Am fost mult timp fascinata de Japonia, de cultura lor atat de diferita de a noastra, de obiceiurile care par pentru un vestic uneori greu de digerat apoi, vazand de prin documentare si nu numai gradul de modernitate prezent si, mai ales, modul de viata al japonezului modern, am inceput sa fiu mai putin interesata. Nu pentru ca nu apreciam ce pot sa faca, sa nu fiu gresit inteleasa, ci pentru ca mi se pareau mult prea absorbiti de lucruri mercantile, placeri, la cheremul propriilor pulsiuni. Mie tocmai modul lor de a fi din epoca samurailor mi se parea deosebit si acesta era acel ceva care ma atrasese la ei.Am avut norocul la un moment dat sa intru in contact direct cu ei prin intermediul copiilor japonezi cu care am lucrat si inca lucrez si am descoperit o bogatie de lucruri minunate in ei iar ceea ce se intampla in prezent, dupa cutremurul din Japonia, mi-a reamintit cumva pentru ce imi sunt dragi acesti oameni cu ochii mici si par negru ca abanosul. Atata disciplina, respect fata de altii si acceptare peste masca de durere si lacrimi din sufletele lor nu cred ca am sa mai gasesc prea usor in alte natii.
Ma rog sa le fie bine acelor oameni care au suferit, sa treaca peste necazuri si sa ramana la fel de oameni ca si in prezent.
Si poate intr-o zi am sa reusesc sa vad floarea de cires din vreun oras japonez!
