De ce-uri

Am o problema, de fapt mai multe.
M-am intrebat de ce, DE CE, de ce a trebuit sa ma intorc. Dar cand vad oameni cu care intru in contact si care incep sa se deschida ca o floare catre altceva, care-si lasa sufletul si inima sa primeasca o infuzie de iubire, o deschidere catre spiritual, atunci imi spun ca , poate, si pentru ca am pus eu o caramida sau doua acolo, poate ca pentru asta m-am intors si atunci ma mai impac cu gandul ca Viata are propriile ei scopuri cu mine.
Ma bucur cand ii pot ajuta pe altii, cu un sfat, o vorba buna, o mangaiere, si imi dau seama ca ceilalti apreciaza acestea. Numai ca , parca exista ceva in mine, ca un mic orgoliu gadilat de vorbele altora, un fel de mandrie pe care eu nu o consider tocmai buna cand altii imi spun ca am dreptate, ca le zic bine si altele asemenea. Si nu stiu cum sa reactionez si azi ma gandeam ca ar trebui doar atat: sa multumesc Domnului pentru ca m-a facut instrumentul prin care altii pot sa ia contact cu Viata. Eu una am fost si sunt o norocoasa, care a avut si are parte de timp si spatiu, de cunoastere si experiente ce-mi imbogatesc clipa de clipa existenta.
Multumesc!

Mici ciudatenii ale vietii sau cum vine muntele la Mahomed

In bar, Lipscani colt cu Selari, trei blonde, nu reuseau sa se inteleaga cu barmanita. I. le vede si le ajuta cu traducerea. Apoi intra in vorba:
-De unde sunteti?
-Din Olanda.
-Da? Si eu am locuit acolo cu familia un an!
-In ce oras?
- In sud, in Bergen op Zoom.
- Pe bune? Pai noi suntem de acolo!!!
- Da? Si cu ce treaba pe aici?
- Suntem profesoare si am venit la un schimb de experienta la scoala americana.
-La ce scoala din BoZ predati?
-La Montessori.
-Serios? Fetita mea a fost acolo.
-La cine?
-La juf Ninke si la juf Nicole.
-Aaa, pai le stim.
-Uite, ea e fetita mea, M., a spus I. aratandu-le poza celei mici de pe mobilul lui.
-Aaa, pai o stim, venea in playgroundul scolii cand ieseau afara sa se joace....
....si uite asa, Olanda a venit la noi daca noi am plecat de la ea....

Poezia de vineri (10)

Dumnezeu
de Magda Isanos

Oamenii bogati au facut icoane,
catapitezme-aurite si strane,
insa Dumnezeu n-a venit
in locul astfel ingradit.

Bogatii stateau grosi, impovarati
si se uitau la sfintii frumos imbracati.

In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,
cerindu-le mamaliga si ceapa.
Era cind cimpie verde, cind apa.
Alteori se facea mic
si s-ascundea in floarea de finic,
ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,
s-ajute furnicile la musuroaie,
sa dea pamintului mana si ploaie.

Avea atitea de facut Dumnezeu,
si oamenii il plictiseau mereu,
cerind unul pentru altul rau.
Ii auzea strigind: "Pamintul meu..."
Ii vedea punind semn de hotar,
ciopirtind, impartind minunatul dar.

Atunci se supara. Pornea furtuna.
Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare
si-nfricosat,
ca muntele cu paduri imbracat.
Pina venea o pasare la el.
Codobatura, sau un porumbel,
si spunea: "Doamne, mi-a cazut puiul jos
.Zi sa se faca iara frumos,
sa rasara soarele si sa-l gasesc..."

"Faca-se voia ta, sol pasaresc..."
Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca
si s-apuca alte lucruri sa faca.

Viata portocalie (4) - Prietenie

E fantastic cate legaturi se pot realiza intre oameni, e fantastic sa constati ca oamenii iti simt lipsa, ca regreta ca nu mai esti cu ei, ca altii iti duc dorul...fantastic si usor trist, pentru ei, pentru tine cand nu esti cu ei....

In ultima saptamana in BoZ, am simtit caldura unori oameni, am simtit firele nevazute dintre noi.
Luni, prieteni pe care-i cunoscusem in barul in care mergeam in Grote Markt, ne-au facut o petrecere de ramas bun, cu mici cadouri simbolice, o pereche de sabotei de lemn, specifici Olandei, pentru cea mica, o sticla de vin cu o eticheta pe care este poza lui Peperbus, din Grote Markt, din oras si o statueta si simbolul orasului, crabul, pentru I si pentru mine.
Am baut, am vorbit, am facut schimb de adrese, am fost melancolici, tristi...

