luni, 11 mai 2009

Vacanta de primavara in Romania, ep 1

Am fost atat de preocupata de alte lucruri incat postarile mele pe blog s-au cam rarit simtitor in ultima vreme.
Unul dintre motive a fost vacanta de Paste.
Dupa incursiunea noastra in Amsterdam, in dimineata urmatoare, ne-am luat zborul catre tara natala. Ma pregateam sa zic catre casa, numai ca, de cand s-a vandut apartamentul bunicilor in care am stat atatia ani pana in toamna anului trecut, eu nu mai pot spune ca merg acasa in Bucuresti, pentru ca nu o am in plan fizic. E adevarat ca exista casa parinteasca in care sta mama, ca exista casele in care stau cele doua surori ale mele cu familiile lor, dar nu este acelasi lucru pentru mine ca atunci cand aveam ceva al meu, mai mult sau mai putin...al meu.
Zborul a fost ok, am ajuns cu bine la mama iar Maia i-a sarit in brate, cred ca ii fusese dor de ea.
n primele zile, chiar inainte de Paste, n-am reusit sa ma vad decat cu o prietena draga mie si cu un prieten, dar pe fuga, pentru ca mai toata lumea se pregatea pentru sarbatoarea de duminica.
Mi-am vazut surorile si nepotelele care, impreuna cu draga mea fetita ,imi amintesc de noi, cele trei surori, la trei varste diferite. Mie una imi place faptul ca fiecare dintre noi trei are cate-o fata!
Pastele l-am facut la mama, in Bucuresti, iar a doua zi, luni, am plecat in Constanta, la mamaia Laura si la mamaia Zoe si cei doi frati ai sotului meu.
Am stat acolo vreo 3-4 zile, am fost si-am revazut marea, din portul turistic si de pe promenada de la Cazinou. Maia era innebunita dupa ea, isi lipea nasucul de barele de protectie, fugea in stanga si-n dreapta, se uita la vapoare si la pescarusi.
Duminica urmatoare m-am intalnit cu o alta prietena, A., cu totul intamplator, la biserica, si am stat cu fetitele noastre in parc, sa se joace. Seara, pe la 6 pm, am plecat la nasi, in vizita.
Fetita nasilor, cu doi ani mai mare decat Maia, isi dorea sa se joace cu ea, in stilul ei, de copil de 4 ani, numai ca micuta mea e inca prea mica pentru jocul de cooperare asa ca biata B., fetita nasilor, a fost cam dezamagita.
Luni, sotul meu a zis ca urmeaza doua ile frumoase asa ca ar fi o idee buna sa plecam pana la munte, intr-o excursie de maxim 48 de ore.
Dragii mei dragi
Portul turistic
Vestita casa cu lei din orasul vechi lasata in paragina
Biserica catolica din orasul vechi
Catedrala ortodoxa din Constanta
Pe malul marii, la Cazinou
Cazinoul
Are mama o fetita cat un ghemotoc...

Niciun comentariu: