Cineva mi-a spus candva sa scriu, apoi altcineva, si altcineva, si am mai scris, dar mai mult pentru mine, despre ceea ce simt, gandesc, traiesc. Apoi m-am oprit. Am ramas cu traitul, inlauntrul meu, cu rumegatul clipelor trecute, cu asezarea in sertarase imaginare, cu retrairea si reanalizarea a ceea ce a fost.
Poate ca mi-ar fi mai usor daca as vorbi pentru ca imi place sa vorbesc. Mult chiar. Si ma intreb cu cine seamana fii-mea!!! Hmmm! Si eu dau vina pe altii! :)
A scrie presupune sa gandesti ceea ce asterni in spatiul alb, sa lasi pe altul sa te citeasca, chiar daca acel altul nu este atcineva decat tu dar la un alt moment T zero al existentei tale. Vorba zboara, poti sa dai vina pe gura pacatoasa care ti-a luat-o inainte dar cu ceea ce scrii e mai greu. Pentru ca acel cuvant ramane undeva, pentru acei ochi martori ai existentei celui ce a scris.
Poate ca ar trebui sa-mi alung frica si sa-mi las mintea si sufletul sa-si lase urmele in aceasta lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu