Despre oameni si relatiile lor

Oare de ce ajungem uneori sa nu ne mai intelegem tocmai cu aceia care ar trebui sa ne fie cei mai apropiati?
De ce se creeaza atat de usor conflictele intre oameni, de ce nu mai avem rabdare sa-l urmarim pe celalalt atunci cand ne spune ceva, cand ne da o parte din ceea ce este el sau ea in clipa aceea de conversatie sau, ma rog, de monolog? :)
Cred cu tarie ca nimic nu e intamplator in viata unui om si ca fiecare persoana intalnita in cale lasa o urma mai mare sau mai mica in viata cuiva...chiar si o urma fff mica, uneori,dar ea exista poate fara sa ne dam seama.
Ca mama a unui copil inca prea mic, observ cat de greu este sa educi un puiut de om cand incepe sa scoata nasul in lume si e gata sa arate celorlati ca deja devine un EU diferit de al celorlalti,chiar si de cel al propriilor parinti.Uneori nu stiu cum sa reactionez in fata Maiei si ma gandesc ca este mult mai usor sa educi copiii altora decat pe ai tai pentru ca raportul de forte, de mentalitati, gandire etc este altul.Inainte sa o am pe ea mi se spunea ca o sa fiu o mama foarte buna pentru ca eram o educatoare buna, acum insa nu mai sunt asa de sigura de aceasta.Meseria de parinte se invata in timp, cere efort si rabdare.Oare dispun eu de toate resursele de care are nevoie copilul meu pentru a deveni omul care trebuie sa devina?Nu pot decat sa ma rog lui Dumnezeu,naturii umane, Destinului, ca fiica mea sa fie fericita si sa fie o persoana integra, inteleapta si sa-si implineasca menirea pentru care a venit pe Pamant.