Amsterdam

Am reusit sa vad Amsterdamul in trei anotimpuri diferite. Prima data in iarna, cand frigul scotea aburi pe nari si noaptea cadea iute peste canale lasand luminile din Red Light District sa arate calea celor dornici de poftele trupului.

Apoi, in primavara, pe fuga, cand frunzele tinere din copacii de pe maluri colorau cu siluetele lor umbrele barcilor care-si dezmorteau oasele pe firul argintiu al apei.

Recent, l-am reintalnit vara, de doua ori chiar, pe zi invaluita de nori de ploaie si intr-o zi cu soare razator.

In orice anotimp, Amsterdamul e ca un furnicar in care se aud toate limbile pamantului si unde se vad toate culorile pielii. Biciclete simple, fistichii, taxiuri pe doua roti, mici, mari, cu tineri si batrani, curg precum sangele prin venele orasului, concurand cu tramvaiele care-si vad cu calm de drumul lor pe firul metalic al sinelor.

Vara, vaporase impanzesc la maxim canalele, oferind privirilor celor care umbla pe umerii lor precum beduinul pe cocoasa camilei, sclipirea apei si oglindirea cladirilor care-si duc povestile mai departe, prin ani, intre zidurile lor.

Multi spun ca e un oras frumos asa cum multi spun ca e un oras corupt, cu oameni care vin aici doar pentru placeri usoare. Dincolo de ceea ce se spune, orasul are frumusetea lui incontestabila, parfumul lui propriu, muzee si parcuri, si vise de lasat sa pluteasca pe firul apei...