My life: august 2009

vineri, 28 august 2009

Poezie de vineri (6)

Sonetul CLXXXIII
de Vasile Voiculescu

Mereu cersim vietii ani mai multi, asa-s nestire,
Ne rãzvrãtim, ne plângem de pierderea noastrã,
Si încã nu-ntelegem cã fãrã de iubire
Se vestejeste Timpul în noi ca floarea-n glastrã;
Rupt din eternitate, el vrea tãrâm asemeni
Din care-altoiul subred sã-si tragã seva nouã;
Noi îl primim cu gheatã si-l rãsãdim îcremeni
Când Dragostea-i unica vecie datã nouã.
Ci-n van acum te mânii pe mine si m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazãr la auzul duioaselor porunci,
Oricând si ori de unde mã vei striga pe nume,
Chiar de-as zãcea în groapã cu lespedea pe mine,
Tot m-as scula din moarte ca sã alerg la tine.

sâmbătă, 22 august 2009

Despre ritualuri, traditii si altele asemenea

Observ cu tristete cum obiceiuri care aveau un sens demult, de la facerea lumii, intr-o lume in comuniune stransa cu natura, par a deveni derizorii, chiar fara sens, in lumea oraseanului.
Incercam sa pastram traditii si obiceiuri, in virtutea inertiei, pentru ca asa faceau, mama,tata, bunicii, urmasii nostri, chiar si cei care s-au stramutat de la tara la oras, dar carora le-am pierdut adevaratul sens. Facem asa sau altfel pentru ca asa face toata lumea dar nu ne punem intrebarea daca ceea ce facem are o semnificatie pentru noi, cei care suntem creatorii acelor procese. E ca un copy-paste asistat de calculator, acesta fiind de data asta chiar viata noastra in care imprumutam de pe "site-ul" vecinului sau al rudelor , pentru ca asa fac ei si pentru ca " asa se face".
Am participat de curand la un eveniment mai mult sau mai putin religios si studiam persoanele prezente si ma intrebam de ce sunt acolo, de ce fac ceea ce fac, de ce iau totul mecanic, ce semnificatie are totul pentru ele. Sincer, nu stiu. M-am intrebat chiar daca eu as dori sa mi se faca si mie la fel cand voi fi Dincolo, candva, sau daca voi prefera sa fiu doar cenusa, azvarlita peste munte sau mare. M-am intrebat daca altii vor avea nevoie de un loc unde sa ma planga, desi nu asta mi-as dori, sau vor prefera sa se bucure ca am existat doar prin a-si aminti trecerea mea prin lume, din poze, din povesti si trairi. Conteaza oare daca lasi sau nu un nume inscriptionat pe o cruce, un stalp, undeva?
Omul are nevoie sa simta legatura cu antecesorii, e normal, e ca un lant ADN care se duce in sus, spre viitor. Ideea e cum pastram aceasta legatura. Iar de aici, putem in functie de religie, sa cautam diferentele. Eu una nu ma incumet sa discut despre asa ceva, dar voi incerca sa ma documentez la un moment dat, macar de curiozitate.

joi, 20 august 2009

Poezie de vineri (5)

Una dintre poeziile mele preferate, ascultata prima data cantata de Anda Calugareanu

Micul Print

Nina Cassian

Elogiul candorii

Stiu sa intreb

Despre miei, despre flori.

Odata-ntr-o padure

Am sarutat un izvor.

Stiu ce uimita-i

Culoarea albastra.

Am o gradina

Si o fereastra.

Mai am si o carte

Foarte subtire

In care nu-ncape

Decat o iubire.

Pot sa-mi iau locul

Langa tine, pe stea ?

- Da, spuse printul

Esti prietena mea.

