Viata ne poarta uneori catre evenimente si oameni intr-un mod pe care nu ni-l putem imagina. Ni se intampla lucruri care dor sau nu, lucruri pe care le acceptam si lucruri carora incercam sa le gasim o semnificatie pentru a le putea accepta.
Uitam uneori sa traim toate cele care ne vin ca pe un dar , un mod de a invata despre noi, despre mintea noastra, despre sufletul nostru, despre taria de A FI, un a fi frumos, fara improscari cu cuvinte urate, fara lamentari si lacrimi.
De ceva vreme ma simt dusa de Viata catre un Undeva mereu in schimbare, ca pe un ocean fara sfarsit si pe care nu zaresc nici macar o insula sigura unde sa ma opresc pentru o vreme. Poate ca daca as vizualiza ca acea insula EXISTA as si gasi-o, nu? Motivatie s-o gasesc am, dar in acelasi timp, desi ma simt tensionata ca orice om aflat intr-o zona de penumbra unde totul din jur poate sa ia forme nebanuite ori neclare, simt ca ceva, Dumnezeu sa-i zic, ma duce de mana catre un loc, oricare ar fi el, unde o sa gasesc ceea ce-mi trebuie mie si, implicit, familiei mele.
A-mi fi frica de necunoscut imi paralizeaza mintea si nu mi-o doresc.Accept provocarile vietii si ma rog doar ca Dumnezeu sa-mi dea intelepciune si putere sa separ graul de neghina, ceea ce e bun si necesar mie si familiei mele, de ceea ce nu e pentru noi, in acest moment, in viata.
Pana acum, de multe ori, am vazut cum pasii mi-au fost calauziti catre noi lectii de viata de care aveam nevoie la un moment dat. Poate ca lectia mea de acum e credinta in faptul ca mereu exista o solutie, daca nu chiar mai multe, la orice problema, credinta ca daca ai rabdare ceea ce e pus de-o parte pentru tine iti va bate la usa intr-o zi iar tu ii vei deschide si vei multumi pentru ca ai avut puterea sa inveti...
Pana la urma esti ceea ce gandesti ca esti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu