Furtuna

Niciodata nu am vazut o furtuna ca cea de azi noapte.
La ora trei dimineata, s-a starnit vijelia. Erau tunete infundate si fulgere intr-un continuum, ca intr-o baterie electrica, iar faptul ca am geamuri pe doua laturi opuse, catre strada si catre terasa, la etaj, facea ca acest joc de fulgere sa fie asemeni unei camere in care-ti faci radiografii!
Mai bine de o jumatate de ora a durat jocul de lumina, cu momente in care nici nu puteai sa privesti pe fereastra de teama, vorba vine, ca nu cumva sa te loveasca intensitatea fortei naturii si sa te orbeasca...ups, ti-a bagat noaptea blitz-ul in ochi!
Pe la 3,30 a inceput o ploaie nebuneasca, parca arunca cineva cate-o galeata de apa pe ferastra nemaiputand sa vezi nimic clar, iar grindina dansa pe acoperis.
Copacii din Sint-Catharinaplein, care se vedeau de la fereastra dormitorului, se miscau haotic sub ghidajul unui vant avid de putere.
Am inceput sa ma rog sa se termine furtuna, mi se parea ca se rupsesera norii undeva, deasupra noastra, si ca nu mai au de gand sa ne lase in pace.
Ma gandeam cum ar fi sa fii in acel moment pe mare...
Dupa aproape 45 de minute de la inceperea furtunii, natura s-a calmat iar eu am reusit sa adorm langa cea mica.

Keukenhof, minunata gradina a primaverii

Fara doar si poate, una din atractiile Tarilor de Jos ( ar trebui sa ma obisnuiesc sa spun asa pt ca Holland e DOAR una din regiunile care alcatuiesc aceasta tarisoara), este parcul Keukenhof.
Intinzandu-se pe o suprafata de 32 hectare, an de an, din martie si pana in mai, acest parc se lasa admirat de sute, daca nu chiar mii, mai degraba, de vizitatori veniti din toate colturile lumii.
Socotit unul dintre cele mai populare puncte de atractie atat in tara cat si in intreaga Europa, castigatoare a numeroase premii, este cel mai fotografiat loc din lume.
Keukenhof este cel mai mare parc de flori cu bulbi, avand 4,5 milioane de lalele din 100 de soiuri, 7 milioane de flori cu bulbi plantate cu mainile, peste 2500 de copaci in 87 de variante si 15 km de poteci.
In secolul al 15 lea, locul in care se afla acum parcul , era ocupat de paduri si dune de nisip apartinand Jacobei van Beieren, contesa de Olanda, Zeeland si Henegouwen intre 1417-1433.

Locul era folosit pentru vanatoare dar si pentru a se culege plantele aromatice necesare in bucataria castelului contesei, de unde si numele care i s-a atribuit : Keukenhof = Gradina bucatariei.
In 1949, un grup de cultivatori si exportatori importanti de flori cu bulbi, au aranjat o expozitie in aer liber unde sa fie admirate flori de primavara din Tarile de Jos. Primarul de atunci al orasului Lisse, de care tin gradinile de la Keukenhof, a finantat acest proiect, amenajandu-se parcul de astazi, cu ajutorul unui peisagist talentat,Willem van der Lee. In acel an, expozitia a inceput cu 40 de participanti, azi fiind in jur de 93.
Exista aici trei pavilioane mari, in incinta carora s-au derulat expozitii florale pe tot parcursul perioadei in care parcul a fost deschis in acest an.
Intr-unul dintre ele s-a aflat cea mai mare expozitie de crini din lume, cu peste 20 000 de crini din 300 de soiuri diferite. Mi-a fost foarte greu sa stau in acel pavilion, cu toate geamurile de pe acoperis deschise, din cauza mirosului puternic.
Intr-un alt pavilion, o expozitie de orhidee, cea mai mare familie de plante de pe pamant, in sute de forme si culori.
Aproape de campurile pe care se cultiva minunatele lalele si nu numai, de afla o moara, din 1892, din provincia Groningen, si adusa la Keukenhof in 1957.
Pentru copii, exista cateva locuri de joaca si o microferma unde pot intra sa vada de aproape si sa atinga cateva animale domestice. Maiei i-a placut teribil de mult acolo, a trebuit s-o tin sa nu fugareasca bietele ratuste.
Multitudinea de poteci si potecute care strabat parcul ,ratele si lebedele care plutesc pe canale, copacii cu coroanele lor minunate, pe langa miile de flori , alcatuiesc un loc in care merita sa vii sa te relaxezi pentru o zi sau mai multe.
Din pacate, anul acesta, am vizitat parcul cu o zi inainte de inchidere, cand deja majoritatea florilor de primavara se trecusera. Sper sa ajung anul viitor sa vad lalele in floare, pe tot cuprinsul acestui loc minunat, sa ma imbat cu mirosul zambilelor si al narciselor si nu numai!

