Craciun

Cand eram copil, imi placea atmosfera de sarbatoare care se simteam la zilele importante precum Craciunul, Pastele sau zilele de nastere. Crescand , nevoia de sarbatoare s-a mai estompat ca apoi , dupa ce am nascut-o pe M, sa revina.
Anul acesta mi-am dorit ca eu si cele doua surori mai mici, impreuna cu fetitele noastre, fiecare dintre noi avand cate una, sa ne strangem la mama acasa si sa cantam colinde in ziua de Craciun. Din pacate nu a fost sa fie dar dorinta a ramas si am s-o ferec in suflet pana la anu' cand sper sa devina realitate.
Simt nevoia de intoarcere la esenta, simt ca ne pierdem in lucruri, zi de zi, si ca uitam de fapt ce ne trebuie cu adevarat. As vrea sa-i arat fetitei mele un Craciun adevarat, cu traditii autentice, cu aroma de cozonac facut in casa asa cum facea si mamaia mea, cu piosenie si liniste, cu adevaratul inteles al acestei sarbatori, si nu doar o reducere la un mercantil Mos Craciun.
Chiar daca nu am reusit sa fac aceasta sarbatoare sa fie cam cum mi-am dorit, se pare ca totusi, eu si sotul meu, am reusit sa fim niste Craciunei care au pus parca cu mainile lor ceea ce Dumnezeu propusese sa daruiasca celor alesi. Iar bucuria facuta acelor oameni, mici si mari, a fost grozava si pentru asta multumesc cerului ca mi-a daruit lumina sa vad dorintele celor dragi si sa pot sa le implinesc.

La multi ani tuturor!


Cor de copii - Domn,Domn sa-naltam
Asculta mai multe audio Muzica

Educatie

De ce simt unii oameni atat de puternic nevoia sa spuna Da cand tu spui Nu, sa se bage peste treaba ta, doar asa, parca pentru a demonstra ca EI AU DREPTATE? De unde nevoia asta de a contrazice pe altul? Cred ca nu realizeaza, cu siguranta, ca pentru un copil, mai ales, este greu de inteles de ce acum ceva e alb, cand zice mama, si negru, cand zice altcineva ( mai ales daca e o persoana apropiata)? Regulile facute de tine nu-s bune intotdeauna, se poate, dar de ce trebuie altul, oricine ar fi, sa incerce sa-si impuna propria lui regula contra regulii tale, just like that? Nu vreau sa par incapatanata, strong head, inflexibila, dar daca vreau sa incerc sa-mi invat copilul sa astepte sau sa faca ceva intr-un anume fel, prefer ca asa sa se faca, chiar daca gresesc, pentru ca e COPILUL MEU si pentru ca eu, ca mama, am 24 de ore din 24 datoria de a o indruma. Restul lumii e azi, maine, din cand in cand cu ea si atat. Eu raman.
Si mai ales, as prefera sa nu se faca toate astea cu copilul auzind discutia...
Poate-s exagerata, se poate....:D
Dar mai bine o las balta, ca doar e Craciunul.....

Workshop psihoterapie

Sambata si duminica pline, dupa o saptamana foarte incarcata la munca, incheiata vineri cu serbarea de Craciun a celor mici, foarte frumoasa si apreciata.
Sambata si duminica alaturi de o persoana foarte draga inimii mele, o fosta profesoara din facultate, tanara, desteapta, frumoasa si fizic si sufleteste, care a sustinut un workshop despre psihoterapia traumei.
Daca ar fi sa ne uitam in profunzime la fiecare dintre noi, am putea sa descoperim urmele unei mai mici sau mai mari traume de-a lungul vietii. E uimitor cum, fara sa vrem, prin lucruri relativ marunte, ranim oameni din jurul nostru, mai profund sau superficial. Rana se formeaza ca o mica zgarietura, poate sa coexiste impreuna cu noi mult timp, pana intr-o zi cand, din cauza unori situatii similare celor in care a aparut, la un timp mare sau mai mic fata de momentul initial, rana se reactiveaza, si ca in filme cu deja-vu, se naste sentimentul ca parca am mai trait durerea si suferinta actuala si ca nu am mai dori sa se repete si atunci actionam intr-un mod dificil de inteles chiar si pentru noi. Apar mecanisme de autoaparare pentru a ne distanta cumva de trauma care s-a produs candva. Iar de aici ...posibile probleme. Mai multe amanunte despre toate acestea, poate, alta data.

Traiasca verticalitatea!

Imi plac inaltimile chiar daca imi creaza ameteala, poate fiindca sunt atat de marete, atat de aproape de Dumnezeu.

Imi plac oamenii cu coloana vertebrala pentru ca imi par ducandu-se direct cu capul catre El, in ceruri, ca sa primeasca invatatura Iubirii si a Inteleciunii direct de acolo.

Imi plac campurile verzi, molcome, calme, dar inaltimile ma atrag mai tare, ele imi aduc zborul pasarilor aproape de inima.

Oare de ce sunt atatia oameni INCA iubitori de orizontala, fara verticalitate? Oare e mai bine sa fii cartita, sa sapi prin transeele intunecoase proprii decat sa lasi inima sa zboare pe verticala, sa inveti prin exemplul tau si pe altii despre frumusetea acestei lumi?

