Fata in fata

Poate ca am banuit, nu stiu, poate ca am simtit ca ea, furia, exista acolo de mai mult timp. Clocotul interior era un semnal pe care-l ignoram, imi spuneam ca nu pot s-o controlez si atat.
Si intr-o zi, lucrand mult cu mine de-a lungul timpului, intr-o zi, ea, furia, a iesit in fata mea. Cat de frica imi fusese de ea, de cum as putea sa reactionez cand o voi intalni! Dar atunci, in acea zi, continuta fiind de oameni dragi, am putut sa o ating, sa plang si sa tip, sa strig in gand fiinta draga care, de mult, candva, m-a lasat singura, fara sa stie cum va fi pentru mine, copila de 2 ani si un pic, sa ma vad intr-o lume de alb, de singuratate, de lipsa de bratele ei.
Fata in fata, m-am imprietenit cu furia mea.  Am salutat-o, am mangaiat-o, i-am spus ca o vad si ca nu-mi mai este frica de ea pentru ca ea ma va elibera. Si furia s-a transformat intr-un copil, copilul meu interior, micut, speriat, ranit si atat de dornic de iubire. L-am imbartisat strans si i-am spus ca  nu-i mai dau drumul, orice-ar fi. Si ca-mi pare rau pentru lacrimile sale. Acum sunt aici, sa i le sterg, daca vreodata ii vor mai aluneca pe obrajii mici si pufosi.

Schimbari

N-am mai scris de mult, cum bine zicea Andreea. Mai nou totul e in mine, prin mine, prefacerile si facerile si desfacerile sunt in sufletul meu, in viata mea de zi cu zi. Prefer sa le pastrez pentru mine ori in "caietul cu scoarte rosii" in care adun ganduri si trairi, departe de ochi curiosi.
Simt ca ultimul an a fost plin pentru mine, cu multe descoperiri facute, cu lupte duse, cu acceptari si intelegeri si cu multa munca pentru a ma regasi pe mine si pentru a fi omul care-mi doresc sa fiu si care zace, undeva, ascuns, temator, timid, asteptand sa iasa la lumina.
E minunat ca lucrurile se misca in viata, in toate directiile. E minunat ca sunt oameni in jur prin care te poti vedea ca-ntr-o oglinda, ca sunt carti, ca exista cunoastere, ca exista frumos, Dumnezeu, Iubire.
E minunat ca ti se ofera sanse, mai ales atunci cand le cauti si le doresti.
Poate ca intr-o zi am sa incep sa povestesc despre cum am invatat despre mine, sa arat si altora din ceea ce stiu dar toate la timpul lor.
Multumesc Vietii pentru tot ceea ce-mi ofera, clipa de clipa, pentru ca ma invata sa apreciez altfel ceea ce am chiar daca mai primesc din cand in cand si cate-un sut undeva. Important este ca acum chiar sunt in stare SA VAD cu alti ochi ceea ce inainte ma infuria sau ma durea si ca invat sa accept si sa fiu de acord, cum zicea Stephan Hausner , cu povestea vietii mele.