luni, 28 decembrie 2009

Craciun

Cand eram copil, imi placea atmosfera de sarbatoare care se simteam la zilele importante precum Craciunul, Pastele sau zilele de nastere. Crescand , nevoia de sarbatoare s-a mai estompat ca apoi , dupa ce am nascut-o pe M, sa revina.
Anul acesta mi-am dorit ca eu si cele doua surori mai mici, impreuna cu fetitele noastre, fiecare dintre noi avand cate una, sa ne strangem la mama acasa si sa cantam colinde in ziua de Craciun. Din pacate nu a fost sa fie dar dorinta a ramas si am s-o ferec in suflet pana la anu' cand sper sa devina realitate.
Simt nevoia de intoarcere la esenta, simt ca ne pierdem in lucruri, zi de zi, si ca uitam de fapt ce ne trebuie cu adevarat. As vrea sa-i arat fetitei mele un Craciun adevarat, cu traditii autentice, cu aroma de cozonac facut in casa asa cum facea si mamaia mea, cu piosenie si liniste, cu adevaratul inteles al acestei sarbatori, si nu doar o reducere la un mercantil Mos Craciun.
Chiar daca nu am reusit sa fac aceasta sarbatoare sa fie cam cum mi-am dorit, se pare ca totusi, eu si sotul meu, am reusit sa fim niste Craciunei care au pus parca cu mainile lor ceea ce Dumnezeu propusese sa daruiasca celor alesi. Iar bucuria facuta acelor oameni, mici si mari, a fost grozava si pentru asta multumesc cerului ca mi-a daruit lumina sa vad dorintele celor dragi si sa pot sa le implinesc.

La multi ani tuturor!


Cor de copii - Domn,Domn sa-naltam
Asculta mai multe audio Muzica

3 comentarii:

canard spunea...

draguuuut! astept cu nerabdare momentul cand o sa simt si o sa vad prin ochii copilului meu ceea ce ma inconjoara, si o sa pot sa dau un nou inteles, profund si spiritual, momentelor deosebite. Sper ca voi doi si Maia ati avut un Craciun binecuvantat, si ca nu o sa mai ai mult de asteptat pana ii vei putea arata o sarbatoare adevarata, asa cum ai avut tu cand erai copil. Sper sa fie posibil, eu sunt asa dezamagita de vremurile astea in care numai comercialul conteaza, marimea cadoului si nu sentimentul pe care il ai cand daruiesti...ei, traim intr-o lumea in schimbare redicala, poate de aceea ne e greu(unora dintre noi)- sper sa vina mai repede vremurile acelea in care accentul sa fie pus mai mult pe partea spirituala...

astharte spunea...

La multi ani, in primul rand!:)
Am facut Craciunul in Constanta, nu a fost chiar cum imi doream, dar a fost un bradut, a venit Mosul si Maia a petrecut clipe frumoase cu unul dintre unchi si cu mamaia Laura.
Inainte de a place in Constanta, cea mica a ajutat-o pe mamaia Maria, in Bucuresti, sa faca bradul si a fost fff incantata.
Cand ne-am intors, ieri seara, a descoperit cadourile pe care Mosul le adusese in Bucuresti si a petrecut vreo 2-3 ore jucandu-se. Eu cred ca anul acesta a fost primul ei Craciun constientizat si cu mai multe sensuri si intelesuri.

Mikael Eon spunea...

La multi ani, an nou mai bun, plin de realizari pe toate planurile!