Ma gandesc la ceea ce se intampla acum in Romania, ma infior cum unii prefera sa se taraie precum serpii veninosi si sa muste orice misca, fara nici un discernamant, doar pentru propria lor distractie. Nu mai exista frica de nimic pentru aceste taratoare, la umbra copacilor asteapta prada sa-i suga sangele. Dar uita ca sus, in cer, pasarile, soimii, au ochi ageri si nu se stie cand se vor repezi catre ele ca sa faca "curatenie".

Eu una aleg verticalitatea! Traiasca soimii, pescarusii si alte pasari iubitoare de inaltimi!

Sistem de educatie

Unul din lucrurile bune care mi s-au intamplat in aceasta viata a fost acela de a avea sansa sa invat sa lucrez cu copii prescolari dupa sistemul britanic si cu profesori britanici pe la inceputul anilor '90.

De ce sistemul britanic pentru prescolari e bun? Pentru ca da sansa unor copii mici, care nu cunosc regulile acestei vieti in care s-au "angajat" in momentul in care s-au nascut, sa invete sa faca alegeri si sa le si faca efectiv, sa se dezvolte holistic, fiecare componenta a fiintei sale fiind importanta, si dezvoltarea fizica si cea emotionala ( f importanta) si cea spirituala si cea morala si cea intelectuala.

Aud de prea multe ori despre gradinite cu cate 30 si chiar mai multi copii in grupa si ma intreb la modul cel mai serios cum poate o educatoare sa faca fata in asa fel incat sa-i invete pe acei copii ceva, far ca sa se uzeze precoce, pentru ca cei mici iti "fura" energie, iar copiii sa fie fericiti si sa se dezvolte armonios.Si asta timp de cel putin 6 ore pe zi!

In sistemul britanic, sala de clasa e impartita pe asa zise arii de interes, mai exact, activitati permanente diverse cum ar fi, coltul de decupat si lipit unde se pot face colaje si nu numai, coltul pentru pictura, coltul pentru jocuri de matematica, coltul jocului imaginativ care se poate transforma, functie de tema abordata la clasa, in coltul casei sau o gradina zoologica sau spital sau o gara cu un tren , etc ,coltul pentru constructii ( cuburi, lego, etc), coltul pentru joaca cu nisip, pentru joaca cu apa, joaca cu coca colorata cu colorant alimentar, ca o platilina, si altele. Zilnic, copiii isi pot alege activitatile, alternand functie de propriile alegeri. Pot sa se joace 15 minute cu un puzzle, apoi 10 minunte sa deseneze sau sa picteze si apoi sa petreaca alte 15 minute construind cu cuburi de lemn.

Ce-am invatat in acest sistem e ca poti sa folosesti orice pentru a deveni obiect de joaca si de studiu. Niste sticle goale de plastic, de 500 ml, impreuna cu niste palnii ieftine din plastic si cateva borcane goale de iaurt, puse intr-o copaita cu apa pot sa devina un minunat mod de a invata cum sa torni apa fara sa o versi in sticla, despre a umple si a goli, despre volum si multe altele.

Daca vine vorba despre jocul de constructii, niste cutii de carton de marime mica si medie pot sa fie transformate in caramizi pentru o casa sau cazemata. Iar cutiile mici, se pot transforma in rachete, masini si alte minuni, pictate cu vopsea si lipite cu lipici. Nasturii pot sa devina ochi pentru colaj, fulgii din nuca de cocos, pot sa fie zapada din care e facut omul de zapada...din hartie si carton.

Un proiect drag mie a fost cel cu cartea despre animale de ferma, cand peste desenele animalelor s-au lipit diverse materiale, de texturi diferite: pene maro si rosii pentru gainusa, hartie creponata galbena pentru rata, cu apa din folie de culoare albastra, cu bucati de material textil de culoare maro pentru cal, cu vata alba pentru lana oilor etc.

A lasa liberatea de alegere, in niste limite usor impuse, pentru ca educatorul ii ofera practic copilului activitatile din care alege intr-o zi, a-i lasa libertatea de gresi si de a invata din asta, posibiltatea de a-si folosi creativitatea, a-i lauda efortul cand creaza ceva si nu produsul finit, pot sa duca la o dezvoltare mult mai armonioasa si mai rapida a unui copil in ziua de azi. Eu una asa cred!