Anda Calugareanu- Micul Print
Asculta mai multe audio Muzica

Nu e de ajuns sa iubesti

Nu e de ajuns sa iubesti
Jacques Salomé

Love pictures

Nu e de ajuns sa îi spun te iubesc
daca nu pot primi toata aceasta
dragoste în mine,
Nu e de ajuns sa vreau sa fiu iubit
daca relatia mea nu este în acord
cu darul iubirii primite.
Nu e de ajuns sa îmi exprim
dorintele,
trebuie de asemenea
sa accept sa nu le impun.
Nu e de ajuns ca ea sa-mi spuna
dorintele ei,
daca nu stiu sa le primesc
sau sa le amplific.
Nu e de ajuns sa o las sa creada
ca vreau o relatie de cuplu
când eu îmi doresc doar sa ne întâlnim.
Nu e de ajuns sa raspund
asteptarilor ei
daca nu stiu sa le exprim pe ale
mele.
Nu e de ajuns sa o las sa creada
ca ma poate iubi ,
daca mie mi-e teama de iubire
sau mi-e frica sa devin
dependent.
Nu e de ajuns sa ma las iubit
daca nu sunt sigur de propriile
mele sentimente.
Nu e de ajuns sa fiu pasional
daca nu disting
nevoile ei de ale mele.
Nu e de ajuns sa ma arat cu ea
daca nu o vad când suntem
împreuna.
Nu e de ajuns sa îi promit ziua de
mâine
daca nu sunt capabil sa traiesc în
prezent.
Nu e de ajuns sa îi spun: vreau sa
traiesc cu tine
daca nu sunt eliberat de
angajamentele mai vechi.
Nu e de ajuns sa îi spun: poti
conta pe mine
daca eu sunt înca dependent.
Nu e de ajuns sa îi fiu fidel
daca simt ca nu îmi sunt fidel mie
însumi.
Dar uneori e de ajuns sa-mi asum
riscul
de a spune toate acestea si mai
multe
pentru a începe sa construim împreuna
dincolo de întâlnire, o relatie
plina de viata.

luni, 17 august 2009

Amsterdam

Am reusit sa vad Amsterdamul in trei anotimpuri diferite. Prima data in iarna, cand frigul scotea aburi pe nari si noaptea cadea iute peste canale lasand luminile din Red Light District sa arate calea celor dornici de poftele trupului.

Apoi, in primavara, pe fuga, cand frunzele tinere din copacii de pe maluri colorau cu siluetele lor umbrele barcilor care-si dezmorteau oasele pe firul argintiu al apei.

Recent, l-am reintalnit vara, de doua ori chiar, pe zi invaluita de nori de ploaie si intr-o zi cu soare razator.

In orice anotimp, Amsterdamul e ca un furnicar in care se aud toate limbile pamantului si unde se vad toate culorile pielii. Biciclete simple, fistichii, taxiuri pe doua roti, mici, mari, cu tineri si batrani, curg precum sangele prin venele orasului, concurand cu tramvaiele care-si vad cu calm de drumul lor pe firul metalic al sinelor.

Vara, vaporase impanzesc la maxim canalele, oferind privirilor celor care umbla pe umerii lor precum beduinul pe cocoasa camilei, sclipirea apei si oglindirea cladirilor care-si duc povestile mai departe, prin ani, intre zidurile lor.

Multi spun ca e un oras frumos asa cum multi spun ca e un oras corupt, cu oameni care vin aici doar pentru placeri usoare. Dincolo de ceea ce se spune, orasul are frumusetea lui incontestabila, parfumul lui propriu, muzee si parcuri, si vise de lasat sa pluteasca pe firul apei...

“O nastere ti-a fost data de catre parinti, cealalta te asteapta. Este nasterea data chiar de catre tine insuti. Trebuie sa-ti devii tata si mama.” OSHO

Aberatii in noapte

De ceva vreme nu mai resusesc sa ma odihnesc ca lumea. Ca si cum mintea mea ar fi intr-o acuta frenezie interna, mi-e somn uneori dar butonul de on-off al mintii refuza sa functioneze.
Ma gandesc uneori ca as fi putut sa devin o actrita relativ buna, sunt prea calma, prea in banca mea uneori si, ca o defulare, simt uneori nevoia de a creea scenarii pentru "personajele"care zac in mine: cum ar fi daca...?, dar daca...?, cum m-as comporta daca...?, ce-ar fi sa....? .
Ma gandesc ca suna a nebunie, apoi imi amintesc de tranzitele "pacatoase" de pe harta mea natala si ma intreb pentru ce trebuie sa fiu supusa presiunii unor planete de o asemenea forta precum Pluto si ce vrea ea oare de la mine acum, ce-si doreste sa schimb? Deja am senzatia ca mintea imi ia foc uneori si incepe sa scoata fum, si ma intreb daca altii reusesc sa-l vada sub masca aceasta cumintica pe care o arborez ca pe un drapel triumfator al unei vieti normale. Normale? Oare? Dar ce inseamna normal?
Nu, sunt ok, cel putin in aparenta, dar mii de bule interioare incep sa se miste ca sub presiune si incerc sa descopar ce cauzeaza miscarea browniana din mine.
Am nevoie sa ma regasesc sau, poate sa MA gasesc, sa MA renasc, ca o pasare Phoenix, omida, cum ziceam mai demult, vrea sa devina fluture si are nevoie de ragaz in coconul ei.
Hei, cine-mi ofera un loc in care sa-mi traiesc metamorfoza pana voi deveni fluture?