Marti am petrecut cateva ore cu prietenii nostrii olandezi, W si B, si cu fetita lor care este cu 6 luni mai mare decat M. Fetele s-au jucat vesele, zgomotoase chiar, intelegandu-se in limba unica a prieteniei si a bucuriei de a fi, care nu tine cont de sunetele unei limbi, de gramatica si alfabet. La plecare, fetita prietenilor nostri, a zis ca vrea sa plece cu M, fetita mea, in Romania...

Miercuri am petrecut o seara la restaurant cu Eniko, prietena noastra draga, venita si ea de pe alte melaguri in tara lalelelor. Am mers acolo unde obisnuiam sa petrecem duminca, la restaurantul unui turc, "nenea cu orezul" pentru cea mica, pentru ca o servea cu asa ceva de cate ori veneam la ea, orezul fiind una din mancarurile ei preferate. Acolo, la turc, eram ca acasa, el si sotia lui o iubeau teribil pe micuta mea, si s-au intristat foarte tare cand au aflat ca a doua zi plecam, pentru mult timp, poate pentru totdeauna, din BoZ...
N-am apucat sa ne luam ramas bun si de la nepotul lui, un tanar simpatic, nascut si crescut in tara de adoptie, dar acesta mi-a scris de curand sa-mi spuna ca-i pare rau ca am plecat, ca ne va duce dorul, in special celei mici, si ca regreta ca nu a fost acolo sa ne spunem la revedere.

Ma gandesc de multe ori ca e minunat sa-ti faci prieteni, ca e minunat sa te simti iubit si am inteles ca cel mai usor este s-o faci daruindu-te altora, bucurandu-i cu prezenta ta, fiind tu, drept si iubitor.
Mi-e dor de pritenii mei din BoZ dar sigur am sa-i revad cat de curand, si o sa stam sa depanam amintiri la o cana de ceai, la un pahar de vin sau de bere.
Sunt o norocoasa, intr-un fel, pentru ca am doua "acasa" , unul in Romania, unul in Tara Lalelelor!

Back

M-am intors. De mai bine de o saptamana. Sunt aici, am intrat deja in ritmul infernal, parca sunt in malaxor, ma toaca fiecare zi bucatica cu bucatica, si mi-e teama sa nu pierd ceea ce am descoperit si castigat intr-un an, linistea mea, dorinta mea de a fi cu mine insami, de a-mi vorbi si de a ma asculta.
Poate e bine asa, poate ca asta m-a ferit sa ma gandesc la ceea ce am lasat in urma, in tara lalelelor. Pentru ca daca as fi visat prea mult la ceea ce am avut poate ca reintoarcerea acasa ar fi fost mai greu de suportat. Si nu pentru ca nu-mi place tara asta, ci pentru ca nu-mi place ceea ce se intampla cu oamenii ei, modul in care oamenii aleg sa traiasca, nepasandu-le de altii, cu egoism si rautate.
Cea mica i-a zis taticului acum vreo cateva zile: "tati, hai atata ( adica acasa) , Olanda." Iar eu ii spun ca aici e acasa acum... Eu ma visez acolo, mi se face dor de acel acasa si e clar ca mult timp de-acum inainte imi va lipsi experienta mea de pe alte meleaguri.
Ma intreb de ce a trebuit sa ma intorc TOCMAI ACUM , cand exista toata nebunia asta politica si economica, cand nu mai stii de la o zi la alta ce se va mai intampla. Nu vreau sa ma gandesc la lucruri negative chiar daca asa par toate, inca sper si cred in minuni, astept doar sa existe masa critica ce va naste schimbarea, in bine.
Vreau liniste, ma omoara galagia, zgomotul infernal al orasului, precum o otrava lenta, la fel si ritmul alert al vietii de aici, de parca nici sa respiri normal nu se mai poate. Vreau un ritm mai uman, in care sufletul sa se primeneasca, sa nu fie doar o anexa a unui trup obosit de viata de zi cu zi.
Merg la munca zi de zi, ma uit la oameni, obositi, cu mii de ganduri, nepasatori fata de ceilalti. Ce caut printre ei? Vreau sa traiesc frumos, sa pot sa simt cu adevarat ca SUNT!!! Eu vreau sa fiu fericita, vesela, luminoasa, detasata de griul zilnic!