Despre vremuri, trauma si suflet

Vremurile s-au schimbat, timpul se masoara altfel, ne-am rupt de Sacru si nu mai intelegem ciclurile Vietii si alegerile pe care Soarta le face pentru noi sau prin noi.
Sambata si duminica viitoare am sa particip la un workshop despre psihoterapia traumei. M-a interesat de mult timp sa inteleg cum poate fi explicata o pierdere, cum poti ajuta un om sa inteleaga ca nu este intotdeauna vina lui pentru ceea ce se intampla, poate mai mult acum pentru ca am un copil extrem de atasat de mine si care nu cred ca ar putea trece usor peste a nu ma mai avea, a nu ma mai vedea, daca mi s-ar intampla ceva.
Cum sa explici in cuvinte simple ceea ce simte un adult, dar mai ales un copil, ce simte cand cineva foarte important pentru el il paraseste? Cum sa inteleaga propriul lui rost cand se simte pedepsit, abandonat, neiubit pentru ca a fost lasat in urma, singur?
Am auzit si vazut adulti care au pierdut pe cineva drag si care incearca sa treaca peste propria lor trauma, uneori mai usor, alteori deloc, dar un copil, cum ar putea sa inteleaga?
Sufletul omului este cel mai delicat lucru, are fragilitatea unui vas de cristal lasat pe marginea mesei, cu riscul de a se frange in mii de particule sau de a fi salvat daca cineva il ia de acolo. Daca maini neindemanatice il ating?
Vad copii trecand prin viata mea, mai mult sau mai putin direct, ca educatoare intrand in contact nu numai cu un sufletel mic, plapand, ci si, indirect, cu cele ale parintilor si altor rude sau oameni din vietile acelor copii, unele suflete adulte fiind ok, dar altele nu. Cum sa calauzesti un copil cand nu are niste baze sanatoase, vorbind la modul generic, in propria lui familie, unde sa-si poata crea un model din care sa-si traga seva, sa devina un adult frumos? Pangarirea sufletelor imi pare un pacat mai grav decat multe altele pentru ca ranile provocate lui se vindeca mai greu decat cele fizice.
Si pentru ca in noaptea asta vine Mos Nicolae iar azi e Sf Nicolae, ma rog sa faca minunea de a aduce in sufletul acestui neam Lumina, Pace, Iubire si Iertare si sansa de a ne pastra frumosi in interior si de a ne gasi drumul drept.
Doamne ajuta!

Poezie de vineri (12)... scrisa cu intarziere

Am căutat
de Nicolae Labis

Am căutat şi caut. Căutând

M-am pomenit greşind. Din când în când

M-am pomenit din vina mea flămând

Şi m-am însîngerat în spinii

De pe cărările spre zările luminii.

Dar dacă cineva gigantic va veni

Şi mi-ar rosti: Eu îţi dau viaţa toată

Neîncepută, nepătată,

Dar să mi-o dai apoi în seamă mie

S-o duc înspre visata zare purpurie

Pe drum neocolit, de netezime,

Pe drumul neştiut decît de mine...

Deci astfel de mi-ar spune

Eu aş simţi că tot ce-mi spune-i putred,

Cu hotărîre i-aş răspunde: - Nu cred!

De poţi schimba secara-n trandafir,

De-mi poţi schimba viaţa, nu mă mir:

Chiar de-ai schimba bătrânii în copii,

Drum drept şi neted tu nu poţi să ştii -

Şi chiar de-ai ştii, păşind în urma ta

Nimic n-aş mai simţi şi n-aş vedea.

Eu sînt aici, cu fraţii mei în jur,

Cu ei mărşăluiesc şi rîd şi-njur,

E-un soare faţa-n raze să ne scalde,

Păşind spre el străbatem ţinuturi tot mai calde

Iar de priveşti atent la cercetare

Şi nouă de pe frunte prind raze să ne zboare.

E drumul greu. Străbatem prăpăstii şi cascade

Şi suferim, dar ştim c-aşa se cade.

Ţinuturile-acestui veac lung, clocotitor

Vreau doar cu paşii mei să le măsor.

Despre vremuri

Oameni fel de fel in masina, in tramvai, mai toti vorbind despre situatia de acum, despre politica, despre lasitate, frici, persoane cu tupeu si putere, despre cine cu cine voteaza si de ce, agitati, nervosi, fara rabdare, dorind sa-si spuna parerea si altora. In autobuz, o doamna care discutase despre cat de nesimtiti sunt oamenii acum, despre cat de mult s-au schimbat, se ridica de pe scaun sa-si faca loc catre usa.Cineva, care credea ca acea doamna incerca sa ajunga la usa sa coboare, se ia de ea, spune ca uite-asa stau unii pana in ultima clipa pe scaun iar doamna, care doar ce vorbise despre cat de mult s-au schimbat cei din jur, deschide gura si, prin replica ei , demostreaza propriile-i spuse "vai, nesimtita, se ia de mine,dar eu nici nu cobor aici, ci la cealalta statie ,dar imi fac loc din timp!". Ma intorc sa cobor pe la usa din mijloc, gandindu-ma si eu ca, intr-adevar, NE-AM SCHIMBAT, dar nu in bine!!!! Nu mai avem toleranta, rabdare, de mult simt ca mergem ca niste rotite dintr-un mare angrenaj, inainte, cu ochelari de cal, uitand sa traim, da, SA TRAIM!
De dimineata, citeam in ultimul numar din revista Q Magazine, un articol despre parerile etologului Konrad Lorenz in legatura cu pacatele omenirii transpuse la vremurile noastre si zau daca nu incepi sa te intrebi incotro se indreapta viitorul acestei planete si al locuitorilor ei dupa ce termini lectura. Bine, Lise Bourbeau spune ca fiecare om in parte este un mic Dumnezeu-Creator, dar de la asta si pana la a vrea sa subjugi prin puterea ta existenta altor fiinte vii, a altor oameni, e cale lunga. Se pare ca progresul omenirii, in loc sa aduca mai mult bine, aduce mai mult rau, pentru prea multi oameni NU SUNT INCA pregatiti sa accepte faptul ca suntem iubire si deci, a folosi in scopuri egoiste, negative, descoperirile pe care le facem, contravine Vietii si Iubirii. Zau daca nu-mi vine sa plec in creierul muntilor, sa ma rup de micimile existentei intr-un oras mare, dar poate ca aici e una din lectiile noastre, a multora, sa invatam sa fim NOI, oriunde si oricand, indiferent de ceea ce Viata ne scoate in cale.
Doamne ajuta sa ne gasim si sa ne pastram drumul in Iubire!

INCA mai cred

De ce INCA mai cred ca tara asta, Romania, poate sa fie normala, sa treaca cu capul sus printre celelalte tari din UE si nu numai, de ce INCA mai cred ca ne putem trezi si ca putem face ceva pentru poporul asta, onest, fara minciuni, fara sa furam din stanga ca sa dam in dreapta, fara magarii si rautati gratuite? Oare sunt o idealista irecuperabila sau,mai grav, o blonda stupida care crede in zanute si feti frumosi care iau balaurul de coada si-l arunca de 3 ori peste cap si-l transforma intr-un cal inaripat?
Mi-e ciuda,da, ca ne manjim sufletele pentru un bot de paine, ca nu avem demnitate. Oare atat de mult a decazut romanul? Parca suntem iar pe vremea fanariotilor cand frate pe frate se vindea pasei pentru niste lucruri trecatoare, putere si bogatie...

Ceva special de la altii luate

http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/10/cescutapovestioara-pr-arsenie-boca.html
Multumesc Cristiana!

Premiu

Multumesc pentru premiu Cristiana desi tot ce scriu e pentru a pastra amintirea unor momente, a unor ganduri si trairi. Nu ma dau absolut deloc in vant dupa astfel de premii, imi sunt de ajuns gandurile bune pe care le regasesc in comentariile tale si ale altora.
Sunt multi oameni care scriu pe diverse bloguri si pe care ii apreciez pentru stiulul lor, pentru frumusetea lor sufleteasca care razbate din cuvinte. Si unul dintre aceastia esti chiar tu. :)
As vrea ca toti cei pe care ii citesc prin intermediul internetului sa primeasca acest premiu pentru maturitatea lor si pentru gandurile lor frumoase.

Impresii dupa vot

Mi-e sila. Suna dur dar...nu stiu cum sa spun altfel in 2 cuvinte ce sentimente ma incearca dupa ziua de ieri, a votului, cand am vazut ce mizerii s-au facut, cum unii oameni au cumparat sufletele altor semeni pentru un vot, cum se demonstreaza iar si iar ca ne vindem pentru nimic, pentru un kg de carne, un litru de ulei si un kg de faina...jalnic! Zau ca-mi vine sa plec, zau ca incep sa ma indoiesc cum ca am mai avea o sansa ca popor. Cum sa-mi invat copilul sa fie cinstit si drept, sa nu minta si sa-si apere opiniile cand tocmai aceste lucruri sunt negate acum, aici, intr-o tara care se da drept democrata? Unde sa-mi cresc copilul cu o minima garantie macar ca pot sa-i ofer o lume in care valoarea adevarata, aurul pur din oameni conteaza si nu cel fals?
Doamne, ai grija de noi si da-ne intelepciune pe 6 decembrie!

Poezie de vineri (11)

Aşteptare

de Marin Sorescu

Cică lucrurile mai trec odată

Pe unde-au mai fost

Ca nişte sentimente comete.

Trebuie numai să ştii să le-aştepţi,

Trebuie numai să rupi,

Stând pe loc

Infinite perechi de ghete.

Asta înseamnă că salcâmul

Tăiat astă-toamnă

Se va mai înălţa pentru o clipă

Pe vechea lui rădăcină.

Că tu mă vei mai iubi cu adevărat

Peste câteva miliarde de ani lumină

O, poate nu mai e mult până-atunci,

Cine ştie!

Iată, eu am şi-nceput să te-aştept

Măsurând timpul cu barba,

Veşnicie cu veşnicie.

Gheoghe Dinica

Se duc, unul cate unul, actori din vechea garda, niste adevarati povestasi prin rolurile diverse pe care le-au jucat pe scena si in filme. Se duc si lasa dorul de ei sa bantuie inimile celor care i-au indragit si ii indragesc.
Ma gandesc uneori ca a muri, a nu mai fiinta, nu pare atat de greu cat a duce dorul de cei care, cum spunea tatal meu, au plecat in cosmos, cei care sunt parti ca si noi, fiecare in parte, din Tot.
Unii oameni au har, harul de a-i face pe altii fericiti, de a-i face pe altii sa se descopere prin ceea ce sunt ei, ca o oglinda. Si asa era si este si "Lascarica".
Ramas bun, maestre! Drum bun spre Iubire, spre Tot, spre stele!

Despre neoameni si reactia noastra fata de ei

A vorbi despre intelepciune si a o manifesta in viata de zi cu zi sunt doua lucruri diferite.
Viata iti aduce in cale tot felul de lectii, despre tine, despre altii, despre ea , in general. Dar cum sa le rezolvi daca nu ai indicatiile necesare, daca nu ti s-a predat nimic de genul respectiv? Si mai rau, ce faci daca ai o tema asemanatoare cu una din trecut? Oare ecuatia de trei simpla e solutia? Impartirea ideilor in bune si rele? Dar care e diferenta dintre bine si rau in termeni personali? Pentru ca regulile sunt ale tale, tin de ceea ce ai acumulat deja in plan mental, emotional si fizic, iar reactia ta va da, sau nu, solutia viabila.
Am avut cateva zile urate la munca, in care m-am lovit de un neom pe care am incercat sa-l tratez ca pe un om. Ce pacat! M-am inselat si asta mi-a adus foarte mult stres, pana cand am realizat ca unora trebuie sa le raspunzi in modul pe care-l cunosc deja, cel care se potriveste puterii lor de intelegere a vietii la momentul respectiv. In momentul in care am facut-o, m-am simtit usurata, lucrurile s-au schimbat si am putut sa imi vad mai departe de viata.
Si aici revin la intelepciune: cum e mai bine sa reactionezi in fata unor neoameni dovedind ca esti intelept, pentru tine, nu pentru altii? : Sa nu incerci sa ii schimbi in bine pentru ca nu vor aprecia nimic din vorbele si faptele tale, cu adevarat.
Si inca ceva: am inteles ca nimeni in lumea asta nu are dreptul sa ma trateze altfel decat imi doresc eu iar daca eu accept obrazniciile altora e vina mea si numai a mea pentru ca nu iau atitudine.
Complicata-i viata uneori!

Dragoste

Pentru Tine, Dragostea Mea
Jacques Prevert

Am fost la targul de pasari
Si-am cumparat pasari
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de flori
Si-am cumparat flori
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de fiare vechi
Si-am cumparat lanturi
Lanturi grele
Pentru tine
dragostea mea
Apoi m-am dus la targul de sclave
Te-am cautat
Dar nu te-am gasit
dragostea mea.

De ce-uri

Am o problema, de fapt mai multe.
M-am intrebat de ce, DE CE, de ce a trebuit sa ma intorc. Dar cand vad oameni cu care intru in contact si care incep sa se deschida ca o floare catre altceva, care-si lasa sufletul si inima sa primeasca o infuzie de iubire, o deschidere catre spiritual, atunci imi spun ca , poate, si pentru ca am pus eu o caramida sau doua acolo, poate ca pentru asta m-am intors si atunci ma mai impac cu gandul ca Viata are propriile ei scopuri cu mine.
Ma bucur cand ii pot ajuta pe altii, cu un sfat, o vorba buna, o mangaiere, si imi dau seama ca ceilalti apreciaza acestea. Numai ca , parca exista ceva in mine, ca un mic orgoliu gadilat de vorbele altora, un fel de mandrie pe care eu nu o consider tocmai buna cand altii imi spun ca am dreptate, ca le zic bine si altele asemenea. Si nu stiu cum sa reactionez si azi ma gandeam ca ar trebui doar atat: sa multumesc Domnului pentru ca m-a facut instrumentul prin care altii pot sa ia contact cu Viata. Eu una am fost si sunt o norocoasa, care a avut si are parte de timp si spatiu, de cunoastere si experiente ce-mi imbogatesc clipa de clipa existenta.
Multumesc!

Mici ciudatenii ale vietii sau cum vine muntele la Mahomed

In bar, Lipscani colt cu Selari, trei blonde, nu reuseau sa se inteleaga cu barmanita. I. le vede si le ajuta cu traducerea. Apoi intra in vorba:
-De unde sunteti?
-Din Olanda.
-Da? Si eu am locuit acolo cu familia un an!
-In ce oras?
- In sud, in Bergen op Zoom.
- Pe bune? Pai noi suntem de acolo!!!
- Da? Si cu ce treaba pe aici?
- Suntem profesoare si am venit la un schimb de experienta la scoala americana.
-La ce scoala din BoZ predati?
-La Montessori.
-Serios? Fetita mea a fost acolo.
-La cine?
-La juf Ninke si la juf Nicole.
-Aaa, pai le stim.
-Uite, ea e fetita mea, M., a spus I. aratandu-le poza celei mici de pe mobilul lui.
-Aaa, pai o stim, venea in playgroundul scolii cand ieseau afara sa se joace....
....si uite asa, Olanda a venit la noi daca noi am plecat de la ea....

Poezia de vineri (10)

Dumnezeu
de Magda Isanos

Oamenii bogati au facut icoane,
catapitezme-aurite si strane,
insa Dumnezeu n-a venit
in locul astfel ingradit.

Bogatii stateau grosi, impovarati
si se uitau la sfintii frumos imbracati.

In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,
cerindu-le mamaliga si ceapa.
Era cind cimpie verde, cind apa.
Alteori se facea mic
si s-ascundea in floarea de finic,
ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,
s-ajute furnicile la musuroaie,
sa dea pamintului mana si ploaie.

Avea atitea de facut Dumnezeu,
si oamenii il plictiseau mereu,
cerind unul pentru altul rau.
Ii auzea strigind: "Pamintul meu..."
Ii vedea punind semn de hotar,
ciopirtind, impartind minunatul dar.

Atunci se supara. Pornea furtuna.
Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare
si-nfricosat,
ca muntele cu paduri imbracat.
Pina venea o pasare la el.
Codobatura, sau un porumbel,
si spunea: "Doamne, mi-a cazut puiul jos
.Zi sa se faca iara frumos,
sa rasara soarele si sa-l gasesc..."

"Faca-se voia ta, sol pasaresc..."
Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca
si s-apuca alte lucruri sa faca.

Viata portocalie (4) - Prietenie

E fantastic cate legaturi se pot realiza intre oameni, e fantastic sa constati ca oamenii iti simt lipsa, ca regreta ca nu mai esti cu ei, ca altii iti duc dorul...fantastic si usor trist, pentru ei, pentru tine cand nu esti cu ei....

In ultima saptamana in BoZ, am simtit caldura unori oameni, am simtit firele nevazute dintre noi.
Luni, prieteni pe care-i cunoscusem in barul in care mergeam in Grote Markt, ne-au facut o petrecere de ramas bun, cu mici cadouri simbolice, o pereche de sabotei de lemn, specifici Olandei, pentru cea mica, o sticla de vin cu o eticheta pe care este poza lui Peperbus, din Grote Markt, din oras si o statueta si simbolul orasului, crabul, pentru I si pentru mine.
Am baut, am vorbit, am facut schimb de adrese, am fost melancolici, tristi...

Marti am petrecut cateva ore cu prietenii nostrii olandezi, W si B, si cu fetita lor care este cu 6 luni mai mare decat M. Fetele s-au jucat vesele, zgomotoase chiar, intelegandu-se in limba unica a prieteniei si a bucuriei de a fi, care nu tine cont de sunetele unei limbi, de gramatica si alfabet. La plecare, fetita prietenilor nostri, a zis ca vrea sa plece cu M, fetita mea, in Romania...

Miercuri am petrecut o seara la restaurant cu Eniko, prietena noastra draga, venita si ea de pe alte melaguri in tara lalelelor. Am mers acolo unde obisnuiam sa petrecem duminca, la restaurantul unui turc, "nenea cu orezul" pentru cea mica, pentru ca o servea cu asa ceva de cate ori veneam la ea, orezul fiind una din mancarurile ei preferate. Acolo, la turc, eram ca acasa, el si sotia lui o iubeau teribil pe micuta mea, si s-au intristat foarte tare cand au aflat ca a doua zi plecam, pentru mult timp, poate pentru totdeauna, din BoZ...
N-am apucat sa ne luam ramas bun si de la nepotul lui, un tanar simpatic, nascut si crescut in tara de adoptie, dar acesta mi-a scris de curand sa-mi spuna ca-i pare rau ca am plecat, ca ne va duce dorul, in special celei mici, si ca regreta ca nu a fost acolo sa ne spunem la revedere.

Ma gandesc de multe ori ca e minunat sa-ti faci prieteni, ca e minunat sa te simti iubit si am inteles ca cel mai usor este s-o faci daruindu-te altora, bucurandu-i cu prezenta ta, fiind tu, drept si iubitor.
Mi-e dor de pritenii mei din BoZ dar sigur am sa-i revad cat de curand, si o sa stam sa depanam amintiri la o cana de ceai, la un pahar de vin sau de bere.
Sunt o norocoasa, intr-un fel, pentru ca am doua "acasa" , unul in Romania, unul in Tara Lalelelor!

Back

M-am intors. De mai bine de o saptamana. Sunt aici, am intrat deja in ritmul infernal, parca sunt in malaxor, ma toaca fiecare zi bucatica cu bucatica, si mi-e teama sa nu pierd ceea ce am descoperit si castigat intr-un an, linistea mea, dorinta mea de a fi cu mine insami, de a-mi vorbi si de a ma asculta.
Poate e bine asa, poate ca asta m-a ferit sa ma gandesc la ceea ce am lasat in urma, in tara lalelelor. Pentru ca daca as fi visat prea mult la ceea ce am avut poate ca reintoarcerea acasa ar fi fost mai greu de suportat. Si nu pentru ca nu-mi place tara asta, ci pentru ca nu-mi place ceea ce se intampla cu oamenii ei, modul in care oamenii aleg sa traiasca, nepasandu-le de altii, cu egoism si rautate.
Cea mica i-a zis taticului acum vreo cateva zile: "tati, hai atata ( adica acasa) , Olanda." Iar eu ii spun ca aici e acasa acum... Eu ma visez acolo, mi se face dor de acel acasa si e clar ca mult timp de-acum inainte imi va lipsi experienta mea de pe alte meleaguri.
Ma intreb de ce a trebuit sa ma intorc TOCMAI ACUM , cand exista toata nebunia asta politica si economica, cand nu mai stii de la o zi la alta ce se va mai intampla. Nu vreau sa ma gandesc la lucruri negative chiar daca asa par toate, inca sper si cred in minuni, astept doar sa existe masa critica ce va naste schimbarea, in bine.
Vreau liniste, ma omoara galagia, zgomotul infernal al orasului, precum o otrava lenta, la fel si ritmul alert al vietii de aici, de parca nici sa respiri normal nu se mai poate. Vreau un ritm mai uman, in care sufletul sa se primeneasca, sa nu fie doar o anexa a unui trup obosit de viata de zi cu zi.
Merg la munca zi de zi, ma uit la oameni, obositi, cu mii de ganduri, nepasatori fata de ceilalti. Ce caut printre ei? Vreau sa traiesc frumos, sa pot sa simt cu adevarat ca SUNT!!! Eu vreau sa fiu fericita, vesela, luminoasa, detasata de griul zilnic!

