Creatie

Ultimul week end inainte de plecare, ne-am dus in Breda la Sylvia, prietena noastra, careia ii place sa creeze palarii.
Ne facuse o surpriza, mie si lui Eniko, ne luase niste sandale din panza strech, roz, cu 5 euro perechea, pe care sa le decoram.
Cand le-am vazut, nu mi-au spus absolut nimic, mie si asa nu-mi place rozul prea tare...nu-i pentru mine, poate pentru cea mica! Sylvia a zis ca ar fi interesant ca eu sa-i decorez lui Eniko sandalele iar Eniko mie, ca sa fie ca un dar facut una alteia. Apoi ne-a bagat in atelierul ei plin de minunatii pentru a cauta, fiecare in parte, ceea ce urma sa folosim pentru decorarea lor.
Si uite ce a iesit!
Sper sa va placa!
Cat despre palariile Sylviei, mai multe informatii gasiti pe site-ul http://www.mutz.nl/ . :)






Sandale decorate de mine pentru Eniko















Sandale decorate de Eniko pentru mine

Toamna

Emotie de toamnă
de Nichita Stanescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Viata portocalie (3)

In curand, foarte curand, am sa plec, am sa las un an din viata, undeva, intr-o alta tara, o tara frumoasa, plina de verde si albastru , de apa si pamant fraged, bun de pus samanta in el.
In curand, foarte curand, am sa plec, am sa las amintiri, prieteni, ganduri, bucurii si tristeti, impliniri si lucruri ramase neterminate, experiente de toate felurile, undeva, intr-un loc care m-a dus catre mine, catre ceilalti, catre frumusete.
In curand, foarte curand, am sa plec, dar am sa las parti din mine, intr-o alta tara, am sa las fire nevazute ,peste munti si ape, care sa-mi trimita vesti, de departe, aidoma inimii care trimite iubire prin sangele ce curge prin vene catre cele mai indepartate parti ale trupului.
In curand , foarte curand, am sa spun cu lacrimi in ochi "la revedere!", dar cu sperante in suflet, visand la gradina mea secreta, de-acolo de unde voi fi de acum inainte, pentru o vreme.
In curand, foarte curand, am sa pornesc spre un alt inceput, ducand cu mine frumusetile pe care Viata mi le-a oferit cu generozitate aici, departe...
Multumesc!

Poezie de vineri (9)

DEFINITIE
de Ana Blandiana

Sa fii frunza

Si obligata

Sa te porti

Asemenea tuturor frunzelor,

Desi intelegi

Si chiar poti

Cu totul si cu totul

Altceva:

Fapt din care

Uluitor

Sa nu tragi concluzia

Ca esti altfel decat frunzele,

Ci ca ele, frunzele,

Sunt altfel decat ele insele.

Iata o definitie.

Viata portocalie (2)

E uimitor cum, insasi Viata, poate sa faca cea mai buna terapie cu noi.
Casa e toata intoarsa cu susul in jos, sunt cutii cu lucruri, lucruri pe langa cutii, lucruri nepuse inca in cutii, peste tot, iar pe mine ma apuca uneori o tristete iremediabila, sau asa credeam eu, pana azi, cand parca am inceput sa vad si altfel lucrurile.
Imi place oraselul asta, imi plac imprejurimile, imi place linistea din jur, imi place aerul curat, tare, ca de munte, imi plac oamenii care merg pe bicicleta, oamenii veseli, draguti, zambitori si binevoitori, dar sunt si lucruri care nu-mi plac, lucruri pe care le descopar pas cu pas, pe ultima suta de metri, aici, departe de tara, intr-o alta tara care mi-a fost casa pentru un an de zile.
Multi spun ca in Vest oamenii sunt altfel, dar ce constat cu o oarecare surprindere este faptul ca, indiferent in ce colt de lume ai merge, oamenii sunt oameni, adica au trairi subiective, conceptii comune cu ale celor de pe alte meleaguri, idei despre viata si nu numai cam la fel, peste tot, oarecum. Ai zice ca intr-o tara civilizata precum Tarile de Jos, unde exista vestitul Tribunal de la Haga pentru drepturile omului, oamenii au alta mentalitate despre viata, in general, ca sunt mai deschisi, mai open minded, cum ar zice englezul. Poate ca si sunt, in anumite chestii, au legiferat folosirea "ierbii", dar asta doar pentru a controla mai bine, de fapt, si a evita anumite riscuri legate de folosirea drogurilor, au acceptat homosexualii dar exista o rata mare a divorturilor, copiii traiesc in familii refacute cu tati si mame vitregi/e, dar fiind de multe ori ca o minge de ping pong intre parintii lor divortati, iar mai grav, rasism la greu, fata de marocani, turci si poate si fata de altii dar nu stiu eu.
Spunem ca noi, romanii, ne luam de tigani, si asa spun si altii, din Vest, sarind ca ulii pe noi, apoi ne amesteca pe toti, ca popor, in treburile murdare ale unor conationali de-ai nostri plecati in lumea larga sa faca bani usor, pacalind, furand. Dar ei, ei unde sunt? Daca au avut norocul, sa zicem, sa se nasca intr-o tara cu mai multe posibilitati, cu o asa zisa democratie bine inchegata, fata de "bebelusul" nostru din Romania, asta nu le da dreptul sa judece un popor, un om, fara sa-i cunoasca istoria. Prea des emitem judecati, indiferent unde traim, ce facem, cu cine suntem!
Si uite asa, dupa ce am facut cunostinta, partial, cu Vestul, asa, cumva mai profund, sa zicem, ma voi intoarce in tara mea, la aceiasi romani care judeca si ei, ca si altii, care se cearta si ei ca si altii, care emit judecati si ei, ca si altii...macar lor le inteleg limba! :)))
Voi reveni cu alte impresii.

Poezie de vineri (8)

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

de Lucian Blaga

Eu

nu mă căiesc,

c-am adunat în suflet şi noroi-

dar mă gândesc la tine.

Cu gheare de lumină

o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,

că sufletul mi-aşa curat,

cum gândul tău il vrea,

cum inima iubirii tale-l crede.

Vei plânge mult atunci ori vei ierta?

Vei plânge mult ori vei zâmbi

de razele acelei dimineţi,

în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:

"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

Kahlil Gibran (1)

Acum cativa ani, in facultate, o profesoara ne-a sugerat sa-l citim pe Kahlil Gibran. Am cautat, am gasit, am cumparat, dar de-abia acum am gasit timp sa rumeg mai pe indelete frumusetile acestei minti. Si am descoperit lucruri deosebite pe care as vrea sa le impartasesc si altora.

Regele intelept

Domnea odata in indepartata cetate Wirani un rege care era pe cat de puternic pe-atat de intelept.Si era temut pentru puterea sa si iubit pentru intelepciune.

Pe vremea aceea, in inima cetatii se afla o fantana cu apa rece si cristalina, din care beau pana si regele si curtenii sai , caci nu mai era alta la fel.

Intr-o noapte, pe cand dormeau cu totii, veni o vrajitoare si turna in fantana cateva picaturi dintr-o licoare fermecata, zicand: "De-acum inainte, cine va bea din apa aceasta va innebuni."

In dimineata urmatoare, toti locuitorii cetatii, mai putin regele si ministrul sau, baura din fantana si isi pierdura mintile, intocmai cum spusese vrajitoarea. In ziua aceea, oamenii adunati pe strazile inguste si prin piete susoteau: "Regele e nebun.Regele si ministrul sau au innebunit. Nu ne putem lasa carmuiti de un rege care si-a pierdut mintile.Trebuie sa-l dam jos de pe tron."

Spre seara, regele ceru sa i se aduca apa din fantana intr-o cupa de aur. Si cand i se aduse, bau cu insetare si ii dadu si ministrului sa bea din ea.

Si mare fu bucuria norodului, in indepartata cetate Wirani, caci regele si ministrul sau isi recapatasera judecata.

