Am avut de cand ma stiu un anume respect fata de ceea ce este in jurul meu, fiind ca fire destul de temperata, gandind mai mult decat altii de varsta mea ca as putea sa-i deranjez pe cei din jurul meu. Poate si un soi de "nu e voie" infiltrat in educatia mea de batrani...
Tin minte ca odata am facut o chestie pe care nu multi ar face-o: am rugat un prieten cu care mergeam pe strada sa ridice hartia pe care o aruncase pe asfalt si s-o puna in cosul de gunoi. Si asta pentru ca intelegeam inconstient poate ca exemplul pozitiv, lucrul bun, reprezinta o parte din comuniunea noastra cu Universul: sa nu faci ceva ce ar dauna armoniei din lume.
Ceea ce se intampla de cativa ani in Romania este tocmai partea intunecata a existentei, s-a uitat ca tot ceea ce exista pe Pamant face parte dintr-un MARE TOT care, ranit de actele noastre necugetate, egoiste, va suferi aidoma unui om bolnav.
Zilele trecute I. cauta ceva pe Youtube si, din intamplare, a dat peste niste imagini cu oameni din vechile triburi din America de Nord, modernizate ,normal , ca doar omul alb asta a si vrut sa faca cu ei, dar care totusi nu au uitat cine sunt si de unde vin. Erau niste grupuri de amerindieni care cantau la toba, o toba mare, pusa intre ei, ei insirati in cerc in jurul acesteia ,iar cineva, intrebat despre ceea ce reprezinta acest instrument si muzica lui pentru ei, a spus ca toba e rotunda si fara sfarsit ( cercul) aidoma Universului iar ritmul pe care il pastreaza cei care bat la ea este bataia/ pulsul inimii acestuia. :)