Creatie

Ultimul week end inainte de plecare, ne-am dus in Breda la Sylvia, prietena noastra, careia ii place sa creeze palarii.
Ne facuse o surpriza, mie si lui Eniko, ne luase niste sandale din panza strech, roz, cu 5 euro perechea, pe care sa le decoram.
Cand le-am vazut, nu mi-au spus absolut nimic, mie si asa nu-mi place rozul prea tare...nu-i pentru mine, poate pentru cea mica! Sylvia a zis ca ar fi interesant ca eu sa-i decorez lui Eniko sandalele iar Eniko mie, ca sa fie ca un dar facut una alteia. Apoi ne-a bagat in atelierul ei plin de minunatii pentru a cauta, fiecare in parte, ceea ce urma sa folosim pentru decorarea lor.
Si uite ce a iesit!
Sper sa va placa!
Cat despre palariile Sylviei, mai multe informatii gasiti pe site-ul http://www.mutz.nl/ . :)






Sandale decorate de mine pentru Eniko















Sandale decorate de Eniko pentru mine

Toamna

Emotie de toamnă
de Nichita Stanescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Viata portocalie (3)

In curand, foarte curand, am sa plec, am sa las un an din viata, undeva, intr-o alta tara, o tara frumoasa, plina de verde si albastru , de apa si pamant fraged, bun de pus samanta in el.
In curand, foarte curand, am sa plec, am sa las amintiri, prieteni, ganduri, bucurii si tristeti, impliniri si lucruri ramase neterminate, experiente de toate felurile, undeva, intr-un loc care m-a dus catre mine, catre ceilalti, catre frumusete.
In curand, foarte curand, am sa plec, dar am sa las parti din mine, intr-o alta tara, am sa las fire nevazute ,peste munti si ape, care sa-mi trimita vesti, de departe, aidoma inimii care trimite iubire prin sangele ce curge prin vene catre cele mai indepartate parti ale trupului.
In curand , foarte curand, am sa spun cu lacrimi in ochi "la revedere!", dar cu sperante in suflet, visand la gradina mea secreta, de-acolo de unde voi fi de acum inainte, pentru o vreme.
In curand, foarte curand, am sa pornesc spre un alt inceput, ducand cu mine frumusetile pe care Viata mi le-a oferit cu generozitate aici, departe...
Multumesc!

Poezie de vineri (9)

DEFINITIE
de Ana Blandiana

Sa fii frunza

Si obligata

Sa te porti

Asemenea tuturor frunzelor,

Desi intelegi

Si chiar poti

Cu totul si cu totul

Altceva:

Fapt din care

Uluitor

Sa nu tragi concluzia

Ca esti altfel decat frunzele,

Ci ca ele, frunzele,

Sunt altfel decat ele insele.

Iata o definitie.

Viata portocalie (2)

E uimitor cum, insasi Viata, poate sa faca cea mai buna terapie cu noi.
Casa e toata intoarsa cu susul in jos, sunt cutii cu lucruri, lucruri pe langa cutii, lucruri nepuse inca in cutii, peste tot, iar pe mine ma apuca uneori o tristete iremediabila, sau asa credeam eu, pana azi, cand parca am inceput sa vad si altfel lucrurile.
Imi place oraselul asta, imi plac imprejurimile, imi place linistea din jur, imi place aerul curat, tare, ca de munte, imi plac oamenii care merg pe bicicleta, oamenii veseli, draguti, zambitori si binevoitori, dar sunt si lucruri care nu-mi plac, lucruri pe care le descopar pas cu pas, pe ultima suta de metri, aici, departe de tara, intr-o alta tara care mi-a fost casa pentru un an de zile.
Multi spun ca in Vest oamenii sunt altfel, dar ce constat cu o oarecare surprindere este faptul ca, indiferent in ce colt de lume ai merge, oamenii sunt oameni, adica au trairi subiective, conceptii comune cu ale celor de pe alte meleaguri, idei despre viata si nu numai cam la fel, peste tot, oarecum. Ai zice ca intr-o tara civilizata precum Tarile de Jos, unde exista vestitul Tribunal de la Haga pentru drepturile omului, oamenii au alta mentalitate despre viata, in general, ca sunt mai deschisi, mai open minded, cum ar zice englezul. Poate ca si sunt, in anumite chestii, au legiferat folosirea "ierbii", dar asta doar pentru a controla mai bine, de fapt, si a evita anumite riscuri legate de folosirea drogurilor, au acceptat homosexualii dar exista o rata mare a divorturilor, copiii traiesc in familii refacute cu tati si mame vitregi/e, dar fiind de multe ori ca o minge de ping pong intre parintii lor divortati, iar mai grav, rasism la greu, fata de marocani, turci si poate si fata de altii dar nu stiu eu.
Spunem ca noi, romanii, ne luam de tigani, si asa spun si altii, din Vest, sarind ca ulii pe noi, apoi ne amesteca pe toti, ca popor, in treburile murdare ale unor conationali de-ai nostri plecati in lumea larga sa faca bani usor, pacalind, furand. Dar ei, ei unde sunt? Daca au avut norocul, sa zicem, sa se nasca intr-o tara cu mai multe posibilitati, cu o asa zisa democratie bine inchegata, fata de "bebelusul" nostru din Romania, asta nu le da dreptul sa judece un popor, un om, fara sa-i cunoasca istoria. Prea des emitem judecati, indiferent unde traim, ce facem, cu cine suntem!
Si uite asa, dupa ce am facut cunostinta, partial, cu Vestul, asa, cumva mai profund, sa zicem, ma voi intoarce in tara mea, la aceiasi romani care judeca si ei, ca si altii, care se cearta si ei ca si altii, care emit judecati si ei, ca si altii...macar lor le inteleg limba! :)))
Voi reveni cu alte impresii.

Poezie de vineri (8)

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

de Lucian Blaga

Eu

nu mă căiesc,

c-am adunat în suflet şi noroi-

dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină

o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,

că sufletul mi-aşa curat,

cum gândul tău il vrea,

cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi

de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Kahlil Gibran (1)

Acum cativa ani, in facultate, o profesoara ne-a sugerat sa-l citim pe Kahlil Gibran. Am cautat, am gasit, am cumparat, dar de-abia acum am gasit timp sa rumeg mai pe indelete frumusetile acestei minti. Si am descoperit lucruri deosebite pe care as vrea sa le impartasesc si altora.

Regele intelept

Domnea odata in indepartata cetate Wirani un rege care era pe cat de puternic pe-atat de intelept.Si era temut pentru puterea sa si iubit pentru intelepciune.

Pe vremea aceea, in inima cetatii se afla o fantana cu apa rece si cristalina, din care beau pana si regele si curtenii sai , caci nu mai era alta la fel.

Intr-o noapte, pe cand dormeau cu totii, veni o vrajitoare si turna in fantana cateva picaturi dintr-o licoare fermecata, zicand: "De-acum inainte, cine va bea din apa aceasta va innebuni."

In dimineata urmatoare, toti locuitorii cetatii, mai putin regele si ministrul sau, baura din fantana si isi pierdura mintile, intocmai cum spusese vrajitoarea. In ziua aceea, oamenii adunati pe strazile inguste si prin piete susoteau: "Regele e nebun.Regele si ministrul sau au innebunit. Nu ne putem lasa carmuiti de un rege care si-a pierdut mintile.Trebuie sa-l dam jos de pe tron."

Spre seara, regele ceru sa i se aduca apa din fantana intr-o cupa de aur. Si cand i se aduse, bau cu insetare si ii dadu si ministrului sa bea din ea.

Si mare fu bucuria norodului, in indepartata cetate Wirani, caci regele si ministrul sau isi recapatasera judecata.

Acum, fiecare sa aplice povestea in ce context doreste. Sunt atat de multe! :)

Ma intreb

Ma intreb uneori de ce oamenii prefera sa dea vina pe altii, pe natura, pe Viata, Dumnezeu sau orice altceva pentru tot ceea ce li se intampla rau. De ce oare nu ne vedem ca pe proprii creatori ai vietilor noastre? Daca tot suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, lasand la o parte faptul ca unii cred in Constiinta Universala, doar oprindu-ne la religia crestina, si ar trebui sa intelegem ca suntem niste mici creatori, fauritori ai lumii prin ceea ce gandim,
spunem si facem.
sursa foto

E mult mai simplu si mai comod sa arati cu degetul, sa vezi paiul din ochiul altuia dar sa nu vezi barna din ochiul tau.
Oamenii nu mai cred, asa, in general, nu vad decat probleme, griji, necazuri, nu mai cred in minuni, in vise, in bunatate, devenim niste robotei, niste oropsiti ai sortii pe care ne-am facut de fapt noi...
Unde s-au pierdut valorile pe care le-au avut unii? De ce refuzam sa credem in Lumina, de ce ne cramponam de ceea ce ne-a fost inoculat de catre altii, oameni sau societate, de ce nu ne lasam inimile sa simta adevarul?
Ne miram cand ne imbolnavim, de ce ni se intampla asta noua, pentru ca nu vrem, ne incapatanam sa acceptam legatura dintre forma fizica a unei boli si emotiile si faptele noastre care au stat la baza lor.
Sunt o incepatoare pe drumul Luminii, nu stiu cat voi strabate din el, dar macar il accept, cred ca exista si altceva in afara vietii zilnice cu mers la serviciu, venit acasa, televizor si cumparaturi. omul e mult mai mult de atat. Cred ca exista legaturi intre lumi pe care nu le putem inca percepe, cred in intelepciunea ancestrala, ca doar nu a ajuns degeaba dupa mii de ani pana la noi. Si incep sa cred, din ce in ce mai mult, ca nu sunt datoare sa bag nimanui in traista, asa cum nici Dumnezeu nu o face, el ne de ce ne trebuie dar noi ne servim sau nu de invataturile si experientele pe care nu le lasa in cale. Astfel si eu, nu mai vreau sa conving pe nimeni de nimic, pot doar sa spun ceva, ce cred eu ca ar fi necesar pentru un om sau altul, dar e alegerea fiecaruia sa foloseasca sau nu ceea ce ii ofer eu.

Markiezenhof

Imi doream de mult sa vizitez palatul Markiezenhof din orasul in care locuiesc, Bergen op Zoom, dar nu apucasem inca. Norocul mi-a suras azi, cand am aflat ca este Ziua Monumentelor in oras si s-a putut intra gratuit.
Markiezenhof se numara printre cele 100 de monumente de top din Tara Lalelelor.
Construit in 1485, pentru stapanii locurilor, a servit din 1819 si pana la inceputul secolului XX drept garnizoana pentru armata olandeza.

Macheta vechiului BoZ

Termometru

Prietenie romano-olandeza

In casa cu trei pisoi

Ieri dimineata, stapanii celor doi fratiori ai pisicutei noastre, Bella, au plecat intr-o minivacanta si si-au lasat progeniturile la noi. Nu-i usor sa ai trei pisicute deodata in casa, mai ales ca sunt la varsta cand fac muuuuulte nebunii dar e distractiv, in special pentru Maia.

Astazi, de exemplu, au avut cursuri de alpinism in grup, Bella fiind cea care s-a urcat cel mai sus pe una dintre draperii iar fratiorii ei, pe cealalta, in tandem.