflata la intrarea pe drumul de coasta.

Maia se oprise in dreptul unui pirat de ceramica, o statuie inalta cat un adult, care "pazea" mica terasa. Apoi a facut drumuri jur imprejur, bucurandu-se de libertatea de miscare, de pietricelele cu care se juca, culese de pe mal, speriind corbii si pescarusii care asteptau sa le pice din firimiturile noastre ceva.

Dupa vreo 15 minute am intrat pe drumul de pe malul marii, sperand sa ajungem la un moment dat spre centrul orasului.

Pe langa noi, pe mare, treceau in sus si-n jos, vapoare mari, vaporase, linii de legatura intre malul pe care ne aflam si celalalt, unde se afla inca o bucata din Olanda si care se invecineaza cu Belgia.

Cu totul intamplator am luat-o pe drumul acela si drumul ne-a dus acolo unde doream, adica la Het Arsenaal, unde, atarnand la doua ferestre , doi pirati, aidoma celui care pazea terasa de la malul marii, papusi de ceramica, purtau o batalie imaginara si foarte serioasa.

Am lasat in urma noastra marea pe care o admirasem si din mirosul careia ne incarcasem bateriile pe drumul de coasta, si ne-am indreptat spre muzeu.

La intrare, un papagal mare, viu colarat, o jucarie din ceramica, ne-a intamplinat cu un "Bine ati venit in aventura..." , Maia uitandu-se fascinata la el.
Am luat bilete si am intrat, cu Maia pregatita pentru a-i intampina pe pirati cu un batic ca al lor, cu cranii si oase, pus pe capsorul ei cu bucle ondulate.

Inauntru, pesti in acvarii, de toate soiurile , caluti de mare, pestele-luna, rechini, si papusi imbracate in pirati, atarnand de o franghie deasupra unei ape ori cocotati cine stie pe unde, vapoare de pirati, imagini din viata piratilor,la masa, dormind, la carma vasului, ca niste scene din piese de teatru, un loc de joaca pentru copii, un fel de misiune piratereasca, unde trebuie sa te cocoti, sa treci prin tunele , pe poduri suspendate, un loc unde , simulat, puteai sa urci pe vaporul piratilor si sa te lasi miscat de valurile in furtuna, doi papagali mari , viu colorati, adevarati, in mijlocul unui hol mare, caraind si ciugulindu-se unul pe altul, iar in exterior, un turn de 65 de metrii, unde te urci cu liftul, sa admiri orasul de sus.

Dupa ce am terminat vizita la muzeu, am mers sa mancam intr-un restaurant, foarte aproape, cu priveliste la Marea Nordului. Am servit ciorbita de peste si somon cu spanac de mare (ce naiba o fi asta, la noi, nu stiu) si sparanghel, o nebunie de mancare.

Intoarcerea spre gara, pe acelsi drum de coasta, admirand marea pregatindu-se de inserare.

Am mai luat o portie de suc/ bere si de aer curat la terasa la care fusesem la inceputul zilei si apoi, inapoi spre gara si spre casa, pastrand in minte si suflet amintirile unei zile frumoase.