Acum, fiecare sa aplice povestea in ce context doreste. Sunt atat de multe! :)

Ma intreb

Ma intreb uneori de ce oamenii prefera sa dea vina pe altii, pe natura, pe Viata, Dumnezeu sau orice altceva pentru tot ceea ce li se intampla rau. De ce oare nu ne vedem ca pe proprii creatori ai vietilor noastre? Daca tot suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, lasand la o parte faptul ca unii cred in Constiinta Universala, doar oprindu-ne la religia crestina, si ar trebui sa intelegem ca suntem niste mici creatori, fauritori ai lumii prin ceea ce gandim,
spunem si facem.
sursa foto

E mult mai simplu si mai comod sa arati cu degetul, sa vezi paiul din ochiul altuia dar sa nu vezi barna din ochiul tau.
Oamenii nu mai cred, asa, in general, nu vad decat probleme, griji, necazuri, nu mai cred in minuni, in vise, in bunatate, devenim niste robotei, niste oropsiti ai sortii pe care ne-am facut de fapt noi...
Unde s-au pierdut valorile pe care le-au avut unii? De ce refuzam sa credem in Lumina, de ce ne cramponam de ceea ce ne-a fost inoculat de catre altii, oameni sau societate, de ce nu ne lasam inimile sa simta adevarul?
Ne miram cand ne imbolnavim, de ce ni se intampla asta noua, pentru ca nu vrem, ne incapatanam sa acceptam legatura dintre forma fizica a unei boli si emotiile si faptele noastre care au stat la baza lor.
Sunt o incepatoare pe drumul Luminii, nu stiu cat voi strabate din el, dar macar il accept, cred ca exista si altceva in afara vietii zilnice cu mers la serviciu, venit acasa, televizor si cumparaturi. omul e mult mai mult de atat. Cred ca exista legaturi intre lumi pe care nu le putem inca percepe, cred in intelepciunea ancestrala, ca doar nu a ajuns degeaba dupa mii de ani pana la noi. Si incep sa cred, din ce in ce mai mult, ca nu sunt datoare sa bag nimanui in traista, asa cum nici Dumnezeu nu o face, el ne de ce ne trebuie dar noi ne servim sau nu de invataturile si experientele pe care nu le lasa in cale. Astfel si eu, nu mai vreau sa conving pe nimeni de nimic, pot doar sa spun ceva, ce cred eu ca ar fi necesar pentru un om sau altul, dar e alegerea fiecaruia sa foloseasca sau nu ceea ce ii ofer eu.

Markiezenhof

Imi doream de mult sa vizitez palatul Markiezenhof din orasul in care locuiesc, Bergen op Zoom, dar nu apucasem inca. Norocul mi-a suras azi, cand am aflat ca este Ziua Monumentelor in oras si s-a putut intra gratuit.
Markiezenhof se numara printre cele 100 de monumente de top din Tara Lalelelor.
Construit in 1485, pentru stapanii locurilor, a servit din 1819 si pana la inceputul secolului XX drept garnizoana pentru armata olandeza.

Macheta vechiului BoZ

Termometru

Prietenie romano-olandeza

In casa cu trei pisoi

Ieri dimineata, stapanii celor doi fratiori ai pisicutei noastre, Bella, au plecat intr-o minivacanta si si-au lasat progeniturile la noi. Nu-i usor sa ai trei pisicute deodata in casa, mai ales ca sunt la varsta cand fac muuuuulte nebunii dar e distractiv, in special pentru Maia.

Astazi, de exemplu, au avut cursuri de alpinism in grup, Bella fiind cea care s-a urcat cel mai sus pe una dintre draperii iar fratiorii ei, pe cealalta, in tandem.

Poezie de vineri (7)

sursa foto

Calatorul

de Rabindranath Tagore

Timpul calatoriei mele este lung;
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.

Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.

Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului

Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.

Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici.

Aceasta intrebare , aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.

Viata portocalie (1)

Cu fiecare zi care se apropie si mai mult de ziua Z ma apuca si mai tare nostalgia.
Ani de zile, lucrand intr-o gradinita internationala, m-am intrebat cum e sa fii expart, sa fii nevoit sa te muti precum tiganul cu cortul, sau indianul cu cortul, ca sa nu sune rasist, dintr-o tara in alta, sa fii nevoit sa te adaptezi rapid la un stil diferit de viata,la noi obiceiuri si la o limba noua, de cele mai multe ori.
Cred ca si dupa ce voi pleca de aici, voi continua sa vorbesc despre locuri si oameni, precum Mikka despre Peru.
Imi amintesc cand am parasit Romania, acum un an, eram un pic stresata, un pic curioasa, dar nu pot spune ca imi venea sa plang, ma aruncam in necunoscut cu capul inainte. Acum, cand trebuie sa ma rup inca o data de un loc, simt o tristete fara margini, ma simt mai acasa aici decat acolo unde am petrecut toti anii mei de pana in 2008.
Exista in lume locuri care pot sa atinga o coarda a sufletului pentru totdeauna si sa ramana vibrand asa mereu, toata viata, ori de cate ori ceva care are legatura cu acele locuri rasare in cale. Cred ca asa ma simt eu in raport cu tara aceasta, atat de minunat de verde, atat de plina de canale incat ti-ai putea imagina ca se poate face turul ei cu un mic vaporas, unde oamenii zambesc des. ( Sotul meu glumeste spunanad ca li se da paracetamol de catre medicii de familie pentru orice chestie si ca acest medicament ar avea nu stiu ce substanta care iti da o stare de liniste, de calm :-) )
Pentru mica mea comoara, aici a fost primul "acasa" constient, de fiecare data cand ne apropiam de zidurile casei striga tare "atata, atata!!!". Hei, wait a minute, inca mai striga asa, doar suntem INCA aici!!! :)
Calatoria familiei mele departe de tara, a fost si este un proces continuu de cunoastere si autocunoastere, de intrare in contact cu propriile noastre limite, cu lucruri pe care nu le stiam despre noi, bune si mai putin bune, cu fricile, cu increderea, cu speranta, cu rabdarea, cu linistea sufleteasca, cu disperarea, cu fericirea si cu multe altele.
Sunt multe lucruri de spus despre acest colt de lume unde este casa multor nationalitati, unde, desi exista foarte cunoscutul Tribunal de la Haga, nu poti sa spui ca nu exista deloc rasism, pentru ca diversitatea culturala care exista aici nu este intotdeauna usor de dus. Daca noi, romanii, avem tiganii despre care vorbim adesea cu lipsa de respect, desi nu toti ar trebui bagati in aceeasi oala, sincer, aici locul lor e luat de marocani si de turci. Am auzit o tanara olandeza spunand ca n-are nici un sens sa mergi sa-ti faci vacanta in Maroc deoarece sunt aici suficienti marocani, ca si cum o tara si oamenii ei ar trebui judecati dupa cei cativa, chiar si sute de-ar fi ,care au venit in cautarea unui Eldorado pe meleaguri straine. Nu ma mai mir ca noi, romanii, ca si popr, suntem bagati in aceeasi oala cu rromii sau cu acei cativa romani care fac fapte urate pe alte meleaguri.
Nu poti sa vorbesti despre un popor decat din perspectiva imediata, subiectiva, totul raportat la propriile conceptii si filtre. Chiar daca sunt o idealista din fire, nu pot sa nu observ si lucrurile mai ciudate,mai putin placute, dar, per ansamblu, ceea ce defineste aceasta tara si acest popor, din punctul meu de vedere, este in mare parte pozitiv. Imi place cum isi marcheaza evenimetele din vietile lor, cum isi pun la usi sau ferestre baloane, desene sau doar ghirlande cu felicitari atunci cand e ziua cuiva, cand se naste un copil sau ceva aparte se intampla. Imi place cum toti, de la cel mai mic la cel mai mare, stiu sa mearga pe bicicleta, cum se bucura de natura si cum o respecta. Oare cand o sa vad asta si in Romania?