Vlissingen in imagini

Gara din Vlissingen

Ecluza

Vapoare langa muzeu

Muzeul Het Arsenaal

Papagalul vorbitor de la intrarea in muzeu

Un peste ca o floare cu multe petale

Pestele cu coarne

Un peste piranha

Pestele-luna

Calutul de mare...who wants a ride?

Maia fascinata de pesti


Pirati de tot felul

Orasul vazut de sus, de la 65 metri inaltime

O plimbare pe ponton

"Pirata Hippie"

Cer olandez

Freedom


Langa tarm

Geometrie

Un pasaj comercial in centru

Moara si turnul de 65 metrii de langa muzeul Het Arsenaal

Mare

Tarm

You need 2 for a tango...

Soare pregatindu-se de inserare

Doua non-culori: alba sau neagra?

Admirand lumea din varful unei umbrele

Vapor si tarm

Vlissingen, in Zeeland

De ceva vreme imi doream sa merg in Zeeland, o peninsula destul de ingusta indreptata catre Marea Nordului si cu spatele infipt in Brabantul de Nord, in dreptul orasului meu adoptiv.

Asa ca, marti, scularea la 8, 15 pentru a pleca spre Vlissingen.

Drumul cu trenul a fost scurt, doar vreo 50 minute, distantele aici nu-mi par asa de mari, dac-ar fi sa le compar cu cele din Romania. Iar daca mai pun la socoteala si faptul ca, atunci cand lucram in cartierul Baneasa, din Bucuresti, faceam o ora si ceva pe drum, dimineata, si inca

pe atat, daca nu mai mult, cand ma intorceam acasa, chiar nu am de ce sa ma plang. Cand strabati aceasta tara micuta, nici nu ai timp sa termini o carte ceva mai... stufoasa!

Atata verde in jur, o casa deosebit de frumoasa, cu gardul imbracat tot in iedera sau ce alta planta o fi fost, parca era din povesti, intr-una din localitatile pe langa care treceam, un cer tipic olandez, cu nori care dispar si apar, cam asa a fost drumul pana in acest oras, al treiela port ca marime din Olanda, dupa Rotterdam si Amsterdam.

Din dreptul orasului Middleburg, centru universitar de cativa ani, ne-a insotit in paralel un canal pe care se plimbau alene barci cu vele, mici yahturi si rate salbatice.

Gara din Vlissingen pare aruncata intre oras si port, divizand cele doua parti componenete ale localitatii.

Din gara, cativa metrii in fata, traversand ecluzele, se ajunge pe malul marii, pe un drum pentru amatori de plimbari pe bicicleta ori la pas, care duce catre oras, una dintre variante, pentru ca exista si un drum mai lung, pentru autobuz, catre centru.

Ne propusesem, de fapt eu am fost cu ideea, dupa un "studiu"despre puncte de atractie google-ite cu o zi inante pe internet, sa mergem la un muzeu, Het Arsenaal, un fel de lume aviatica ingemanata cu lumea piratilor de odinioara si cu un turn pentru panorama orasului.

Dar mai intai, dupa cum spuneam, am traversat ecluzele si am ajuns la mare in fata careia ne-am oprit la o portie de admirat natura inconjuratoare si de hamburger de peste, pe o terasa aflata la intrarea pe drumul de coasta.

Maia se oprise in dreptul unui pirat de ceramica, o statuie inalta cat un adult, care "pazea" mica terasa. Apoi a facut drumuri jur imprejur, bucurandu-se de libertatea de miscare, de pietricelele cu care se juca, culese de pe mal, speriind corbii si pescarusii care asteptau sa le pice din firimiturile noastre ceva.

Dupa vreo 15 minute am intrat pe drumul de pe malul marii, sperand sa ajungem la un moment dat spre centrul orasului.

Pe langa noi, pe mare, treceau in sus si-n jos, vapoare mari, vaporase, linii de legatura intre malul pe care ne aflam si celalalt, unde se afla inca o bucata din Olanda si care se invecineaza cu Belgia.

Cu totul intamplator am luat-o pe drumul acela si drumul ne-a dus acolo unde doream, adica la Het Arsenaal, unde, atarnand la doua ferestre , doi pirati, aidoma celui care pazea terasa de la malul marii, papusi de ceramica, purtau o batalie imaginara si foarte serioasa.

Am lasat in urma noastra marea pe care o admirasem si din mirosul careia ne incarcasem bateriile pe drumul de coasta, si ne-am indreptat spre muzeu.

La intrare, un papagal mare, viu colarat, o jucarie din ceramica, ne-a intamplinat cu un "Bine ati venit in aventura..." , Maia uitandu-se fascinata la el.
Am luat bilete si am intrat, cu Maia pregatita pentru a-i intampina pe pirati cu un batic ca al lor, cu cranii si oase, pus pe capsorul ei cu bucle ondulate.

Inauntru, pesti in acvarii, de toate soiurile , caluti de mare, pestele-luna, rechini, si papusi imbracate in pirati, atarnand de o franghie deasupra unei ape ori cocotati cine stie pe unde, vapoare de pirati, imagini din viata piratilor,la masa, dormind, la carma vasului, ca niste scene din piese de teatru, un loc de joaca pentru copii, un fel de misiune piratereasca, unde trebuie sa te cocoti, sa treci prin tunele , pe poduri suspendate, un loc unde , simulat, puteai sa urci pe vaporul piratilor si sa te lasi miscat de valurile in furtuna, doi papagali mari , viu colorati, adevarati, in mijlocul unui hol mare, caraind si ciugulindu-se unul pe altul, iar in exterior, un turn de 65 de metrii, unde te urci cu liftul, sa admiri orasul de sus.

Dupa ce am terminat vizita la muzeu, am mers sa mancam intr-un restaurant, foarte aproape, cu priveliste la Marea Nordului. Am servit ciorbita de peste si somon cu spanac de mare (ce naiba o fi asta, la noi, nu stiu) si sparanghel, o nebunie de mancare.

Intoarcerea spre gara, pe acelsi drum de coasta, admirand marea pregatindu-se de inserare.

Am mai luat o portie de suc/ bere si de aer curat la terasa la care fusesem la inceputul zilei si apoi, inapoi spre gara si spre casa, pastrand in minte si suflet amintirile unei zile frumoase.

Mic la stat dar fffff talentat

http://www.youtube.com/watch?v=yVU4IkzMNIo&feature=channel

Aventura de vineri

Am uneori momente in care fac ceva fara sa ma gandesc prea bine inainte daca pot sau nu sa duc la capat ce-mi propun.Cam asa am facut vineri...
Ei bine, vazusem eu si Ionut pe un panou din dreptul bisericii din Grote Markt ca se poate vizita incinta acesteia, inclusiv turnul, Peperbus. Eu, impulsiva, si dornica de mult timp sa intru in acel locas, am zis neaparat ca trebuie sa mergem.
Am plecat toti trei, cu Maia cea cuminte dupa noi, si am vizitat mai intai incinta bisericii, mare frumoasa, din care se auzea in surdina muzica interpretata la orga. Cea mica asculta docila ce-i spuneam eu despre ceea ce vedeam acolo, dar ea dorea sa urce in turn, pentru ca asa ii spusesem c-o sa facem.
Ne-a deschis usa catre turn unul dintre ghizi, un domn in varsta si simpatic, care s-a scuzat ca nu urca cu noi pentru ca el deja o facuse o data in acea zi. Iar cand am inceput sa urcam cele aproape 200 de trepte in spirala, am inteles de ce! Imi venea sa ma opresc din nebunia mea de a vedea orasul de sus, precum zburatoarele, si sa cobor treptele, putine, pe care le urcasem deja, dar mi-am zis ca ma fac de rusine renuntand dupa ce aratasem atata dorinta de a ma supune acestui supliciu al escaladarii unui turn cam pana la nivelul etajului zece dintr-un bloc de apartamente!
Cu pauze si gafaieli, am ajuns pana sus, Ionut ajunsese cu Maia inaintea mea si ma asteptau amandoi. Apoi el a deschis usa masiva de lemn care dadea spre terasa turnului. Un vant puternic ne-a lovit din plin fetele iar Maia a inceput sa planga , eu incercam s-o feresc, s-o trag intr-un colt, s-o iau in brate si sa ne uitam in zare, catre mare si alte zone care se vedeau de acolo, de sus. Dar n-a fost chip sa stam mai mult de 5 minute, parca-mi lua tot suflul vantul de vreo 60 km/h! Asa ca eu si cea mica ne-am retras inauntru, in turn, iar dupa vreo 3 min a venit si Ionut care apucase sa faca cateva poze .
La coborare mi-a fost mult mai usor, iar in momentul cand am intrat din nou in biserica, imi tremurau picioarele de efort si nu mi-a trecut mult timp. Vreo 3 zile dupa aceea am avut dureri la muschii picioarelor si mi-am spus ca poate o sa dau dovada de mai mult discernamamnt data viitoare, cand o sa am idei....

Amsterdam in cateva imagini

O harta a orasului intr-un hotel din Amsterdam

Cam asa arata strada care duce catre gara centrala, in fundal, pe la ora 9 seara, intr-o zi din saptamana. Oare cum o fi in week-end?

Piata de flori de pe malul unuia dintre multele canale ale Venetiei nordului

Canale, canale, canale...